Primii Cantacuzini în patrimoniul Muzeului Municipiului București

O nouă expoziție documentară este adusă în fața publicului de către Muzeul Municipiului București.

Ion Puican, 25.01.2025, 15:53

O nouă expoziție documentară este adusă în fața publicului de către Muzeul Municipiului București (MMB) în cadrul sediului din Palatul Suțu din centrul capitalei: „Primii Cantacuzini în patrimoniul Muzeului Municipiului București”. Curatorul expoziției, Mihaela Rafailă din cadrul Compartimentului de Istorie Modernă și Contemporană al MMB, ne dezvăluie intenția organizării acestei expoziții:

„Prin expoziția temporară intitulată „Primii Cantacuzino în patrimoniul Muzeului Municipiului București”, am dorit să prezint publicului larg câteva înscrisuri redactate pe hârtie sau pergament, în limbile slavonă și română, cu caractere chirilice, în care membrii acestei importante familii din secolele XVII-XVIII sunt menționați în calitate de martori, prin dregătoriile avute în cadrul Sfatului Domnesc, dar și prin actele de vânzare-cumpărare pe care le-au încheiat de-a lungul timpului sau au fost emitenți de hrisoave sau de porunci, așa după cum este cazul domnilor Șerban și Ștefan Cantacuzino.”

Primul dintre marii dregători, oameni de cultură și chiar voievod care a făcut parte din această familie boierească din Țara Românească a fost postelnicul Constantin Cantacuzino (născut în 1598 și asasinat în 1663), figură centrală a expoziției de la MMB. Despre acesta, Mihaela Rafailă ne dă mai multe detalii:

„În urma căsătoriei cu domnița Elina sau Ilinca, cum i se spunea în casă, fiica cea mică a voievodului Radu Șerban, Constantin Cantacuzino și-a început ascensiunea în dregătoriile muntene. Pe lângă averea personală moștenită și agonisită, postelnicul a beneficiat de zestrea soției, fapt ce i-a permis să-și înrudească pe cei 11 copii ai săi, șase băieți și cinci fiice, cu cele mai de vază familii boierești muntene și moldovene. Cu o educație deosebită, postelnicul Constantin Cantacuzino a fost un mare iubitor de carte. Având întinse relații economice și diplomatice, ca și respectul de care se bucura mai ales din partea turcilor, postelnicul Cantacuzino a fost socotit în epocă sfetnicul de credință al voievodului Matei Basarab, fiind o personalitate dominantă a politicii românești din cursul veacului al XVII-lea.”

Soția marelui dregător, Elina Cantacuzino (1611-1687) ne este prezentată pe scurt de către Mihaela Rafailă:

„La rândul ei, Elina a dovedit deosebita calități: iertătoare față de ucigașii soțului ei, tenace în salvarea casei după dispariția stâlpului familiei, prudentă în împărțirea averii între copiii ei, iubitoare față de băieți, pe care-i sfătuia cu blândețe să se aibă ca frații, bărbătoasă prin călătoria făcută la Locurile Sfinte.”

Ce documente importante pentru istoria acestei celebre familii românești aduce expoziția de la MMB în fața vizitatorilor?

„În cadrul expoziției, întemeietorul familiei Cantacuzino din Țara Românească, Constantin Cantacuzino, este menționat pentru prima dată în actul din 8 iunie 1626 în calitate de martor al Sfatului Domnesc, ocupând dregătoria de mare postelnic.”

Expoziția „Primii Cantacuzini” aduce în fața publicului trei volume importante pentru istoria culturii românești. Expoziția pune un accent deosebit pe „Biblia de la București”, cunoscută și sub numele de „Biblia lui Șerban Cantacuzino” – prima traducere completă a Bibliei în limba română, publicată în anul 1688. Mihaela Rafailă ne dă mai multe detalii:

„În cadrul expoziției avem etalate și trei cărți, respectiv „Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie tocmită di pre orânduiala greceștii Evanghelii” tipărite din porunca și cu cheltuiala domnului Șerban Cantacuzino în anul 1682. Apoi Biblia, cunoscută și cu numele de „Biblia de la București”, ca și „Istoria politică și geografică a Țării Românești”, al cărui autor a fost identificat de marele istoric Nicolae Iorga ca fiind banul Mihai Cantacuzino. Revenind la „Biblia de la București”, aceasta reprezintă prima traducere integrală a dumnezeieștii Scripturi, făcută cu porunca „Prea bunului Creștin și luminatului nostru domn Ioan Șerban Cantacuzino Voievod”. A fost tipărită pe hârtie cu filigran. Coperțile sunt din tăblii de lemn învelite în piele, a cărei decorație a fost realizată prin presare la cald. Editarea Bibliei a reprezentat o etapă importantă a procesului de impunere a limbii naționale drept limbă liturgică, fiind în același timp și un monument de referință al artei tipografice din Țara Românească. Aceasta a fixat definitiv drumul pe care avea să-l urmeze limba scrisă bisericească. Biblia a cunoscut o largă răspândire în Țările Române, Muntenia, Moldova și în Ardeal și chiar a ajuns în Polonia când un exemplar i-a fost dăruit fostului mitropolit Dosoftei, aflat în surghiun. Un alt exemplar s-a aflat în posesia Papei Benedict al XIV-lea, care în prezent se păstrează la Biblioteca Universității din Bologna. Exemplarul expus a circulat în Transilvania, județele Alba și Hunedoara.”