Tipărituri românești pentru Levant
Începând de la finele secolului al XVII-lea, spațiul românesc devine centru de promovare a religiei și culturii creștine pentru creștinii din Levant. În Muntenia se tipăresc cărți pentru arabii și georgienii creștini, la curtea principelui Constantin Brâncoveanu desfășurându-și activitatea intelectuali precum Antim Ivireanul.
Steliu Lambru, 23.06.2025, 14:45
Între secolele al XVI-lea și al XIX-lea, Țările Române au fost parte a lumii culturale orientale dominate de Imperiul otoman. Aflate la periferia direcției de expansiune a islamului, Principatele Române au fost sprijinitoare ale creștinilor din Levant prin cărți bisericești. Astfel, în spațiul românesc au apărut primele texte creștin-ortodoxe în limba arabă.
Policarp Chițulescu este specialist în carte rară veche și de la el am aflat detalii despre importanța pe care au avut-o tipăriturile din Muntenia și Moldova pentru creștinii levantini.
”Începând cu Alexandria Egiptului și Ierusalim, urcând spre Beirut, erau comunități de creștini care nu aveau posibilitatea să-și tipărească aceste cărți în limba lor. De ce nu puteau? Pentru că imperiul care stăpânea acele teritorii îi supunea pe creștini unor condiții discriminatorii, economice și sociale. Și din acest motiv, creștinii de multe ori erau forțați să abjure de la credința creștină pentru că nu-și puteau plăti impozitele, care erau mai mari decât ale celorlalți. Pe de altă parte, pierdeau bisericile, neputând plăti taxele care le erau impuse și nici vorbă nu putea fi despre tipărirea de cărți, adică de cultivare a credinței, de menținere a acesteia în rândurile comunităților creștine.
Din acest motiv, patriarhii Antiohiei, în special, și Alexandriei, dar cei și ai Ierusalimului și Constantinopolelui porneau în călătorii foarte lungi și obositoare în țările unde domneau principi creștini care aveau această deschidere să sprijine și să contribuie la supraviețuirea comunităților creștine aflate în mare dificultate.”
Istoria textelor tipărite în spațiul românesc pentru creștinii din Levant începe de la finele secolului al XVII-lea. Policarp Chițulescu.
”În vremea lui Constantin Brâncoveanu, domnitorul-martir, care avea alături un geniu al artei tipografice, pe georgianul Antim Ivireanul, și el sfânt martir, două chipuri importante în istoria Munteniei, a fost posibilă tipărirea în limba arabă, pentru prima oară în lume, a textelor ortodoxe adresate creștinilor ortodocși din Levant. Prima carte ortodoxă din lume pentru ei s-a tipărit la Snagov, în 1701, era vorba de Sfintele Liturghii, și ele înfățișează gravurile și grija cu care acestea au fost executate.
Nu numai că domnitorul Munteniei a finanțat acest început al cărților arabe, dar el a finanțat și tehnologia, așa cum era ea la vremea aceea, dar care a fost foarte rodnică. Se pare că patriarhul Atanasie al III-lea Dabbas, un apropiat al lui Brâncoveanu și al lui Antim Ivireanul, a luat nu numai primele două cărți imprimate cu litere arabe la Snagov și la București, în 1701 și 1702, ci și utilaj tipografic și meșteri care să-l învețe cum să le utilizeze.
Și așa, el a instalat la Alep, în Siria, o tiparniță din producția căreia se păstrează o evangelie imprimată în 1706, o psaltire tot din 1706, apărută cu un superb blazon a lui Brâncoveanu. Blazonul reprezintă, evident, dovada nu numai a finanțării primite, dar și a recunoștinței comunității arabe ortodoxe din Alep, din Siria.”
Atenția lui Brâncoveanu și a lui Antim s-a îndreptat și peste Marea Neagră.
”Un alt rezultat al mecenatului lui Constantin Brâncoveanu, de data aceasta pentru creștinii georgieni, a fost o evanghelie imprimată la Tibilisi, în 1709, pe care semnează chiar mâna lui Antim Ivireanu. Este o dedicație, un dar, către finanțatorul credinței din această zonă a Caucazului, a Georgiei de astăzi.”
Așa cum spune și Policarp Chițulescu, spiritul oriental a fost mereu mai înclinat către contemplație. Aceasta s-a văzut și în tipărituri.
”Orientul, în general, s-a interesat mai mult de poezie și de rugăciune, de mistică, deși a dat dogmatiști de mare valoare cum a fost Sfântul Ioan Damaschinul, cel din Damasc, Siria. Orientul a evitat speculațiile teologice și a beneficiat mai degrabă de cateheza care se făcea prin liturghie și prin rugăciunea în biserică. De aceea, tiparul arab ortodox, pentru prima oară în lume, s-a deschis cu liturghia și ceaslovul.
Sigur, tiparul a continuat cu evangheiile cu comentarii, cu psaltirea, epistola despre pocăință, acestea apărute la Alep, ulterior, până în 1711. Au mai fost volume de predici și așa mai departe. Tipăriturile românești au constituit surse pentru tipăriturile arabe, inclusiv din punct de vedere grafic, numai din punctul de vedere al textului liturgic în sine.”
Moartea lui Constantin Brâncoveanu din 1714 nu a dus la încetarea sprijinului pentru creștinii din Orientul Apropiat.
”Țările Române nu au abandonat proiectul de susținere a creștinilor din Levant și un alt corifeu al misiunii ortodoxe a fost patriarhul Silvestru al Antiohiei. La mijlocul secolului al XVIII-lea, a venit adeseori în Muntenia și în Moldova unde domnitorii Constantin și Ioan Mavrocordat, fiii marelui domnitor Nicolae Mavrocordat, de asemenea au finanțat tipărirea unor cărți despre care de-abia aveam mențiuni înainte să le descoperim.
A sporit numărul de tipărituri care au apărut la Iași și la București în limba arabă, la mijlocul secolului al XVIII-lea. De fapt, contribuția românească a fost mult mai bogată, mult mai diversă. Patriarhul Silvestru a imprimat la Iași și la București câteva cărți, unele de rugăciune, altele care exprimau poziția ortodoxă în fața provocărilor apărute atunci când o parte din biserica antiohiană s-a unit cu Roma, în 1724.”
Românii au contribuit la susținerea creștinilor din Orient în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea prin tipărirea de cărți. Ele au fost raze de speranță pentru mulți care își căutau liniștea în credință.
