Civilii şi războiul
Oamenii s-au războit dintotdeauna. Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au ucis între ei, fără milă.
Marius Tiţa, 10.04.2022, 10:43
Oamenii s-au războit dintotdeauna. Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au ucis între ei, fără milă. La un moment dat au apărut profesioniştii acestei acţiuni autodistructive. Oamenii s-au specializat în diferite domenii utile, meşteşuguri şi arte, iar uciderea oamenilor a devenit o meserie. Ulterior, i s-a spus armată. Te-ai fi aşteptat ca profesioniştii armelor să se confrunte cu colegii de acelaşi profil din tabăra adversă dar istoria este plină, de mii de ani, de situaţii în care armele nu se opresc în faţa celor fără de arme. Dimpotrivă, se pare că, în războaie, mai mult au murit cei neînarmaţi decât militarii.
Cronicile în piatră sau pe hârtie ne vorbesc de crunte masacre, o imagine de jaf şi moarte a unor fapte de arme pe care am fi tentaţi să le tratăm cu mândrie. În vremurile vechi dar şi în cele mai recente, viaţa unui om, mai ales fără arme, nu părea să conteze prea mult. De două-trei secole, însă, vorbim de drepturile omului, inclusiv de dreptul la viaţă. Articolul 3 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, statuează că „orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale”.
Secolul XX este cel care a cunoscut două războaie mondiale extrem de distrugătoare dar şi impunerea drepturilor omului pe scena internaţională. În acest context, secolul XX a încercat să scoată războiul în afara legii, să-l scoată din relaţiile internaţionale şi din disputele dintre state. De aceea, războiul nedeclarat al Rusiei împotriva Ucrainei a întors omenirea la nivelul atavic al violenţei agresive, la dispariţia regulilor internaţionale moderne, la încălcarea drepturilor omului, inclusiv al dreptului la viaţă.
Viaţa normală, paşnică, a zeci de milioane de oameni a fost distrusă, mii de oameni au fost ucişi, oamenii fără arme au fost torturaţi şi asasinaţi. Războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei este în afara legilor internaţionale şi a legilor scrise sau nescrise ale convieţuirii paşnice. De la aspiraţiile comune de bunăstare ale oamenilor de oriunde în lume, ne-am întors la angoasa violenţei şi a distrugerii, la teama de vecinul agresiv, capabil de crimă. Atacul Rusiei a fost lipsit de logică din primele sale clipe, nu ştim ce s-a căutat a se rezolva, ce problemă internaţională ce nu putea fi rezolvată prin arbitraj s-ar fi stins prin acest război. În schimb, o ţară întreagă, cu 44 de milioane de oameni este distrusă sistematic cu o bestialitate rar întâlnită.
Cu greu va putea susţine cineva acum că Rusia şi armata sa nu au ca scop nimicirea vieţii omeneşti în Ucraina, ţara vecină şi independentă din 1991, an în care şi Rusia îşi câştiga independenţa. Nimic mai cinic decât apariţiile oficialilor ruşi care încearcă să susţină că nu este adevărat ceea ce vede toată lumea, că glorioasa armată rusă nu a tras cu tancul în oameni care mergeau pe bicicletă, pentru cele mai banale treburi zilnice, că nu au dat cu bombe, pe care au scris „copii”, pe peroane pline de refugiaţi. Onoarea militară este călcată cu bocanci plini de sânge iar demnitatea unui popor care îşi trimite armata să omoare mai ales civili nu există şi nu poate exista. Ucraina pierde zilnic oameni şi case, armata rusă trimite bombe în case şi maşini civile, trage în civili, intră peste oameni în colţul în care s-au ascuns, sperând să scape de urgia putinistă.
Armata rusă se mişcă a repoziţionare şi ucide cât mai mulţi civili. „Operaţiunea specială”, cum era era vopsit războiul declanşat acum o lună şi jumătate, a devenit un masacru greu de văzut, de un barbarism din vremuri de foarte mult trecute. Şi, totuşi, suntem în secolul XXI, când nimic din ce se întâmplă acum în Ucraina nu mai credeam că este posibil.
