Ajunsă țară riverană Mării Negre după războiul din 1877-1878 care i-a adus independența și provincia Dobrogea, România avea și o graniță maritimă pe care să o organizeze. Deschiderea la navigația pe mare introducea România în sistemul relațiilor internaționale, al tendințelor și practicilor timpului.
La inițiativa americanilor, în vara anului 1919, pe noul stadion Pershing construit de ei la Paris, aproximativ 1500 de sportivi își măsurau forțele în 19 întreceri sportive cunoscute sub numele de Jocurile Interaliate.
Uniunea Europeană și Egiptul au încheiat un parteneriat strategic care le aduce mai aproape de valorile comune. Uniunea și țara piramidelor sunt astfel decise să rezolve crizele umanitare din regiune și să facă pacea și reconstrucția posibile.
Modernizarea societății românești, începută din anii 1800, ajunsese în timpul ultimilor 25 de ani ai secolului al XIX-lea la stadiul de independență a statului, în 1877, și la acela de proclamare a regatului, în 1881.
Ascultați aici emisiunea "În prim-plan, România" din 02.11.2025
Dirijorul român Sergiu Celibidache și-a câștigat renumele internațional studiind și activând în străinătate. În afară de muzică, el a manifestat un interes special și pentru filosofie. Meritele sale au fost recunoscute prin decorații primite în Danemarca și Republica Federală Germania.
Între sursele care se referă la spațiul românesc medieval se numără și scrierile cronicarului și diplomatului sârb George Brankovici. S-a născut la mijlocul secolului al XVII-lea, în 1645, și a murit în 1711.
După ce partidul comunist a preluat puterea, pe 6 martie 1945, prin intervenția directă a Uniunii Sovietice, planul de transformare radicală a României a inclus și cultura. Noua cultură socialistă nu era nici pe departe una liberă ci tocmai opusul ei, una violentă și repersivă, care cenzura cu brutalitate prezentul și mai ales trecutul. Astfel, în bibliotecile publice românești, s-au format fondurile secrete în care au fost adunate cărți, broșuri și publicații interzise apărute în marea lor majoritate înainte de 1945-1948.
Autoritățile locale și regionale marchează în luna octombrie a fiecărui an, din 2003 încoace, importanța lor în arhiectura europeană a conducerii și luarea deciziilor. În săptămâna europeană a regiunilor și orașelor din anul 2025, au fost stabilite trei teme importante pe care se concentrează manifestările programate.
Istoricul Nicolae Iorga a avut o personalitate puternică și a rămas în amintirile celor care l-au cunoscut. Iorga este cunoscut drept cel mai prolific autor din cultura română cu câteva zeci de mii de volume, studii și articole de presă.
Ascultați aici emisiunea "În prim-plan, România" din 19.10.2025
Posesoare a peste 14 milioane de piese, Biblioteca Academiei Române deține cel mai valoros fond de documente din România.
Istro-românii sau românii din Istria, Croația, sunt un grup etnic legat lingvistic de națiunea română care trăiesc în extremitatea nord-vestică a Peninsulei Balcanice, așa cum aromânii, megleno-românii și românii din Timoc trăiesc în centrul și sudul Peninsulei Balcanice. În decursul timpului, numărul lor a scăzut constant, astăzi mai existând în jur de 1000 de persoane. Astfel că foarte puțini dintre ei au ajuns să trăiască în România.
Ascultați aici emisiunea "În prim-plan, România" din 05.10.2025
În cultura română, numele lui Lucian Blaga este unul al excelenței. Este cunoscut chiar de pe băncile liceului, elevii îi găsesc numele și creația în paginile manualelor de limba și literatura română.