Crucile de piatră ale Bucureștiului
Crucile au fost o prezență constantă în spațiul de locuire umană al Bucureștiului.
Steliu Lambru, 24.09.2023, 15:21
Crucile au fost o prezență constantă în spațiul de
locuire umană a Bucureștiului. În timp, un număr de peste 50 de cruci au fost amplasate
în diferite locuri, unele marcând evenimente militare sau sociale, altele
delimitând o proprietate. Unele erau cruci cu rol de cenotaf ori de pomelnic, altele
erau aduse din alte locuri și amplasate în lapidariile unor mănăstiri sau muzee
precum Antim și Palatele brâncovenești de la Mogoșoaia. Cel mai vechi monument
de acest tip este Crucea lui Leon Vodă, din lemn, principe
al Munteniei între 1629 și 1632, pe care o ridica pentru a marca victoria sa
împotriva lui Matei Basarab de pe 23 august 1631. Crucea s-a deteriorat și a
fost refăcută din piatră de fiul său Radu Leon, între anii 1664-1665. O altă
cruce din lemn și refăcută ulterior din piatră este crucea lui Papa
Brâncoveanu, tatăl principelui muntean Constantin Brâncoveanu care a domnit
între 1688 și 1714, ucis în 1655 în timpul răscoalei seimenilor și dorobanților.
Cezar-Petre
Buiumaci este muzeograf la Muzeul Municipiului București și coordonator al unui
proiect dedicat crucilor de piatră din capitala României. L-am întrebat care
este explicația pentru apariția crucilor ca monumente publice în București
înainte de perioada modernă. Grelele năpaste abătute asupra oamenilor i-a făcut să ridice monumente cu
dublă valență: să-i ferească de nenorociri și să amintească, în același timp,
de necazul abătut asupra lor. Este cazul crucii din piatră ridicată de serdarul
Matei Mogoș pe moșia sa, la începutul secolului al XVIII-lea, cu speranța
încheierii pandemiei de ciumă ce bântuia orașul. Crucea a devenit atât de
importantă în mentalul comunității încât mitropolitul Grigore al II-lea a
ridicat o biserică în jurul crucii. Poziționată în altarul bisericii Oborul
Vechi, crucea menită să spună oamenilor despre ciumă și foamete este greu de
văzut astăzi, devenind în prezent obiect de cult. Regăsim acest tip de memorare
al unei epidemii la Viena, unde împăratul a ridicat la finele secolului al
XVII-lea o coloană dedicată milei divine la terminarea epidemiei de ciumă. La Arad,
la mijlocul secolului al XVIII-lea, a fost ridicată coloana ciumei ce avea ca
principală reprezentare Sfânta Treime. Monumente similare au fost și în alte
orașe din Banat, Ungaria sau Germania ridicate în urma promisiunii făcute în
cazul stârpirii molimei.
Forța
pe care o aveau crucile publice asupra modului de viață și mentalului colectiv
bucureștean era impresionantă. Cezar-Petre Buiumaci a rezumat povestea uneia
dintre ele. Una dintre
crucile cu o importanță deosebită în istoria Bucureștilor este crucea lui
Neofit, o cruce pe cât de vizibilă, pe atât de necunoscută. Ea a fost ridicată de
mitropolitul Ungrovlahiei Neofit Cretanul cu rolul de a fi piatră de hotar.
Mitropolitul a fost determinat în gestul său de desele încălcări ale
terenurilor și viilor mitropoliei ale stareților greci de la mănăstirea Mihai
Vodă. În urma cercetării de pe teren, mitropolitul a decis că pe locul unde se
găsea puțul Calicilor din str. Cazărmii să fie așezată crucea. Dar ancheta pe
care a făcut-o n-a decurs după cum și-a imaginat acesta pentru că egumenii de
la Mihai Vodă i-au convins pe mahalagii să păstreze tăcerea asupra vechilor
hotare ale pământurilor mitropoliei. Văzând că nu primește nici o informație
care să-l ajute în demersul său, Neofit s-a văzut nevoit să lanseze un blestem
asupra mahalagiilor în vederea aflării adevărului. Marele blestem și Groaznica
afurisanie au fost citite în bisericile Albă-Postăvari, Arhimandritului,
Gorganului și Golescu în primele trei duminici din Postul Mare și îi avea ca
adresanți pe cei care știau despre reperele terenurilor puse în discuție, dar
nu doreau să vorbească. Această acțiune a avut succes pentru că la sosirea
comisiei însărcinate a face lumină în acest caz, mahalagii au identificat
reperele.
În centrul orașului, în
Piața Universității, se află cele mai recente cruci publice din București.
Lângă troițele care comemorează Revoluția din decembrie 1989 se află și Crucea
Basarabiei. Cezar-Petre Buiumaci a spus pe scurt și povestea întregului
ansamblu din acest spațiu. Crucea
Basarabiei este o cruce din lemn adusă de la Chișinău de către un grup de
studenți din Republica Moldova în Marşul Unirii și amplasată pe 27 martie 1992,
de ziua Unirii Basarabiei cu România. Crucea din lemn este simbolul unității
neamului și este practic prima cruce din ansamblul actual așezată în acest
spațiu pe locul unor troițe ridicate în decembrie 1989. Aici au mai fost
amplasate alte opt cruci din piatră aduse din Alexeni, județul Ialomița, și
care împreună alcătuiesc Ansamblul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 și
care, din acel an, a devenit principalul loc de comemorare a martirilor
Revoluției din 1989. Este un exemplu de schimbare de semnificație a unui
monument, din piatră de hotar în monument de for public cu însemnătate în
istoria recentă.
Crucile
de piatră ale Bucureștiului, cu mesaje puternice și expresive artistic, sunt
părți constitutive ale peisajului urban de azi. Chiar dacă bucureșteanul se
poate obișnui cu prezența lor, ele își păstreză intactă încărcătura simbolică.