Grigore Gafencu

Jurist, diplomat, jurnalist și veteran al primului război mondial, Grigore Gafencu a fost unul dintre reprezentanții importanți ai Partidului Național Țărănesc din România interbelică. După 1945, Gafencu a fost și unul dintre liderii exilului român de după instalarea regimului comunist.

Steliu Lambru, 22.02.2026, 11:00

Generația celor care au luptat în tranșeele primului război mondial l-a dat României secolului XX pe Grigore Gafencu, jurist, politician, diplomat, jurnalist și fruntaș al exilului anticomunist de după 1945. Și-a servit țara fără rezerve și a căutat să-i promoveze interesele atât în calitățile oficiale, cât și în timpul exilului de după 1945.

S-a născut pe 30 ianuarie 1892 și a încetat din viață de ziua lui, la Paris, în 1957, la vârsta de 65 de ani. Ca tânăr locotenent de 24 de ani, a luat parte la luptele din timpul primului război mondial ca pilot pe puținele avioane de la vremea aceea. După război, devine doctor în științe juridice al Universității din București și activează în presa scrisă. Intră în politică în rândurile Partidului Național Țărănesc, este ales parlamentar, iar în timpul guvernării național-țărăniste din 1928-1933 este funcționar superior în cadrul Ministerului de Externe. În 1938 intră în rândurile partidului totalitar Frontul Renașterii Naționale și, în același an, este numit ministru de externe. Între 1940 și 1941 a funcționat ca ambasador în URSS, iar până în 1944 s-a exilat în Elveția, la Geneva.

Grigore Gafencu a fost unul dintre apărători ideii de Europă unită și autor de volume. În 1944 îi apare cartea ”Preliminariile războiului din Răsărit” în care propune proiecte ale organizării Europei postbelice sub forma unor grupări subregionale sau confederaţii. În 1946 publică volumul ”Ultimele zile ale Europei” în care sunt descrise călătoriile întreprinse în anii 1939 şi 1940 în mai multe capitale ale bătrânului continent. După război, dezamăgit de eșecul revenirii la democrație a întregii Europe, Gafencu se angajează în organizațiile de exilați români anticomuniști. Participă la înființarea Comitetului Europa Liberă la New York, este membru în Comitetul Național Român, cea mai importantă organizație a românilor din exilul anticomunist. De asemenea, este unul dintre fondatorii Ligii Românilor Liberi.

La lansarea volumului de discursuri parlamentare al lui Grigore Gafencu, diplomatul Dumitru Preda a reamintit personalitatea lui.

 ”El a fost și erou în primul război mondial, pentru care a primit onorante distincții, care știa ce înseamnă bătălia pentru viață și pentru moarte, văzuse moartea cu ochii. Fusese cel care îl adusese pe Victor Antonescu pentru a rezolva problema deciziei României de reintrare în război, Victor Antonescu fiind acea vreme ministrul României la Paris, dar care avea o legătură cu guvernul aliat francez. Toate acestea au creat legături nu doar diplomatice ci și sufletești între actorii acelor vremuri. Gafencu, prin luările de cuvânt, ne îndeamnă ca întotdeauna să mai găsim ceva, o idee care să ducă la un pas înainte a omenirii. Dacă n-avem această încredere în spiritul uman creator înseamnă să fim defetiști, înseamnă să ne lăsăm de fapt goi în fața unor forțe care sunt antinaționale, antiumane.”

La rândul său, istoricul Constantin Hlihor a spus că Gafencu poate fi văzut și ca un politician obișnuit.

”Avem de-a face cu un om politic în totalitatea sa, pentru că este și un excelent cunoscător al vieții politice interne. Aceste discursuri parlamentare, puține la număr, dacă avem în vedere o întreagă perioadă interbelică, le-am lecturat în două planuri: discursul parlamentar a lui Grigore Gafencu atunci când a fost pe banca ministerială sau în condiția de a fi parlamentar și discursul lui ca parlamentar atunci când era în opoziție. Atunci când un om politic se află în opoziție observă, critică tot ceea ce face ca un sistem politic să nu funcționeze. Când ajunge la guvernare și are legile care îi sunt la îndemână pentru a administra puterea dată de popor pentru un timp limitat uită de toate limitele și toate defectele pe care le are acea legislație.”

Dar Gafencu era un politician atent la orice ar fi influențat politica mare a țării sale. Constantin Hlihor: ”Ce m-a surprins, și asta ne arată că avem de-a face cu un om politic de o anvergură deosebită, a fost că în intervențiile lui nu a omis niciuna din problemele la care societatea avea nevoie de soluție. Vom găsi aici luări de cuvânt despre legislația în domeniul economic și financiar. Sigur, este perspectiva, este modul său de a înțelege nevoia de norme și reguli în administrarea finanțelor țării și modul cum trebuie ca societatea să gestioneze capitalul de care dispunea pentru a crea prosperitate pentru toată lumea.”

Gafencu a fost însă foarte atent la principiile democrației atunci când statul se confrunta cu provocări și guvernul era adesea nevoit să folosească starea de necesitate, fapt subliniat de Constantin Hlihor:

 ”Ce este foarte interesant aici, la starea de asediu: el, la un moment dat, face o deosebire între nevoia de a apăra ordinea constituțională, el vorbește de ordinea de stat. Dar este foarte interesant că spune că nu este nevoia de a apăra un sistem politic. Prin aceasta, el arăta că atunci când prin asemenea legi și norme pe care un guvern sau altul le ia trebuie să aibă grijă ca să nu aducă societatea în starea de a nu putea să schimbe puterea politică prin acordul și voința alegătorului.”

Grigore Gafencu, omul din cele trei lumi, cea de dinainte de 1918, cea din perioada interbelică și cea de după 1945, s-a adaptat și a mers înainte. Iar ideile sale au fost nevoite să aștepte anul 1989 pentru a redeveni fundamente a ceea ce își dorise el.