110 ani de la răscoala ţărănească din 1907

În luna februarie a anului 1907 avea loc o mare explozie socială în lumea rurală cunoscută sub numele de răscoala ţărănească din 1907. Ea a avut puternice reverberaţii în România, ajungînd cunoscută şi în străinătate.

Steliu Lambru, 20.02.2017, 13:07

La începutul secolului XX, România mergea pe calea modernizării şi europenizării. În decursul secolului al XIX-lea, elitele şi societatea au ales direcţia emancipării politice, economice, sociale şi culturale de vechile moravuri. Pe acest fundal triumfalist, în luna februarie a anului 1907 avea loc o mare explozie socială în lumea rurală cunoscută sub numele de răscoala ţărănească din 1907. Ea a avut puternice reverberaţii în România, ajungînd cunoscută şi în străinătate.

Istoricul Alin Ciupală, profesor de istoria modernă a românilor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, a subliniat şcoul pe care răscoala l-a produs, în contrast cu ambiţiile României de a deveni o ţară europeană modernă: “Răscoala a reprezentat un mare şoc în epocă din cauza faptului că evenimentul a avut o amploare fără precedent. În 1906, nu cu multă vreme înaintea răscoalei, România organizase Expoziţia jubiliară care a avut un ecou şi în străinătate. Era o expoziţie care se dorea un fel de concluzie, un fel de evaluare a dezvoltării societăţii româneşti din 1866, an în care viitorul rege Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sosise în România, şi data la care fusese votată Constituţia care pusese bazele sistemului politic al monarhiei constituţionale. Într-un interval de timp relativ scurt avem pe de-o parte realizările, lucrurile pozitive care se făcuseră timp de 40 de ani în România, pe de altă parte avem şi nereuşitele, o demonstraţie a limitelor acestui sistem.”

Munca agricolă era subevaluată, randamentul economic era slab. La acestea se adăugau lipsa unei etici a muncii, analfabetismul şi alcoolismul, iar arendaşii profitau de toate defectele şi viciile ţăranilor. Răscoala a început în nordul Moldovei în ziua de 8 februarie, în comuna Flămînzi, într-o zonă agrară. Pe 9 martie, răscoala începea şi în sudul extrem, în Muntenia şi Oltenia şi la sfîrşitul lunii martie, ea era reprimată cu ajutorul armatei. Ţăranii furioşi au atacat proprietăţile arendaşilor, în unele zone au atacat chiar casele boiereşti ucigînd oameni şi incendiind case şi bunuri. Au existat şi voci care au crezut că răsculaţii merseseră prea departe în manifestările lor revendicative. Scriitorul I. L. Caragiale consemna că evenimentele ţărăneşti luaseră proporţiile unei “hotărîte revoluţiuni teroriste, aproape ale unui crunt război civil”. Răscoala a înregistrat şi ciocniri între grupurile de ţărani rebeli şi ţăranii care nu doreau să ia parte la violenţe.

Problema agrară a fost una cronică, dar nu aceasta a fost cauza principală a declanşării evenimentelor, crede Alin Ciupală: “Istoriografia română consideră drept cauză principală a răscoalei lipsa pămîntului în mediul rural. După părerea mea, cauzele răscoalei trebuie legate de un fenomen mult mai complex, şi anume faptul că sistemul nu funcţionează la acest nivel de jos. Avem de-a face cu o administraţie locală coruptă care avea misiunea de a-l apăra pe ţăran de abuzurile de tot felul. Ţăranul este lăsat să se descurce singur în faţa unui sistem birocratic pe care nu îl înţelege şi nu-i poate face faţă. Atunci, ţăranii şi-au strigat nemulţumirea, răscoala a fost un strigăt de disperare. Ei au vrut să atragă atenţia printr-un mod violent asupra acestei probleme, cunoscută de elită, dar care fusese incapabilă să găsească o soluţie viabilă. Şi acesta este un paradox al societăţii româneşti: problema este cunoscută, dar există o incapacitate de a pune în practică soluţii care, teoretic, sînt găsite.”

Alin Ciupală a comentat cîteva interpretări date răscoalei cum ar fi caracterul ei antisemit şi originile externe: “În momentul în care s-a încercat găsirea unei explicaţii acestei răscoale s-a discutat foarte mult despre rolul evreilor. Răscoala din 1907, asemenea afacerii Dreyfuss din Franţa, este un moment care scoate la lumină antisemitismul românesc. Unul latent, care nu îmbrăcase forme violente. Evreii au fost consideraţi vinovaţi pentru declanşarea răscoalei din cauza abuzurilor pe care arendaşii evrei din Moldova le-ar fi făcut împotriva ţăranilor. Nimeni nu s-a mai gîndit la faptul că majoritatea arendaşilor nu erau evrei, ci români. Au apărut şi unele interpretări năstruşnice, de exemplu se consideră că serviciile secrete austro-ungare ori cele ruse ar fi organizat acea răscoală pentru a crea tulburări în România. Acest scenariu este fals. Răscoala indică o problemă a societăţii româneşti, una foarte gravă, care nu a fost rezolvată nici în perioada interbelică.”

S-a scris că victimele reprimării răscoalei ţărăneşti au fost de 11 mii. Alin Ciupală a arătat originea acestei cifre şi ne-a detaliat estimările sale: “Cifra de 11.000 de victime apare încă de atunci în “Adevărul” şi ”Dimineaţa”, ziare de stînga conduse de socialistul Constantin Mille. Este o cifră fără nici o susţinere în realitate. Regimul comunist şi-a însuşit această cifră fără a mai face vreo verificare. Nicolae Ceauşescu a organizat în 1977 un congres al ţărănimii la care a invitat 11.000 de delegaţi pentru a marca numărul victimelor din 1907. Este foarte greu de spus cîţi oameni au murit atunci şi probabil că nu vom şti cu exactitate niciodată. Dosarele care conţineau rezultatele anchetei autorităţilor, una foarte minuţioasă, au fost luate de Ionel Brătianu, ministru de interne, şi date regelui în momentul în care PNL a plecat de la guvernare. Brătianu ştia că adversarii săi conservatori vor folosi aceste dosare pentru a lovi în el. Din păcate, aceste dosare s-au pierdut. După estimările mele, consultînd registrele de stare civilă care înregistrau decesele din 1907, aş îndrăzni să indic ca cifră orientativă 2.000 victime. Nu contează dacă au murit 11.000 sau 2.000, ci faptul că într-o societate care mergea hotărît pe calea modernizării mor oameni deoarece aparatul birocratic nu a fost capabil să rezolve o problemă foarte gravă.”

Răscoala din 1907 arătase că statul, deşi făcuse mari progrese, mai avea multe de recuperat. Nu mai puţin adevărat este însă că şi schimbarea moravurilor lumii rurale româneşti se lăsa aşteptată.