Ana Pauker
Ana Pauker a jucat un rol decisiv în echipa care a instalat puterea partidului comunist în România, între anii 1947 și 1952 fiind membru al guvernului Petru Groza.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Steliu Lambru, 23.09.2024, 17:25
În istoria regimului comunist din România, numele Ana Pauker este printre cele mai importante. Ea a jucat un rol decisiv în echipa care a instalat puterea partidului comunist în România, între anii 1947 și 1952 fiind membru al guvernului Petru Groza, primul guvern al acestui partid. A avut, de asemenea, poziții foarte bine consolidate în ierarhia Partidului Comunist Român și în cea a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
Ana Pauker s-a născut în 1893 în județul Vaslui, în estul României, ca Hana Rabinsohn, într-o familie evreiască religioasă, bunicul ei fiind rabin. În 1920 îl cunoaște în Franța pe Marcel Pauker, viitorul soț, evreu din București, comunist radical, alături de care se angajează în activitățile Cominternului. Devine agent sovietic și este arestată în 1922 și 1935, iar în 1941 este eliberată și va pleca în URSS. În timpul detenției ei, în 1938, soțul său este executat de Stalin ca spion al Occidentului. În timpul războiului, la Moscova, este șefa grupului de comuniști români exilați cunoscut sub numele de ”fracțiunea moscovită”.
În 1994, Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română l-a intervievat pe medicul Gheorghe Brătescu, ginerele Anei Pauker. El a citat dintr-un document sovietic în care soacra sa era apreciată pentru calitățile sale, dar și criticată pentru inabilitățile de care dădea dovadă.
”În caracterizarea ei din 1946 se spune aşa: «printre conducătorii PCR, tovarăşa Pauker este cea mai bine pregătită din punct de vedere teoretic şi se bucură de o mare influenţă în partid. De aceea, ea conduce de fapt, din toate punctele de vedere, activitatea Comitetului Central al PCR. Este foarte populară în rândurile poporului român ca urmare a activităţii sale ilegale din trecut. În afară de activitatea în postul de secretar al CC, conduce gruparea comunistă din Parlament. Asigură colaborarea PCR cu celelalte partide ale Blocului Democratic. Are o parte activă în munca Federaţiei Internaţionale Antifascistă a Femeilor. Totuşi, tovarăşa Pauker are o importantă slăbiciune ca organizator. Ea nu foloseşte îndeajuns influenţa sa şi autoritatea sa pentru întărirea partidului pe linie ideologică şi organizatorică.»”
Finele celui de-al doilea război mondial și prezența armatei sovietice în România au însemnat calea către sferele cele mai înalte ale puterii politice. Este aleasă secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și, după abdicarea forțată a regelui Mihai I pe 30 decembrie 1947, este numită ministru al afacerilor externe.
Începutul anilor 1950 a însemnat căderea ei. În 1952, liderul Gheorghe Gheorghiu-Dej a început eliminarea grupurilor concurente, Ana Pauker fiind într-un asemenea grup în care se mai afla și tovarășul ei Vasile Luca. Acuzați de deviaționism de dreapta și de sabotaj, membrii grupului au fost întemnițați, iar Lucrețiu Pătrășcanu, adversar al lui Dej și asociat grupului, fiind executat. În 1953, Ana Pauker a primit domiciliu obligatoriu și în anul următor a fost exclusă din partid. A trăit până în 1960 și a lucrat ca traducătoare din franceză și germană la editura Politică, fără drept de semnătură. A făcut parte din colectivul de traducători care a realizat prima ediție integrală a operelor lui Marx și Engels în limba română.
După 1965, noul lider Nicolae Ceaușescu a încercat reabilitatea unor victime ale lui Dej. Gheorghe Brătescu a spus că Ana Pauker nu a fost printre ele și a dat detalii despre ultimii ani din viața ei.
”Absolut niciodată nu s-a încercat asta. Mai mult decât atât, chiar munca la Editura Politică s-a desfăşurat în condiţii cu totul anormale. Nici măcar leafa nu şi-o lua de acolo, i se trimitea prin femeia de serviciu. Ea ducea materialele pe care ea le redacta și cu acea ocazie i se trimitea şi leafa. Cât a trăit Gheorghiu-Dej s-a considerat că era vorba de persoana cea mai periculoasă, mai ales după lichidarea lui Pătrăşcanu. Şi aşa se explică de ce în privinţa activităţii ei politice a început să se vorbească abia din 1968. Mai mult decât atât, în 1961, deci la un an după moartea ei, i s-au retras decoraţiile. Cu alte cuvinte, într-un fel era socotită periculoasă chiar amintirea ei, deci nici vorbă de încercare de recuperare.”
Între anii 1953-1960, Ana Pauker a fost vizitată de câteva persoane, una dintre ele fiind avocatul Radu Olteanu, apărător al comuniştilor și antifasciştilor în procesele din 1930, alta o fostă colegă de închisoare.
Gheorghe Brătescu: ”Venea fără nici un fel de rezerve o muncitoare care fusese în închisoare cu Ana Pauker pe nume Maria Andreescu, era cunoscută ca <Băbica>. După cât ne dădeam seama, ţinea legătura şi cu unii vechi cunoscuţi, prieteni, tovarăşi, admiratori ai Anei Pauker. Când Ana a fost internată la spitalul Colentina a venit atunci Maria Sârbu şi a vizitat-o. Iar la înmormîntare, probabil mobilizat de această <Băbica>, a participat și acel bătrân oportunist trădător, Gheorghe Cristescu, care într-un fel a reprezentat vechea mişcare socialistă.”
Ana Pauker a fost, ca atâția alții, un om orbit de idealurile unei societăți perfecte care a însemnat teroare în practică. Și a părăsit această lume învinsă de cruda realitate.
