Avocatul Istrate Micescu
Un jurist cu notorietate al României interbelice a fost Istrate Micescu, profesor universitar și politician.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Steliu Lambru, 10.10.2022, 16:44
Un jurist cu
notorietate al României interbelice a fost Istrate Micescu, profesor
universitar și politician. Născut în 1881 în orașul Ploiești, la 60 kilometri
nord de București, Micescu era descendentul unei familii boierești din județul
Argeș, atestată încă din secolul al 16-lea. A urmat cursuri de drept la Paris
și tot acolo și-a susținut doctoratul în științe juridice în 1906. A fost
avocat în barourile din județele Argeș și Ilfov, în paralel fiind profesor de
drept civil și filosofia dreptului la Universitatea din București. Prin prestația
sa de la catedră a impresionat generații după generații de studenți, fiind
adesea idolatrizat. Micescu era celebru, de asemenea, și
datorită proceselor în care pleda.
Centrul
de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română l-a intervievat în anul 2000 pe
deținutul politic Aurel Obreja. El povestea despre faima lui Micescu așa cum a
aflat-o de la un coleg de detenție în anii 1950. Era o faimă bazată pe mult
cinism, una dintre caracteristicile avocaților, așa cum îi percepe adesea publicul.
Am stat
în temniță cu secretarul lui Micescu, cu Horia Cosmovici, un tip extraordinar
de deştept, care ne povestea cum câştiga Istrate Micescu procesele. Ne-a povestit
un proces în Anglia cu un lord care îşi omorâse soţia. Lordul s-a interesat ce
avocat mare exista și a aflat că era în România unul, Istrate Micescu. L-a
angajat, i s-a spus lui Micescu despre ce era vorba: își omorâse soţia, n-o mai
putuse suporta. Îi dăduse în cap cu ceva şi murise. Şi se duce Micescu la
proces. Şi lume, juraţi… Domnule preşedinte, onorat tribunal, domnule
judecător ş.a.m.d. începe Micescu și se opreşte. Hai, domnule, începeţi îi
spune judecătorul. Domnule preşedinte, onorat tribunal, domnule judecător…
Și Micescu iar se opreşte. Hai, domnule, începe odată. Domnule preşedinte,
onorat tribunal, onorată adunare… și iar se opreşte. Hai, domnule, începe
odată! își pierde răbdarea judecătorul. Păi vedeţi, domnule preşedinte, dvs.
nu aveţi răbdare 10 minute până să încep eu apărarea, dar bietul om care a
suportat-o pe nevastă-sa 20 de ani! Şi, la sfârșit, lordul a fost achitat.
Faima
profesională l-a făcut să intre în politică. Micescu a făcut politică liberală fiind
ales deputat în 1920, 1927 și 1931. Admirator al regelui Carol al II-lea, se
apropie de acesta începând cu anul 1930. Spre sfârșitul acelor ani își exprimă
și mai pronunțat opiniile antisemite și rasiste și face parte din guvernul de
orientare fascistă Goga-Cuza din decembrie 1937 pînă în februarie 1938 în care este
ministru de externe. Este părintele Constituției din 1938, o constituție care
consolida regimul autoritar al regelui Carol al II-lea. Micescu devine membru
al Consiliului Superior Național al Frontului Renașterii Naționale, partidul
unic de după 1938, senator în noul Parlament și ministru al justiției în
guvernul Gheorghe Tătărescu dintre noiembrie 1939 și mai 1940. Printre faptele
sale reprobabile se numără prezidarea, în 1937, a ședinței Baroului București când
s-a decis excluderea avocaților evrei.
Dar
istoria avea să-i schimbe curând destinul lui Micescu. După 1945, odată cu
intrarea sovieticilor în România, este denunțat ca susținător al regimului
fascist. Este exclus din barou, arestat în 1948 și condamnat la 20 de ani de
închisoare. Pe 22 mai 1951 moare în penitenciarul Aiud, la moartea sa fiind de
față și Nicolae Enescu,
student la drept, deținut politic.
Se deschide uşa salonului şi apare Iordache, ofiţerul politic, o bestie
cumplită. A trecut pe la priciurile noastre şi auzim: Ce faceţi voi, măi,
băieţi? Știţi ce a însemnat pentru noi asta? O bestie aşa cumplită, care numai
în bocanci şi în pumni ne ţinea pe unde ne întâlnea, fără motiv, să aibă
limbajul ăsta? Şi noi ne uitam unul la altul, naivi cum eram credeam că s-a
schimbat ceva. Şi unul dintre noi, doctorul Uţă, îi răspunde lui Iordache: Ce
să facem, domnule comandant? Cu necazurile noastre, cu bolile noastre. Care
dintre voi este mai bolnav? întreabă Iordache. Şi atunci doctorul Uţă zice:
Domnul profesor Micescu. Duceţi-mă acolo! Şi l-am dus la capătul patului
lui Istrate Micescu care era muribund. Păi, ce are, măi? Nu s-ar putea să se
salveze? întreabă Iordache. Când am văzut noi atâta bunăvoinţă – că de obicei
nu ni se administra nici o aspirină – ne uitam unii spre alţii. Răspunde
doctorul Uţă: Da, domnule comandant, dacă dvs. i-aţi aproba o reţetă. Da,
mă, aprob. Şi a rupt din bloc notes o hârtie. Scrie, mă! îi zice Iordache
doctorului. I-a dat pixul şi a început doctorul să scrie. Şi îi înmânează
doctorul reţeta. Noi, naivi, credeam că s-a întâmplat ceva în purtarea bestiei.
Bine, mă! zice Iordache. Și ia rețeta şi o aruncă pe pieptul lui Istrate
Micescu: Eu ştiu ce ți-ar trebui ţie, mă, banditule! Patru scânduri, şi o să
ţi le dăm noi. Așa a murit Istrate Micescu
Notorietatea
lui Istrate Micescu a fost una a individului care prin calități personale a
dovedit că își practica profesia cu rigoare. Însă personalitatea nu s-a ridicat
la înălțimea competențelor profesionale.
