Biblioteca Academiei Române între 1948 și 1989
Posesoare a peste 14 milioane de piese, Biblioteca Academiei Române deține cel mai valoros fond de documente din România.
Steliu Lambru, 13.10.2025, 14:45
Posesoare a peste 14 milioane de piese, Biblioteca Academiei Române deține cel mai valoros fond de documente din România. Ea s-a înființat în 1867, la un an după apariția Academiei Române din 1866, și, într-un răstimp de aproape 160 de ani, a trecut prin schimbări care au ținut de vicisitudinile sau de momentele faste ale istoriei. Până în 1918, ea a fost depozitara donațiilor tuturor iubitorilor de carte și documente, care au contribuit esențial la nașterea celei mai importante instituții culturale din România acelui timp. După 1918, după apariția României Mari, Biblioteca Academiei Române a crescut în importanță proporțional cu noul stat. Ea a integrat arhive, fonduri de carte și documente păstrate în teritoriile care s-au unit cu România în acel an.
Istoria Bibliotecii Academiei Române a urmat-o pe aceea a instituției-mamă, iar la nivel macro pe aceea a României. Perioadele de avânt și de prosperitate au alternat cu cele întunecate, atât din punctul de vedere al menirii sale, cât și al destinelor oamenilor. Istoricii împart istoria Bibliotecii ținând cont de anii-reper ai ultimelor două secole. Prima perioadă este cea dintre 1867 și 1918, a doua este perioada interbelică, între 1918 și 1940, a treia este cea dintre 1940 și 1948, a patra cea din perioada comunistă, până în 1989, iar ultima, a cincea, cea de după 1989 pânâ în prezent.
Recent, instituția a lansat, în trei volume masive, istoria sa în perioada 1945-1989. Președintele Academiei Române, istoricul medievist Ioan-Aurel Pop, a fost prezent la eveniment.
”Academia Română va împlini în anul următor 160 de ani. Sunt mulți, sunt puțini, cine știe? Față de eternitate sunt foarte puțini, dar pentru istoria noastră umană sunt mulți și rodnici. Multă lume crede că biblioteca Academiei e o instituție și Academia Română altă instituție. Or, pentru mine, Biblioteca Academiei este chiar Academia Română. Și Academia Română e însăși Biblioteca. Fără bogăția aceasta, care înseamnă tezaurul cultural al României depozitat aici, n-am avea nimic. Biblioteca a început în 1867, la un an după fondarea Societății Literare, strămoașa Academiei Române, validată prin legea din 1879, când a fost declarată instituție independentă, capabilă să celebreze valorile.”
Perioada 1948-1989, tratată în 1868 de pagini, a fost o perioadă extrem de grea, cea mai grea din cei aproape 160 de ani de istorie. A fost o perioadă care a însemnat desființarea vechii Academii și înființarea noii Academii, denumită în conformitate cu tot ce a însemnat regimul comunist: Academia Republicii Populare Române, din 1948, și Academia Republicii Socialiste România, din 1965. Noua Academie RPR a însemnat excluderea academicienilor valoroși, mulți sfârșind chiar în închisorile în care fuseseră aruncați. Continuatoarea ei, Academia RSR, a urmat indicațiile partidului și statului socialist și conformismul instituțional generalizat. Ioan-Aurel Pop a spus că volumele care scriu istoria anilor 1948-1989 prezintă și ce a fost bun în acea perioadă grea.
”Prezentarea cărților acestora arată că s-au promovat valori, s-au făcut erori fundamentale, sau au venit de la stăpânire, de la conducerea de partid și de stat, anumite ordine. Pentru anii aceștia, sunt faimoase, pentru cei care știu, cărțile puse la secret, care acum sunt la liber din nou. Într-o lume democratică, noi nu ne luptăm cu cărțile, nu facem index, cum încearcă unii și acum, pe ici, pe colo, să facă indici ai cărților interzise. Aceasta e o mărturie de totalitarism. Au fost în bibliotecile noastre cărți puse la secret, dar bibliotecarii au lucrat și atunci, se cunoștea tradiția de la Ion Bianu încoace.”
Primul volum propune cititorilor o serie de teme relevante. Autorii s-au referit la tranziția de la vechea Academie la cea nouă, la timpurile noi care se profilau, la starea colecției de carte, la presa apărută în cele mai mult de patru decenii, la fondul secret și la activitatea bibliografică din acei ani.
Al doilea volum este totodată și un album. Autorii propun o singură temă, formarea colecțiilor de manuscrise, documente istorice și carte rară în perioada 1948-1989. Din cele 656 de pagini, pe 637 au fost incluse facsimile după documentele care au intrat în posesia instituției în perioada vizată, documente care privesc atât istoria României, cât și istoria universală.
Al treilea volum reunește alte cinci teme: cabinetul de stampe, istoria colecției de fotografie, cabinetul de hărți, cabinetul de muzică și cabinetul de numismatică și medalistică. Acestă ultimă temă înseamnă și restituirea memoriei publice a unui nume extrem de important pentru Biblioteca Academiei Române, acela al colecționarului și donatorului Constantin Orghidan. Este de la sine înțeles că toate cele trei volume sunt bogat ilustrate.
Dar piesa de rezistență a celui de-al treilea volum este reproducerea unei fotografii realizate de Carol Popp de Szathmari în anul 1865, aflată în colecția Cabinetului de fotografie. Ea se numește ”Panoramă din Turnul Colței” și înfățișează capitala României din acel an. Reproducerea are o lățime de 30 de centimetri și o lungime de 3 metri.
