Ionel Brătianu, artizan al României Mari
Ionel Brătianu a fost primul fiu al revoluţionarului paşoptist Ion C. Brătianu, cu rol decisiv în naşterea României moderne.
Steliu Lambru, 16.10.2017, 14:48
Politicianul Ion I. C. (Ionel) Brătianu este considerat cel mai bun pe care l-a avut România în primele trei decenii ale secolului al 20-lea. Vizionar, el a reuşit, alături de cei doi suverani Ferdinand şi Maria, să pună România pe cursul bun al istoriei şi să-i dea o nouă dimensiune statală.
Ionel Brătianu a fost primul fiu al revoluţionarului paşoptist Ion C. Brătianu, cu rol decisiv în naşterea României moderne. S-a născut în 1864 şi a urmat, asemenea tatălui său, o carieră de inginer. A studiat în Franţa şi a obţinut licenţa în poduri şi şosele. A intrat în politică la 35 de ani, în Partidul Naţional Liberal, şi a fost prim-ministru de cinci ori, cele mai multe mandate de premier din istoria României. Francofil, a fost unul dintre cei mai fervenţi avocaţi ai intrării României în primul război mondial alături de Antanta franco-britanică.
În arhiva Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română există mărturia juristului şi diplomatului Alexandru Danielopol care l-a cunoscut pe Brătianu, copil fiind. Interviul a fost înregistrat din 1995. ”Sunt din familia Brătianu şi mă mândresc că sunt din familia Brătianu. Am fost crescut în spiritul Brătienilor, fiindcă Brătienii aveau ca şef de familie nu pe Ionel Brătianu, ci pe Sabina Cantacuzino. Era fata cea mare din toţi copiii lui Ion Brătianu şi era o fiinţă foarte inteligentă şi, în acelaşi timp, foarte autoritară şi cam toată lumea se lua după ce spunea ea. De altfel, de două ori pe an erau dejunuri la Sabina Cantacuzino unde, indiferent de treaba pe care o avea, era şi Ionel Brătianu, unde erau şi fraţii lui Vintilă şi Dinu. Pe Ionel Brătianu l-am cunoscut de mic. Ionel Brătianu şi tatăl meu ţineau unul la altul foarte mult, tatăl meu a încercat să-l împace pe Gheorghe Brătianu, primul său fiu, cu Ionel, dar nu s-a putut.”
După 1918, după formarea României Mari, Ionel Brătianu a beneficiat de un capital enorm de inagime. Danielopol îşi amintea un un episod ilustrativ: ”Ionel Brătianu era un om care juca la maximum pe prestanţa lui. O să vă povestesc un lucru pe care l-am văzut eu de la fereastra mea. Într-o zi au venit, lucru care nu prea era des atunci, cum s-ar zice nişte grevişti să urle şi să ţipe, cu pancarte şi cu nu mai ştiu ce… “Huoo! Bum!” făceau zgomote şi toate celelalte. Erau poliţiştii cu chipiu, puţin à la Caragiale. Veniseră poliţiştii cu bastoane şi cu tot ce trebuia, dar demonstranţii nu făcuseră nimic. Erau acolo, băgaţi în acea curte care făcea un semicerc, până la uşa lui Brătianu, şi urlau şi ţipau. Şi se deschide uşa şi apare Ionel Brătianu cu o căciulă şi cu o blană până jos. Fără să spună un cuvânt, numai cu un gest care spunea “Lăsaţi-mă să trec!”, deodată s-au dat toţi la parte ca în episodul biblic când Moise a despărţit Marea Roşie. Brătianu s-a dus până la poartă, s-a întors şi le-a spus: “Acum plecaţi că m-aţi plictisit!” Nu le-a spus niciun cuvânt, nu i-a întrebat ce doreau sau ce putea face pentru ei, nimic. A trecut printre ei şi nimeni nu mai a spus un cuvânt. Parcă era un sfânt, o fantomă care trecea! A spus ce-a spus, s-a întors în casă şi a închis uşile demonstrativ, cu puţin zgomot. Lumea nu ştia pe unde să plece mai repede, n-a fost nevoie de poliţie, n-a fost nevoie de nimic. Ăsta era Ionel Brătianu!”
Brătianu a fost însă şi om de cultură, astăzi în Bucureşti, în fosta sa locuinţă, funcţionând Aşezămintele Culturale Brătianu. Alexandru Danielopol: ”Ionel Brătianu era inginer. Trebuie să spun că a fost un foarte bun inginer, înainte să se arunce în politică a participat la lucrările podului de la Cernavodă, ca tânăr inginer. Dar el la Paris se pierdea în Biblioteca Naţională. Lua cărţi de-acolo prin relaţiile pe care le avea şi citea nopţi întregi, avea o cultură fantastică. Era o cultură care era împletită de dragostea lui pentru România. Şi el vroia neapărat să reintroducă în prietenia franco-română teme şi subiecte româneşti. Fuseserăm pe front datorită lui alături de francezi şi zicea că nu se scrisese destul despre România, despre istoria României. El a descoperit la Biblioteca Naţională a Franţei nişte manuscrise, nu-mi amintesc prea bine, în care era o relatare din timpul lui Ludovic al XIV-lea care luase legătura cu Valahia. Şi îl arăta peste tot. În biblioteca lui era o bibliotecă aproape completă cu tot ce găsise el în timpul studenţiei, cât a fost la Paris a avut timp să umble în biblioteci, muzee şi aşa mai departe. Era un om de artă, îi plăceau lucrurile frumoase. Iubea foarte mult arta populară românească. Era o casă în care erau cărţi frumoase, tablouri frumoase, cu pictori însemnaţi. Dar pot să vă spun că în camera lui avea lucruri mici. De exemplu, avea o cruce pe care era scris cu litere chirilice. O avea lângă patul lui, a murit uitându-se la această cruce, aşa mi-a spus tatăl meu.”
Ionel Brătianu s-a identificat cu timpul său şi a reuşit să intuiască direcţia în care se schimba lumea. A fost politicianul pe care orice ţară şi l-ar dori, omul momentului prezent, dar şi al viitorului.
