Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Ionel Brătianu, artizan al României Mari

Ionel Brătianu a fost primul fiu al revoluţionarului paşoptist Ion C. Brătianu, cu rol decisiv în naşterea României moderne.

Ionel Brătianu, artizan al României Mari
Ionel Brătianu, artizan al României Mari

, 16.10.2017, 14:48

Politicianul Ion I. C. (Ionel) Brătianu este considerat cel mai bun pe care l-a avut România în primele trei decenii ale secolului al 20-lea. Vizionar, el a reuşit, alături de cei doi suverani Ferdinand şi Maria, să pună România pe cursul bun al istoriei şi să-i dea o nouă dimensiune statală.


Ionel Brătianu a fost primul fiu al revoluţionarului paşoptist Ion C. Brătianu, cu rol decisiv în naşterea României moderne. S-a născut în 1864 şi a urmat, asemenea tatălui său, o carieră de inginer. A studiat în Franţa şi a obţinut licenţa în poduri şi şosele. A intrat în politică la 35 de ani, în Partidul Naţional Liberal, şi a fost prim-ministru de cinci ori, cele mai multe mandate de premier din istoria României. Francofil, a fost unul dintre cei mai fervenţi avocaţi ai intrării României în primul război mondial alături de Antanta franco-britanică.



În arhiva Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română există mărturia juristului şi diplomatului Alexandru Danielopol care l-a cunoscut pe Brătianu, copil fiind. Interviul a fost înregistrat din 1995. ”Sunt din familia Brătianu şi mă mândresc că sunt din familia Brătianu. Am fost crescut în spiritul Brătienilor, fiindcă Brătienii aveau ca şef de familie nu pe Ionel Brătianu, ci pe Sabina Cantacuzino. Era fata cea mare din toţi copiii lui Ion Brătianu şi era o fiinţă foarte inteligentă şi, în acelaşi timp, foarte autoritară şi cam toată lumea se lua după ce spunea ea. De altfel, de două ori pe an erau dejunuri la Sabina Cantacuzino unde, indiferent de treaba pe care o avea, era şi Ionel Brătianu, unde erau şi fraţii lui Vintilă şi Dinu. Pe Ionel Brătianu l-am cunoscut de mic. Ionel Brătianu şi tatăl meu ţineau unul la altul foarte mult, tatăl meu a încercat să-l împace pe Gheorghe Brătianu, primul său fiu, cu Ionel, dar nu s-a putut.



După 1918, după formarea României Mari, Ionel Brătianu a beneficiat de un capital enorm de inagime. Danielopol îşi amintea un un episod ilustrativ: ”Ionel Brătianu era un om care juca la maximum pe prestanţa lui. O să vă povestesc un lucru pe care l-am văzut eu de la fereastra mea. Într-o zi au venit, lucru care nu prea era des atunci, cum s-ar zice nişte grevişti să urle şi să ţipe, cu pancarte şi cu nu mai ştiu ce… “Huoo! Bum!” făceau zgomote şi toate celelalte. Erau poliţiştii cu chipiu, puţin à la Caragiale. Veniseră poliţiştii cu bastoane şi cu tot ce trebuia, dar demonstranţii nu făcuseră nimic. Erau acolo, băgaţi în acea curte care făcea un semicerc, până la uşa lui Brătianu, şi urlau şi ţipau. Şi se deschide uşa şi apare Ionel Brătianu cu o căciulă şi cu o blană până jos. Fără să spună un cuvânt, numai cu un gest care spunea “Lăsaţi-mă să trec!”, deodată s-au dat toţi la parte ca în episodul biblic când Moise a despărţit Marea Roşie. Brătianu s-a dus până la poartă, s-a întors şi le-a spus: “Acum plecaţi că m-aţi plictisit!” Nu le-a spus niciun cuvânt, nu i-a întrebat ce doreau sau ce putea face pentru ei, nimic. A trecut printre ei şi nimeni nu mai a spus un cuvânt. Parcă era un sfânt, o fantomă care trecea! A spus ce-a spus, s-a întors în casă şi a închis uşile demonstrativ, cu puţin zgomot. Lumea nu ştia pe unde să plece mai repede, n-a fost nevoie de poliţie, n-a fost nevoie de nimic. Ăsta era Ionel Brătianu!



Brătianu a fost însă şi om de cultură, astăzi în Bucureşti, în fosta sa locuinţă, funcţionând Aşezămintele Culturale Brătianu. Alexandru Danielopol: ”Ionel Brătianu era inginer. Trebuie să spun că a fost un foarte bun inginer, înainte să se arunce în politică a participat la lucrările podului de la Cernavodă, ca tânăr inginer. Dar el la Paris se pierdea în Biblioteca Naţională. Lua cărţi de-acolo prin relaţiile pe care le avea şi citea nopţi întregi, avea o cultură fantastică. Era o cultură care era împletită de dragostea lui pentru România. Şi el vroia neapărat să reintroducă în prietenia franco-română teme şi subiecte româneşti. Fuseserăm pe front datorită lui alături de francezi şi zicea că nu se scrisese destul despre România, despre istoria României. El a descoperit la Biblioteca Naţională a Franţei nişte manuscrise, nu-mi amintesc prea bine, în care era o relatare din timpul lui Ludovic al XIV-lea care luase legătura cu Valahia. Şi îl arăta peste tot. În biblioteca lui era o bibliotecă aproape completă cu tot ce găsise el în timpul studenţiei, cât a fost la Paris a avut timp să umble în biblioteci, muzee şi aşa mai departe. Era un om de artă, îi plăceau lucrurile frumoase. Iubea foarte mult arta populară românească. Era o casă în care erau cărţi frumoase, tablouri frumoase, cu pictori însemnaţi. Dar pot să vă spun că în camera lui avea lucruri mici. De exemplu, avea o cruce pe care era scris cu litere chirilice. O avea lângă patul lui, a murit uitându-se la această cruce, aşa mi-a spus tatăl meu.


Ionel Brătianu s-a identificat cu timpul său şi a reuşit să intuiască direcţia în care se schimba lumea. A fost politicianul pe care orice ţară şi l-ar dori, omul momentului prezent, dar şi al viitorului.

Pro Memoria
Pro Memoria luni, 04 mai 2026

România și Grupul celor 77

Trecută prin trauma unor schimbări societale brutale adânci, operate de regimul partidului comunist instalat în 1945 cu sprijin sovietic direct,...

România și Grupul celor 77
Pro Memoria
Pro Memoria luni, 27 aprilie 2026

Vânătorile regale

Împreună cu culesul și pescuitul, vânătoarea a fost o ocupație de bază a ființei umane de a procura hrană pentru individ și pentru...

Vânătorile regale
Pro Memoria
Pro Memoria luni, 13 aprilie 2026

Feminismul în România după cel de-al doilea război mondial

După 1945, mișcarea feministă din România a fost subordonată politicilor regimului comunist și ideologia a fost cea care a dictat ce trebuia...

Feminismul în România după cel de-al doilea război mondial
Pro Memoria
Pro Memoria luni, 06 aprilie 2026

Liceul Aron Pumnul din Cernăuți

Școala este cea care l-a creat cel mai mult pe omul actual, începând cu secolul al XVIII-lea, de când educația a devenit o convingere că prin...

Liceul Aron Pumnul din Cernăuți
Pro Memoria luni, 30 martie 2026

Medicina în cartea românească veche

Perioada cuprinsă între 1508 și 1830 este perioada în care istoricii consideră că s-a tipărit cartea veche în spațiul românesc. La fel ca...

Medicina în cartea românească veche
Pro Memoria luni, 23 martie 2026

210 ani de învățământ catolic în București

Învățământul catolic din spațiul românesc are o istorie de câteva secole. În Moldova, el a intrat mai timpuriu fiind legat de prezențele...

210 ani de învățământ catolic în București
Pro Memoria luni, 16 martie 2026

Relațiile româno-turce în secolul XX

Nicio altă influență nu a fost mai mare asupra spațiului românesc din ultimul mileniu ca influența turcă. Din 1877, după ce România și-a...

Relațiile româno-turce în secolul XX
Pro Memoria luni, 09 martie 2026

Familia Ceaușescu

În istoria României au existat familii cărora literalmente li se datorează existența țării așa cum au fost familiile Brătianu, Cantacuzino,...

Familia Ceaușescu

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company