Liviu Babeş, un martir civic
Pe 2 martie 1989, un om cobora în flăcări pe schiuri pe pârtia Bradu din Poiana Braşov, în văzul a sute de turişti.
Steliu Lambru, 11.03.2019, 13:34
Pe 2 martie 1989, un om cobora în flăcări pe schiuri pe pârtia Bradu din Poiana Braşov, în văzul a sute de turişti. Prăbuşit lângă un copac, fumegând şi urlând, omul a avut puterea să scoată de sub haina incendiată o bucată de carton pe care scria: „Stop Murder. Braşov = Auschwitz”. Era un protest împotriva situaţiei catastrofale cronicizate în care regimul comunist aruncase societatea românească. Era şi un mesaj de solidarizare cu grevele muncitoreşti anticomuniste de la uzinele braşovene „Steagul Roşu” şi „Tractorul” din noiembrie 1987, reprimate cu sălbăticie.
La 30 de ani de la actul său extrem, ceea ce a făcut Liviu Babeş este greu de acceptat. A fost un strigăt de disperare şi de neputinţă faţă de pasivitatea şi lipsa de orizont a vieţii românilor de zi cu zi. Prin sacrificiul propiriei vieţi, Liviu Babeş a avut atitudinea unui martir civic aşa cum au avut şi alţi oameni care au trăit sub comunism. Pe lista celor care au ales autoincendierea ca formă de protest în anii comunismului sunt cehii Jan Palach, Evžen Plocek şi Jan Zajíc, polonezul Ryszard Siwiec, lituanianul Romas Kalanta, ucraineanul Oleksa Hirnyk, ungurul Sandor Bauer.
Liviu Babeş s-a născut în ziua de 10 septembrie 1942 şi era maistru electrician la Trustul de Prefabricate din Braşov. Babeş era şi pictor amator. Pe spatele ultimului său tablou scrisese discret, în germană, cuvîntul „Ende”, cu câteva săptămâni înainte de momentul culminat al existenţei lui. Pe Babeş îl marcase profund degradarea situaţiei politice, economice, sociale, culturale şi morale a României din anii 80, iar greva muncitorilor de la „Steagul Roşu” şi „Tractorul” îl întărise în hotărârea sa de a face ceva. Cel mai mult îl marcase pasivitatea oamenilor despre care soţia sa povestea că se întreba adesea.
Jurnalistul şi scriitorul Mircea Brenciu este autorul volumului „Martirul”, dedicat lui Liviu Babeş. Brenciu a scris această carte simţind că are o obligaţie, dar că a fost şi o onoare pentru el. Mircea Brenciu s-a referit la Babeş ca la un intelectual şi la gestul său ca la unul cu puternic mesaj civic. Track: „Babeş era un intelectual, unul chiar de mare rafinament. A avut expoziţii, a vândut tablouri, a avut oarecare vogă în Braşov la vremea aceea. Din punctul de vedere al atitudinii sale, gestul lui este unul soteriologic, un gest pe care numai un intelectual îl poate face. Babeş face parte din categoria elitei române care n-a mai putut suporta atrocităţile comuniste. Dar în egală măsură, el a fost strâns legat de mase deoarece prin meserie era doar un maistru la o întreprindere de prefabricate si lucra cu oameni simpli. El a fost cel care lega două categorii sociale. Gestul lui este de o mare valoare culturală, el este comis în urma unei judecăţi foarte atente. El îsi premeditează actul cu multă luciditate şi mesajul pe care îl dă pe pârtie în clipa autoimolării arată un anumit nivel cultural. Cartonul pe care îl abandonează pe pârtie şi pe care scrie „Stop Murder. Braşov = Auschwitz” nu este opera unui om simplu.”
În 1968, studentul ceh Jan Palach îşi dădea foc în semn de protest împotriva invaziei Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia care reprimau „Primăvara de la Praga”. Mircea Brenciu a vorbit despre diferenţa dintre actul lui Palach şi cel al lui Babeş. Track: „Ca realizare, ca premeditare, actul lui Babeş este superior lui Jan Palach. Actul lui Babeş are un caracter eroic, de tragedie antică. Jan Palach comite gestul autodafeului într-un moment de explozie psihică, de ieşire de sub control. Babeş o face judecând calm. Înainte de a-şi da foc în Poiană, se întâlneşte cu mulţi cunoscuţi, face glume cu ei, le povesteşte ca şi cum viaţa ar începe din acel moment. El realizează că în condiţiile acelea de strictă supraveghere securistă, demenţială chiar, nu putea provoca un act de asemenea ecou dacă ar fi anunţat pe cineva. Se ştia că turnătorii îşi făceau veacul printre noi şi el trebuia să fie atent pentru a nu fi deconspirat. Palach face gestul în măsura în care alături de el sînt sute şi mii de cehi care protestează împotriva invaziei, pe cînd Babeş o face de unul singur, în faţa unei dictaturi teribile ca aceea lui Ceauşescu.”
Una dintre dificultăţile scrierii cărţii „Martirul”, ne spune Mircea Brenciu, a fost cele legate de sursele de documentare. Track: „Din momentul în care şi-a dat foc şi a fost dus cu ambulanţa, nimeni nu mai ştie nimic de el. Ceea ce este ciudat este că acest om a murit foarte repede pentru un ars. Omul ars pe o suprafaţă mare de piele nu moare în ziua respectivă. Marii arşi rezistă câteva zile, după care le cedează rinichii. Or, Babeş a murit în aceeasi zi, iar atunci când a fost adus acasă pentru înmormîntare familiei i s-a interzis să ridice capacul coşciugului. O deshumare ar putea ajuta, dar mă îndoiesc ca s-ar putea constata ceva. Mergem acum numai pe prezumţii.”
Înmormântarea lui Babeş s-a desfăşurat într-un colţ destul de izolat al Cimitirului Municipal Braşov, sub supravegherea atentă a Securităţii. La 12 ore după eveniment, postul de radio „Europa Liberă” transmitea ştirea şi aşa lumea liberă afla despre Liviu Babeş, martirul civic de acum 30 de ani.
