Masacrul de la Galați
În vara anului 1940 începea prăbușirea României Mari prin două note ultimative adresate de guvernul sovietic celui român.
Steliu Lambru, 22.10.2018, 12:42
În vara anului 1940 începea prăbușirea României Mari prin două note ultimative adresate de guvernul sovietic celui român. Uniunea Sovietică cerea României cedarea Basarabiei pe care o considera teritoriu propriu răpit de România în 1918 și cerea drept compensație și partea de nord a Bucovinei. Cererile sovietice erau absurde deoarece Basarabia se unise cu România beneficiind de dreptul de autodeterminare pe care îl dăduse revoluția bolșevică popoarelor din Rusia țaristă și în deplină voință a românilor de acolo.
Timpul relativ scurt de două zile dat de sovietici pentru retragerea autorităților militare și civile române din Basarabia a dus la apariția unei tensiuni și derute generale în rândul românilor. În acea degringoladă s-a produs și un masacru împotriva unui grup de oameni în orașul Galați, dintre care mulți erau evrei, istoricii considerând acel episod încă o manifestare a climatului de ură și violență în care se zbătea Europa sfârșitului anilor 1930. Istoricul Adrian Cioflâncă, directorul Centrului de Studiere a Istoriei Evreilor din România, a legat masacrarea evreilor de la Galați de pe data de 30 iunie 1940 de climatul în care au fost pierdute Basarabia și Bucovina de Nord: ”Cedarea teritoriilor în 1940 a fost o consecință a Pactului Ribbentrop-Molotov și este interesant că din cele două ultimatumuri date de sovietici apare un episod interesant care joacă un rol și în timpul pogromului de la Dorohoi, care are loc o zi mai târziu decât masacrul de la Galați, cât și în timpul masacrului de la Galați.
Ministrul României la Moscova Gheorghe Davidescu nu a vrut să ia harta cu delimitările teritoriilor revendicate de sovietici. Acest refuz a creat confuzie mai ales în partea de nord a României pentru că autoritățile din Dorohoi nu știau dacă sovieticii se vor opri înainte de oraș sau vor intra în oraș. Panica a jucat un rol în tensiunea care a dus la pogromul din 1 iulie. La fel și în Galați, așa cum vedem din notele serviciilor de informații, din zvonistica transmisă din gură în gură de refugiații basarabeni exista cvasi-convingerea că Galațiul va fi ocupat de sovietici. Această panică a apărut pentru că nu s-a transmis din capul locului care vor fi limitele la care se vor opri sovieticii.”
Rapoartele Ministerului de Interne menționează haosul din timpul retragerii căruia i se asociază comiterea de jafuri, aruncarea unor evrei din trenuri și execuții sumare. Dar arhivele menționează și umilințele la care a fost supusă armata română în timpul retragerii, cu ofițeri degradați, militari scuipați și loviți, câțiva dintre militari fiind chiar uciși. În acel cadru, masacrul de la Galați a fost relatat de presa vremii într-un stil sec. Se vorbea despre un atac comunist care ar fi fost organizat în zona gării și se justifica astfel intervenția militarilor. În afara climatului antisemit din epocă, Adrian Cioflâncă a menționat drept cauză a masacrului de la Galați și panica stârnită de mișcările rapide ale armatei sovietice și comportamentul plin de ură al unor localnici: ”A doua cauză care explică panica din teren a fost aceea că sovieticii au înaintat mai repede decât anunțaseră în planul de ofensivă militară în nordul Bucovinei și în Basarabia. Trupele române care erau foarte slab mecanizate foloseau într-o mare măsură căruțe și cai ori mergeau pe jos, au fost ajunse din urmă de unitățile mecanizate sovietice sau de desanturile de parașutiști.
Deja din 29 iunie sovieticii ocupaseră Reniul și Bolgradul prin desant, trupele române fiind încă în zone centrale din Basarabia. Aceasta a contruibuit suplimentar la panica refugiaților pentru că în gara Bolgrad au fost prins întregul convoi cu refugiați, cel puțin 4 trenuri, în portul Reni fiind mai multe vapoare interceptate de sovietici. Localnicii au prins curaj la vederea noii autorități instalate, unii pentru a se angaja in jafuri sau în critica autorităților române. Sovieticii au oprit trenurile ceea ce a stârnit o panică și mai mare. Toate spaimele, zvonurile, informațiile greșite purtate din gură în gură sunt aduse la Galați și ele au contribuit la creșterea tensiunii.”
În acele condiții, în orașul Galați se înregistra o mișcare de intersectare a fluxului oamenilor care voiau să treacă Prutul în sensuri contrare, refugiații din Basarabia treceau în România în timp ce alte persoane voiau să treacă în Basarabia ocupată de sovietici. Fluxurile de refugiați se adunau în zona gării și autoritățile locale au reușit în timp scurt să înființeze un punct de trecere a frontierei.
Odată înființat acel punct de trecere a frontierei, autoritățile decid să-i vămuiască pe cei care părăseau România. Pe un teren viran, s-a construit un fel de lagăr pentru a-i aduna pe cei care voiau să treacă în URSS, păziți de un regiment de marinari. În urma unui conflict spontan între o familie și un marinar acesta trage un foc de avertisment iar paza lagărului consideră că se trage asupra ei din lagăr. Se dă ordinul pentru deschiderea focului împotriva celor din lagăr iar rezultatul este uciderea unui număr curpins între câteva zeci și 400 de oameni, între ei fiind și mulți evrei.
Masacrul de la Galați a fost efectul tragic al combinației între un climat de ură, zvonistică și o întâmplarea spontană. A fost, pentru toți, sfârșitul omeniei.
