Mișcări de înnoire a ortodoxiei române: Oastea Domnului

La sfârșitul primului război mondial, Regatul României se unea cu provincii locuite de români din Rusia țaristă și Austro-Ungaria și apărea România Mare.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 05.09.2022, 16:05

La sfârșitul primului război mondial, Regatul României se unea cu provincii locuite de români din Rusia țaristă și Austro-Ungaria și apărea România Mare. Noua construcție politică crea o puternică emulație prin care toți cetățenii voiau să contribuie la democrație și prosperitate. Înnoirea religioasă era și ea prezentă, mișcările spirituale evanghelice se manifestau activ în cadrul societății. Și în interiorul ortodoxiei, confesiunea majoritară, se simțeau tendințe înnoitoare. Una dintre aceste tendințe a fost Oastea Domnului, apărută în 1923 la inițiativa preotului ortodox Iosif Trifa.

Născut în 1888 în comitatul Turda, în nord-vestul României de azi, Trifa studiază teologia ortodoxă la Sibiu și devine preot. Este activ în presă și în apărarea intereselor sociale ale moților, locuitori din Munții Apuseni. După primul război mondial, influențat de climatul multiconfesional al Transilvaniei și de mișcările de înnoire spirituală, Trifa imaginează și o mișcare de înnoire spirituală în interiorul Bisericii Ortodoxe Române pe care a denumit-o Oastea Domnului. Ea își propunea să depășească bigotismul și formalismul de până atunci, care dominau ortodoxia, și să se deschidă către influențele moderne ale timpului.

Preotul Zosim Oancea din Sibiu a cunoscut mișcarea Oastea Domnului pe vremea când era student, în anii 1930. Intervievat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 2001, a spus că nu era nicio deosebire doctrinară între cei care erau favorabili Oastei Domnului și cei cărora le era indiferentă:

Oastea Domnului e o mişcare religioasă în cadrul Bisericii. Unii preoţi nu au fost atraşi de ea, nu i-a silit nimeni. Erau parohii în care exista grupare de Oastea Domnului şi preoţii nu erau de acord sau nu erau cu ei, nu-i ajutau, adică nimeni nu i-a silit nici pe preoţi și nici pe oameni. Oamenii îşi făceau programul lor; cu cântări cu viața creștină. Eu am aici cărţile mele care sunt ca orice predică, nu-i nicio deosebire.

După mai mult de 10 ani de suspiciuni, fondatorul Oastei Domnului este excomunicat în 1936 în urma unui proces ecleziastic. Iar după doi ani, Iosif Trifa moare în urma unui infarct. Adepții săi adesea intră în conflict cu autoritățile bisericești și cu credincioșii ortodocși iar mișcarea își pierde semnificativ din influență. Însă Oastea Domnului continuă să existe. După război, mulți adepți pleacă în Occident și se apropie de alte Biserici neoprotestante.

Madeleine Hodoroabă a fost soția pastorului evanghelic Ieremia Hodoroabă, plecat în Franța în 1940, atunci când sovieticii au ocupat Bucovina de Nord. Ea își amintea în anul 2000 de amosfera de tensiune în care trăise familia soțului ei: Ieremia, al zecelea copil din familie, a trăit o tinereţe grea prin faptul că biserica oficială de stat, adică biserica ortodoxă, a persecutat evanghelici români care se dezvoltau atunci. El îl văzuse de multe ori pe tatăl lui bătut şi rănit. Această amară amintire nu l-a părăsit niciodată, astfel că ulterior întâlnirea cu credincioşii ortodocşi mereu era penibilă pentru el. Dar a intervenit Dumnezeu în aşa fel că Ieremia, care era un credincios profund, când ulterior a putut întâlni mai mulţi credincioşi ortodocşi, chiar mulţi preoţi, a rămas foarte mulţumit şi i-a făcut multă bucurie.

Aflați în Franța, soții Hodoroabă au făcut misionariat atât la biserica română evanghelică, cât și la postul de radio “Glasul îndrumătorului creştin de la Monte Carlo: Noi am înfiinţat biserică baptistă de limba germană la Strasbourg pe care am păstorit-o până în 1959. La Paris era încă din 1925 o bisericuţă baptistă română fără pastor și care ne-a chemat la ei. Pastorul Ieremia Hodoroabă era sigurul pastor de limbă română în Europa Occidentală. În 1961 ne-a descoperit directorul de la France World aflat la Monte Carlo, care a spus că radioul este mult mai important decât o mică biserică. Aşa am început această emisiune în 1961, dar biserica nu am putut o lăsăm.

Biserica și microfonul au fost sprijin pentru cei persecutați, iar Madeleine și Ieremia Hodoroabă au făcut tot ce au putut pentru a le alina suferința: Mulţi dintre ei care au fost foarte mult persecutaţi atunci au găsit un loc în bisericile baptiste mai ales. Au fost casa lor. Pentru că vorbim de ei, soţul meu a făcut ulterior o carte de cântări care a fost cerută de toţi ascultători care spuneau că nu aveau cărţi cu note după care să cânte. Asta a făcut el, o carte cu note muzicale cu jumătate din cântările unuia de la Oastea Domnului, foarte cunoscut în ţară, îl chema Nicolae Moldoveanu. Era un cântăreţ din Sibiu care a compus foarte multe și foarte frumoase cântări cu caracter român.

Însă prezentul a găsit puterea să repare greșelile trecutului. Pe 28 septembrie 1990, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis ridicarea excomunicării preotului Iosif Trifa, fondatorul mișcării Oastea Domnului. Astăzi, mișcarea este apropiată de Biserica Ortodoxă Română și continuă tradiția fondatorului ei.