Modernitate în spaţiul românesc la începutul secolului al 19-lea

Modernitatea a fost un mod nou de a privi lumea în care individul avea drepturi şi libertăţi fundamentale şi nicio autoritate nu avea voie să i le încalce.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 14.01.2019, 13:15

De la începutul secolului al 19-lea, spaţiul românesc se modernizează din ce în ce mai mult. Modernitatea a fost un mod nou de a privi lumea în care individul avea drepturi şi libertăţi fundamentale şi nicio autoritate nu avea voie să i le încalce. Spiritul public era unul la laicismului şi al domniei legii, împotriva despotismelor statului ori ale instituţiei Bisericii. Influenţa franceză este cea care dă tonul ideilor moderne, iar bulversările politico-militare contribuie la naşterea unei noi epoci.

În Principatele Române aflate sub control otoman se resimţea o nevoie acută de reforme. Modelul politico-economic otoman eşuase şi devenise o piedică în calea noilor tendinţe şi aspiraţii. Modernitatea sădise seminţele mişcării naţionale, iar în spaţiul românesc s-au întâlnit mişcările insurecţionale naţionale greacă şi română din 1821. Influenţa Revoluţiei franceze a fost decisivă în naşterea mişcărilor naţionale, aşa cum a subliniat şi istoricul Georgeta Penelea-Filiti: ”Revoluţia franceză a pregătit în mare măsură ceea ce avea să se întâmple în următoarele două decenii şi să culmineze cu 1821. Trebuie să deosebim, în anul 1821, pe pământul României între o mişcare naţională care se ridică sub conducerea lui Tudor Vladimirescu şi o încercare puţin nebunească a grecilor conduşi de Alexandru Ipsilanti, care era aghiotant al ţarului.

Îndrăznesc să-i spun ”Românie” pentru că un grec, Phlippide, foloseşte pentru prima dată în 1816 termenul de ”România” care se referea la această zonă în care locuiau preponderent românii. Ipsilanti vine din Rusia pe pâmântul Principatelor, întâi în Moldova şi apoi la Bucureşti, în speranţa că ridicând un popor creştin, fiind înconjurat de grecii lui, Rusia va interveni şi-l va ajuta. Nu s-a întâmplat aşa, mişcarea lui eşuează cum, din nenorocire, a eşuat şi mişcarea lui Tudor Vladimirescu. Între cei doi lucrurile n-au mers deloc bine, Tudor fiind ucis de oamenii lui Ipsilanti.”

Modernizarea spaţiului românesc a fost în spiritul timpului şi, privind retrospectiv, nu putea fi împiedicată de niciun alt factor, aşa cum nu a fost rodul niciunui plan. A fost vorba, în primul rând, de o stare de spirit, în cazul Principatelor Române, de acţiunea spiritului francez. Georgeta Penelea Filiti: ”Aceste stări de spirit generatoare de schimbări profunde, de adevărate clivaje în societate, nu sunt sesizabile şi cuantificabile foarte uşor. Lumea se informa, lumea avea în mâini mărfuri din Occident, lumea discuta despre modă, despre mâncăruri. Dar în limba pe care oamenii o folosesc se petrec schimbări, limba franceză se insinuează printre români şi, încet-încet, ia locul limbii greceşti. Nici în cazul limbii greceşti şi nici în cazul celei franceze n-a fost vorba despre o impunere, de o forţare, era vorba despre limba epocii, era limba cultă care se vorbea foarte mult în spaţiul românesc. Însă deopotrivă este încurajată şi limba română. Ideile ca atare sunt promovate de aceşti agenţi, indiferent că sunt economici, negustori, perceptori şi alţii, sau culturali.

Trebuie să mai ştim că nu toţi francezii care vin în spaţiul românesc sunt revoluţionari, sunt şi foarte mulţi refugiaţi. Revoluţia franceză, poate una dintre cele mai sângeroase, între paranteze fie spus toate sunt sângeroase dar cea franceză cu precădere a fost sângeroasă, a făcut ca foarte multă lume să se refugieze şi să-şi caute de lucru. Mulţi francezi devin secretari, profesori, funcţionari mărunţi pe la diverse administraţii, “cinovnici” cum li se spunea, dar mai ales sunt insistent căutaţi pentru a deveni profesori particulari în familii. Acest spirit francez se impune. Dar alţi francezi sunt revoluţionari, lume de toate felurile pleacă din Franţa şi se adăposteşte şi la Bucureşti.”

Ideile modernităţii iradiază mai pregnant din Franţa în Europa datorită campaniilor militare ale împăratului Napoleon I care bulversează vechea ordine politică. Către Anglia în vest, trecând prin spaţiul german şi până în est, în Rusia şi în Imperiul otoman, Europa este cuprinsă de agitaţia pe care Franţa o dispersează cu frenezie. Georgeta Penelea-Filiti consideră că, la avântul politic francez al schimbării din temelii a Europei, au contribuit, în spaţiul românesc, şi noile generaţii de tineri studioşi care de obicei sunt fermentul transformărilor:

“Se poate vorbi, şi a şi fost în mintea multora, să creeze aici la Bucureşti, un centru de efervescenţă de asemenea natură încât să genereze o revoluţie, dar era greu de făcut. Napoleon sigur că a vârât băţul, cum se spune, printre ulucile gardului, dar un lucru foarte important este că foarte mulţi studenţi din spaţiul românesc care încep să înveţe în străinătate. Şi aceştia fac tot ce pot să se adreseze împăratului, în care vedeau un salvator. La 1813 de pildă, la Halle, se duc să studieze foarte mulţi români şi grecofonii stabiliţi în spaţiul românesc, aromânii printre ei. E o pleiadă de doctori care studiază la Halle, la Gottingen, la Viena, unul dintre ei fiind Apostol Arsachi. El are ocazia, atunci când împăratul trece prin Halle, să ţină un discurs în faţa lui. Este un discurs foarte frumos, înflăcărat, în care spune “Majestate, salvaţi-i pe creştinii din Imperiul otoman!” Sunt adresate zeci şi zeci de apeluri lui Napoleon care, sigur că era un bun creştin, dar era şi împărat dominator, dictator, şi-şi urmărea propria politică.”

Modernitatea românească prindea contur în primele două decenii ale secolului al 19-lea. Însă până la materializarea idealurilor acesteia, românii mai aveau de luptat şi aşteptat.