Regimul Ceauşescu şi revoluţia sângeroasă

Dintre ţările Europei comuniste în care s-a produs schimbarea din 1989, în România aceasta s-a produs cu vărsare de sânge.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 15.12.2014, 13:29

Dintre ţările Europei comuniste în care s-a produs schimbarea din 1989, în România aceasta s-a produs cu vărsare de sânge. Explicaţiile sunt că regimul lui Nicolae Ceauşescu era cel mai susceptibil în a folosi violenţa împotriva propriului popor dacă situaţia o cerea. Reprimarea brutală a demonstraţiilor muncitoreşti de la Braşov din noiembrie 1987 a fost un prim indiciu. Din păcate, bănuielile s-au confirmat în decembrie 1989.

L-am întrebat pe istoricul Ioan Scurtu, fost director al Institutului Revoluţiei Române, dacă se putea evita vărsarea de sânge din decembrie 1989, privind la natura regimului Ceauşescu. Un prim element a fost cel al raportării la ideologia marxism-leninismului. ”Teoretic, se putea evita. Dacă e să judecăm ce l-a diferenţiat pe Nicolae Ceauşescu de ceilaţi lideri din statele socialiste europene, am spune că el a fost practic singurul care nu a acceptat ideile lui Gorbaciov privind glasnost-ul şi perestroika socotind că prin asemenea formule de fapt Gorbaciov subminează socialismul şi, în felul aceasta, contribuie la prăbuşirea lui. Ca urmare, Ceauşescu devenise, după 1987, unul dintre cei mai rigizi lideri politici din zona centrală şi sud-est europeană, originându-se la Marx, Engels şi Lenin şi neaccepând că, între timp, societăţile au evoluat şi că se impuneau şi alte forme de edificare, cum spunea el, a socialismului şi comunismului.”

Obsesia independenţei totale a României a fost considerată de Ioan Scurtu o altă trăsătură caracteristică a regimului Ceauşescu. ”Al doilea aspect este că a fost singurul care şi-a propus ca ţara sa să achite toate datoriile externe zicând că astfel îşi câştigă cu adevărat independenţa, nu doar economică, ci şi politică. Fapt care s-a materializat într-un export masiv de mărfuri, începând cu cele industriale şi terminând cu cele alimentare, şi creând o foarte gravă criză alimentară, introducând cartele şi raţii care fuseseră demult eliminate din societatea românească.”

Nicolae Ceauşescu, prizonier al clişeelor marxiste despre forţarea economiei, a fost cel care a imprimat o politică dezastruoasă, ale cărei efecte au fost resimţite din plin de către populaţie. ”Al treilea element era acela că dezvoltând puternic industria petrochimică, consumatoare de energie, Ceauşescu a decis să facă economie pe seama populaţiei şi de aici închiderea resurselor de căldură, a curentului electric şi punerea oamenilor în situaţii extraordinar de grave. De aici, o stare generală de nemulţumire, accentuată după ce în aprilie 1989 se anunţase că România şi-a achitat întreaga datorie externă. Dar, de această dată, Ceauşescu dorea să devină el creditor şi să obţină beneficii din dobânzile pe care le-ar obţine împrumutând pe alţii. Cu alte cuvinte, România avea o stare mult mai precară decât toate celelalte ţări socialiste, şi de aici şi nemulţumirea extraordinară. Acest fapt ce a făcut ca, în decembrie 1989, milioane de oameni să iasă în stradă şi să ceară înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu.”

L-am întrebat pe Ioan Scurtu de ce PCR nu a avut un reformator care să fie capabil să ceară înlăturarea lui Ceauşescu de la conducere şi să asigure o schimbare paşnică de regim. ”Ceauşescu a acţionat cu destulă dibăcie şi a reuşit să înlăture într-un termen relativ scurt, cam 6-7 ani, pe cei care ar fi fost potenţialii rivali la conducerea PCR şi a ţării. A promovat, în schimb, oameni devotaţi lui şi care erau lipsiţi de coloană vertebrală. Am citit, de exemplu, memoriile lui Dumitru Popescu, membru în Comitetul Politic Executiv al CC al PCR, care relata că, la şedinţele respectivului organism de conducere, vorbea numai Nicolae Ceauşescu, toţi ceilalţi ascultau, că pleca de la acele şedinţe cu dureri de cap şi că trebuia să meargă pe jos să se relaxeze până în cartierul Primăverii, unde locuia. Sigur, el nu-şi punea problema că, în fond, prin poziţia pe care o ocupa avea şi o responsabilitate. Dacă Ceauşescu ajunsese să vorbească numai el şi ceilalţi să asculte şi să ia notiţe, aceasta se datora şi celor care au acceptat acea situaţie, în opinia mea, umilitoare.

Cel mai frapant moment a fost acela când Ceauşescu, revoltat de faptul că nu s-au luat măsuri drastice împotriva manifestanţilor de la Timişoara, a spus: eu nu mai pot lucra cu acest Comitet Politic Executiv, alegeţi-vă alt secretar general”. Şi au sărit cu toţii şi au zis: nu ne părăsiţi, vă rugăm, noi vă suntem fideli, rămânem alături de dv., în frunte cu dv. vom rămâne. Adică nici măcar în ceasul al 24-lea, aş zice, niciunul n-a avut curajul să spună: luăm act de demisia dv., constituim o conducere colectivă, anunţăm poporul revoltat că Nicolae Ceauşescu şi-a dat demisia. Poate că evoluţiile ar fi fost cu totul altele şi nu s-ar fi ajuns la baia de sânge care a urmat. Oportinismul acestor oameni a jucat un rol foarte important în derularea evenimentelor dramatice.”

Tiranic, lacom şi pretins atotştiutor, regimul lui Nicolae Ceauşescu a ajuns acolo unde îi era locul. Din nefericire, costul a fost vieţile a 1204 de români.