Republica de la Ploieşti

Pe 8 august 1870, la ora 4 dimineaţa, două organizaţii conspirative s-au întrunit la Ploieşti pentru a declanşa planul prin care principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen să fie detronat şi republica să fie instaurată.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 27.06.2016, 12:45

Conspiratorii plănuiau să ocupe telegraful şi ca armata şi populaţia câtorva oraşe mai importante să se solidarizeze cu ei. Grupurile de conspiratori, inspirate de liberalii de stânga, sau ”roşii”, erau dezamăgite de domnia lui Carol şi de instabilitatea guvernamentală din perioada 1866, anul în care acesta ajunsese pe tronul României, şi 1870. Nu mai puţin important a fost şi războiul dintre Franţa şi Germania declanşat pe 19 iulie 1870, război care se va încheia cu capitularea Franţei pe 10 mai 1871. Războiul a provocat un val de simpatie pentru Franţa care s-a transformat într-unul de antipatie pentru germanul Carol.

Dar liderii conspiraţiei au ezitat, în cele din urmă, să-şi pună planul în aplicare din cauza ezitărilor unor ofiţeri. Conspiratorii din Ploieşti conduşi de către viitorul general Alexandru Candiano-Popescu au mers însă mai departe cu planul lor şi au ocupat prefectura şi telegraful. În faţa unei mulţimi de câteva mii de oameni, Candiano-Popescu a proclamat detronarea lui Carol şi s-a autoproclamat prefect al judeţului Prahova. După discursul lui Candiano-Popescu, mulţimea a pornit către o unitate militară pentru a se înarma. La refuzul comandantului unităţii, mulţimea s-a îndreptat către închisoare şi a eliberat deţinuţii. Acţiunea puciştilor a luat însă sfârşit la scurt timp după ce şeful telegrafului din oraşul Predeal a întrerupt comunicarea cu Bucureştiul. În aceeaşi seară, armata a arestat apropximativ 400 de suspecţi şi pe politicienii liberali Ion C. Brătianu, Eugeniu Carada, Nicolae Golescu. Liderul ploieştenilor rebeli a fost prins în oraşul Buzău. Republica de la Ploieşti se încheia după nici o zi de funcţionare. 41 de conspiratori au fost trimişi în judecată însă au fost achitaţi.

Chiar dacă a fost un episod scurt şi intens, satirizat de scriitorul Ion Luca Caragiale în piesa de teatru ”Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea” şi în nuvela ”Boborul”, Republica de la Ploieşti a avut însă o semnificaţie specială în aşezarea politicii româneşti pe fundamente stabile. Silvia Marton de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, crede că rebeliunea era inevitabilă din cauza dificultăţilor de funcţionare pe care le avea statul român.

”Totul era încă posibil, totul era deschis, protagoniştii republicii de la Ploieşti, Carol I, conservatorii, moderaţii, diverşi alţi liberali, toţi erau încă la început şi aveau senzaţia că totul era de construit, de făcut, era un voluntarism care va conduce la multe alte lucruri criticabile. Voiau să construiască un parlament şi un regim, eventual o republică dar nu cu mare hotărâre. Cel puţin voiau un regim în care parlamentul să fie important. Carol însuşi îşi căuta locul, nu înţelegea încă prea bine ce se întâmpla. Brătianu era foarte convins de ce făcea şi încerca să domine toate guvernele în care intra. Conservatorii încercau şi ei să aibă un cuvânt de spus. Până la urmă toţi, inclusiv foştii paşoptişti, mai îmbătrâniţi, şi alţii mai tineri, toţi erau foarte vocali, foarte convinşi de ideile lor.”

Am întrebat-o pe Silvia Marton care au fost ideile principale care au animat Republica de la Ploieşti: ”Putem privi lovitura de stat, cel puţin aşa a încadrat-o acuzarea, ca pe o formă de reacţiune împotriva conservatorilor. Nu atât pentru republică, mai mult împotriva conservatorilor şi, eventual, împotriva prusianului autohton Carol de Hohenzollern. Două caricaturi din Ghimpele, liberal radical, foarte progresist, sunt sugestive pentru dimensiunea socială. A fost vorba despre o reacţiune socială din partea protagoniştilor republicii de la Ploieşti care voiau sfârşitul privilegiilor. Vechii boieri erau, în principiu, de partea conservatorilor, Lascăr Catargiu era un moderat. Vechii boieri îşi păstraseră rolul politic, erau aleşi şi realeşi, erau vizibili pe scena politică. Există o sensibilitate foarte socială, democrată. Termenul democrat este folosit chiar de ei înşişi, înseamnă sfârşitul privilegiilor, al boierilor, ca singurii reprezentanţi şi autori ai politicii. Este o reacţiune a burgheziei.”

Republica de la Ploieşti a fost şi o revizuire a atitudinilor clasei politice faţă de stat, faţă de reforme, faţă de persoana suveranului. Silvia Marton: ”Cuza era în viaţă încă, exilat, dar este ales în trei reprize în câteva colegii. El renunţă la mandate, trimite scrisori elegante prin care refuză să-şi preia mandatul, trimite scrisori elengate prin care mulţumise că fusese votat. Însă paşoptiştii, liberalii, radicalii, roşii” sunt adversarii lui Cuza. Toţi acei roşii pun pe picior de egalitate pe Cuza şi pe Carol ca domn autoritar. Carol era autoritar, lua decizii peste capul parlamentului, tot aşa cum Cuza negase dezbaterea. Carol devenise un nou Cuza şi era inacceptabil. Liberalii cred că prea multă putere în mâinile executivului este o tendinţă periculoasă. Din acest punct de vedere manifestă tendinţe republiucane, vor responsabilitatea guvernului în faţa parlamentului. Începând cu anul 1870-1871 responsabilitatea guvernului devine acceptată şi începe să funcţioneze mult mai bine dar şi rolul lui Carol se va redefini în câţiva ani, el va face şi desface guvernele.”

Democraţia română va ieşi mai consolidată după episodul ”republicii” ploieştene, ultimul spasm al facerii statului român modern democrat. După anul 1870, România îşi va obţine independenţa în 1877-1878 şi va deveni regat iar politica va intra în cadrele sale asigurând stabilitatea şi buna guvernare a ţării.