Revoluția română văzută din străinătate

În 1989, timp de 9 zile, între 16 și 25 decembrie, lumea românească a cunoscut una dintre cele mai agitate perioade din istoria secolului 20.

Steliu Lambru, 19.12.2022, 15:55

În 1989,
timp de 9 zile, între 16 și 25 decembrie, lumea românească a cunoscut una
dintre cele mai agitate perioade din istoria secolului 20. Era întoarcerea la
libertatea pierdută timp de 45 de ani, de la intrarea armatei sovietice în
România în 1944. În seara zilei de 16 decembrie 1989, la Timișoara, protestele
împotriva evacuării forțate a pastorului Laszlo Tokes din propria locuință aveau
să se transforme foarte repede într-un tsunami care a măturat de la putere
regimul comunist criminal.

Jurnalistul Mircea Carp era senior
editor la Radio Europa liberă și în 1997 povestea Centrului de Istorie Orală
din Radiodifuziunea Română cum în decembrie era la microfon așteptând încordat.
A considerat că era dincolo de datoria lui profesională de a-și informa
ascultătorii din țară despre marile fapte de curaj care aveau loc la Timișoara.
Carp a mărturisit că în ciuda adierii de schimbare care se simțea, izbucnirea
revoluției i-a luat prin surprindere pe toți.

A venit decembrie 1989 şi-odată cu aceasta prima scânteie,
evenimentele de la Timişoara. Trebuie să spun că ne-au luat prin surprindere în
ce priveşte momentul în care aveau loc. Noi ne pregătiserăm şi sufleteşte şi din
punctul de vedere al organizării programelor asupra unei eventuale schimbări de
regim în România. Dar, în sine, ziua de 16 şi ziua următoare de 17 decembrie
’89 au venit pe neaşteptate pentru noi.

Dar odată
declanșată, euforia nu a mai putut fi oprită. Iar jurnaliștii Europei libere
erau cu atât mai surescitați cu cât nu puteau fi aproape de evenimente pentru a
relata din miezul lor.

Mircea Carp:
Primul care a transmis pe calea undelor ce se întâmpla la Timişoara a fost
colegul meu Sorin Cunea. A doua zi sau a treia zi, începând cu 18 decembrie,
ne-am organizat, am început să lucrăm pe echipe şi să lucrăm timp de 24 de ore
pe zi. Lucram în echipe de câte 3 sau 4 persoane, non-stop, pregătind toate
aceste emisiuni în mare grabă doar pe baza unor informaţii pe care le aveam de
la agenţiile de presă din străinătate, de la unii călători din România. Sigur
că informaţii hard, informaţii solide, la acea oră nu aveam, decât atunci când
a început explozia la 21-22 decembrie. Până atunci eram însă în plină
activitate.

În 1999, jurnalistul
maghiar Peter Marvanyi de la Radio Budapesta povestea Centrului de Istorie
Orală cum a intrat în febra relatărilor știrilor despre revoluția română. Cu un
an înainte, Marvanyi fusese la marele miting din capitala Ungariei care cerea
libertate și democrație.

Am
participat în 1988 la Budapesta la manifestaţia la care au fost în jur de 80-100.000
de oameni, împreună cerând democraţie pentru ambele ţări, şi pentru România, şi
pentru Ungaria. Lucrurile au început să devină interesante atunci când în data
de 16 decembrie la Radiodifuziunea maghiară am început să ne orientăm atenţia
şi să ne informăm pas cu pas despre evenimentele care se întâmplă în România.
Am fost redactorul emisiunii de ştiri în care în zilele acelea de după 16
decembrie începusem să le spunem ascultătorilor noştri din toată ţara, din
Ungaria, ce se întâmplă în România. Am avut informaţii foarte contradictorii,
nu ştiam absolut nimic din ce se întâmplă. Un singur lucru ştiam: că se
întâmplă un lucru foarte, foarte important.

În 2003, Centrul de Istorie Orală l-a
întrebat pe activistul civic Dinu Zamfirescu, aflat în Franța în 1989, cum și-a
petrecut zilele începutului și desfășurării revoluției române.

În primul rând, prin radiourile
şi televiziunile franceze. Ca să zic aşa, am fost mobilizat de două dintre ele,
mai ales de France 3 unde eram în fiecare zi pe platou. Eram românul de
serviciu, eram cu cei doi speakeri şi comentam chestiunea românească. Țin minte
că erau două monitoare pe care publicul nu le vedea, dar pe ele vedeam ştirile
care veneau. Şi pe 25 decembrie a apărut ştirea execuţiei lui Ceauşescu. Era la
cald. Şi când s-a anunţat știrea, era știre caldă, sunt întrebat cum comentez.
A trebuit să spun că era prima mare greşeală a noului regim care se instaura în
România. Atunci ziceam că Ceauşescu ar fi trebuit prezervat şi interogat cumva
ca să spună mai multe lucruri. Am zis eu atunci că probabil că unii care erau
la putere se temeau să se afle anumite lucruri şi despre ei. Dar un fost ministru
francez de externe a spus că bine că au fost executaţi, şi am adăugat eu atunci
că probabil că şi acest domn ministru avea ceva de ascuns. Ceea ce nu era
imposibil. Dar astăzi n-aş mai spune acelaşi lucru şi poate că e bine că s-a
întâmplat aşa.

Până pe 22 decembrie 1989, românii,
vecinii lor și lumea civilizată aflau despre începutul marilor schimbări cu
ajutorul mediei străine. Din fericire, de pe 22 decembrie, media din România
deveneau libere urmând voința societății.