România şi Coreea de Nord
Cei doi lideri, Nicolae Ceauşescu şi Kim Ir Sen, s-au primit reciproc şi s-au simpatizat, încercând să-şi aducă ţările mai aproape una de cealaltă.
Steliu Lambru, 09.11.2015, 12:49
Relaţiile dintre România şi Coreea de Nord au fost foarte apropiate începând cu anii 1970. Cei doi lideri, Nicolae Ceauşescu şi Kim Ir Sen, s-au primit reciproc şi s-au simpatizat, încercând să-şi aducă ţările mai aproape una de cealaltă. Fundamentul acestor relaţii era ideologia marxist-leninistă interpretată foarte rigid şi dorinţa de a se emancipa de tutela sovietică şi de cea chineză. Astfel, România şi Coreea de Nord au găsit căi de dialog şi de colaborare.
În 1970, colonelul Emil Burghelea a fost numit ataşat militar la Phenian şi în 2000 el a mărturist Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română condiţiile în care a ajuns să fie numit în funcţie, deşi nu ştia limba coreeană şi nu era pregătit pentru acel post. ”Mi s-a argumentat că sunt un ofiţer care mă pot adapta uşor în orice condiţii, cunosc bine limba rusă, că foarte mulţi coreeni cunosc şi ei limba rusă, plus coreenii care ştiau limba română, existau toate posibilităţile ca să mă achit de sarcini acolo, în Coreea. În timpul războiului din Coreea, au fost aici câteva mii de copii, pe valea Prahovei, care au fost şi au învăţat româna, şi copiii învaţă repede limba. Am avut cămine întregi de copii ai unor ataşaţi militari, care s-au întors după aia în Coreea, toţi ştiau limba română. Mi-aş permite şi o glumă: la una dintre vizitele guvernamentale şi militare ale ţării noastre, delegaţie condusă de Emil Bodnăraş, a fost primit cu tot alaiul de către conducerea de partid şi de stat coreană. Şi Bodnăraş a fost cazat în nişte condiţii formidabile.
Fiind ofiţer de profesie şi el, ilegalist, cunoscând regulile muncii ilegale, precum şi canoanele militare, i s-a pus la dispoziţie un translator de limba română. Ne povestea cu umor că voia să vadă cam câţi sunt ăia care ştiau română. Suita era numeroasă, de la croitori până la cizmar. Într-o zi de repaos, într-un moment de destindere, Bodnăraş s-a gândit să spună un banc mai porcos. Şi Bodnăraş spunea că translatorul n-a mai fost nevoie să-l traducă pentru că vreo 10 au izbucnit automat în hohote de râs. Cum vorbeau ei româna? O stâlceau. Aveau o formulă, de exemplu spuneau ”tatăl nostru părintesc”. Eu le spuneam că dacă e tată, e părinte, de unde o scoteau ei pe-asta cu ”tatăl părintesc”? Şi am înţeles că spuneau aşa ca să se evite confuzia cu conducătorul Coreeii, care era şi el tată.”
În timp, relaţiile dintre România şi Coreea de Nord au ajuns foarte strânse, chiar privilegiate, aşa cum afirma colonelul Emil Burghelea. ”Relaţiile dintre ţările noastre erau excelente, pentru că erau sus la nivelul conducătorilor de stat, al conducătorilor de partide, şi din punctul ăsta de vedere, eu am fost un ataşat militar privilegiat, la coreeni. Aveam acces unde nu avea acces niciun alt ataşat militar, nici rus, nici chinez. Aveau ei politica lor de reţinere faţă de marile puteri, chiar dacă au murit acolo 2 milioane de chinezi în timpul războiului coreean. Plus că erau foarte multe delegaţii, şi la nivelul schimbului pe linie de armament, plus că de regulă copreşedinte la delegaţiei sau al comisiei guvernamentale era atât de controversatul general Vasile Ionel, era o comisie economică, erau foarte multe asemenea organisme menite să întărească colaborarea pe toate liniile.”
România exporta în Coreea o mare cantitate de camioane, autoturisme, maşini-unelte şi produse din sectoare industriale. ”Nu a fost o cerere de a mea care să nu fi fost satisfăcută, fie şi personală. Eu am avut nişte necazuri cu unul dintre copii care erau în ţară, şi s-a ajuns până la ministru care s-a dat jos din avion ca să poată veni soţia în ţară şi să aibă grijă de copil. Nu eram eu acela care să facă tot felul de cereri, dar atunci a fost o situaţie mai gravă şi atunci am făcut un apel. Dar îţi veneau foarte repede în întâmpinare, aveam acces unde nu avea nimeni acces, de la fabricile lor de armament subterane până la fortificaţiile de pe linia de centură. În legătură cu armele, furau de unde puteau. Alergau cu limba scoasă ca să-şi facă industrie de armament. Lucrau în nişte condiţii de evul mediu, dar scoteau arme. Vreau să spun condiţii foarte-foarte grele, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare, când a făcut primele guri de foc din tulpini de cireş.
Au făcut oţeluri speciale pentru guri de foc în nişte condiţii în care te minunai cum naiba au putut le fabrice, când la noi ţi se cerea tot timpul să mergi în Occident să te informezi, cu investiţii şi pe bani mulţi. Mai era o a doua chestiune: era problema de mobilizare a coreeanului, care se afla acum între patru mari pietre de moară, cele patru imperii: ruşii, chinezii, japonezii şi americanii. Primeau de la noi strunguri automate, făcute la Arad sau la Braşov. Şi noi vedeam ce făceau: scoteau etichetele care erau pe strung, pe care scria în limba română ”produs la …”, şi puneau alte etichete în limba coreeană, şi le trimiteau în sud şi spuneau că au fost fabricate de către nord-coreeni. Ni se raporta ce făceau, dar noi nu le ziceam nimic. Dar furau şi de la alţii, nu doar de la noi.”
Prietenia dintre România şi Coreea de Nord ajunsese una legendară. Unii istorici afirmă că Nicolae Ceauşescu a fost puternic influenţat de stilul coreean de muncă şi viaţă. După anul de graţie 1989, relaţiile dintre cele două ţări aveau să cunoască o reevaluare substanţială.
