Televiziune și societate în anii 1960-1970
Presa română era presă de propagandă în principal însă televiziunea, înființată în 1957, încerca să fie mai aproape de social și de programele din Occident.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Steliu Lambru, 11.02.2019, 13:40
Între 1945 și 1989, mass media române au fost aservite puterii comuniste. Procesul a fost unul treptat însă în ritm susținut. La jumătatea anilor 1940 au fost aservite presa scrisă și radiodifuziunea, iar televiziunea a apărut într-un climat în care totul era controlat de partidul-stat. Presa română era presă de propagandă în principal însă televiziunea, înființată în 1957, încerca să fie mai aproape de social și de programele din Occident.
Jurnalistul Ion Bucheru a fost vicepreședinte al Radioteleviziunii Române la începutul anilor 1970. Venit din presa scrisă, el a primit numirea la televiziune ca pe o provocare. Într-un interviu din 2003 acordat Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, Bucheru a arătat că televiziunea a fost o investiție care a încercat să racordeze România cu lumea.
Întâmplarea a făcut ca în 1970 să fiu solicitat să lucrez în cadrul Televiziunii. Precizez că era momentul în care se terminase telecentrul nou din Calea Dorobanţi, în acel moment unul dintre cele mai moderne telecentre din zona asta a Europei, dotat din punct de vedere tehnic cu cele mai noi aparate, aparatura performantă de cea mai bună calitate, la acea vreme bineînţeles. Din păcate, el nu a fost exact dimensionat, adică în momentul în care a fost proiectat şi construit se avea în vedere un volum cam de 50-55 de ore pe săptămână: emisie, producţie şi difuzare. Pentru acest volum, telecentrul era ideal, era construit funcţional, studiourile mari, cele de producţie, trei la număr, erau în acel moment suficiente. Ei, foarte curând toată investiţia avea să se dovedească a fi depăşită prin anvergura pe care a luat-o televiziunea. Eu trebuia să preiau toată zona publicistică, adică toate emisiunile publicistice, investigaţia socială, tot ce înseamnă reportaj, în afara Actualităţilor şi Jurnalului şi emisiunilor economice.
Bineînțeles că principala misiune a televiziunii de stat era propaganda în favoarea regimului. Iar Bucheru nu a ascuns aceasta. De la un vicepreşedinte se aştepta coordonarea şi orientarea unor sectoare şi bineînţeles asigurarea orientării politico-ideologice a emisiunilor şi bineînţeles elementele de linie culturală strict necesară care, vreau să menţionez în acea vreme, în ‘69-70, erau subînţelese. Ulterior, tot procesul a cunoscut o degradare foarte rapidă, foarte accentuată, dramatică chiar şi tragică la un moment dat. În momentul în care am intrat în televiziune, dincolo de orientarea generală a instituţiei, care era presă de partid, cum de altfel era toată presa, primul punct al Constituţiei stipula conducerea de către partid a tuturor sectoarelor de activitate, în special ale sectoarelor care se înscriau în viaţa spirituală, culturală, politică, ideologică. Nu cred că cineva trebuie să mai înşele lumea spunând că ar fi lucrat în presa românească dinainte de 89 fără să lucreze în presa de partid! Sigur că era o imensă diferenţă între felul în care se aplica acest principiu să zicem la “Secolul XX sau la “România Literară, deşi şi “România Literară avea o anumită importanţă ca organ al Uniunii Scriitorilor, şi, să spunem, Radioteleviziunea Română. În esenţă era vorba despre acelaşi lucru.
În anii 1970, Televiziunea Română a ajuns să producă 117 ore de program pe săptămână, o cifră impresionantă pentru posibilitățile sale, însă foarte modestă în comparație cu televiziunile publice occidentale. Chiar și așa, televiziunea și-a asumat o funcție cultural-educativă.
Ion Bucheru: Repertoriul de film, deşi filmul reprezenta o pondere mai mică decât în televiziunile occidentale, chiar publice, era foarte îngrijit. Era foarte bine mobilat cu valori. Serialele au fost, în general, bine alese şi am fost printre marii consumatori de seriale de televiziune tip BBC. E interesant de exemplu că Forsyte Saga a fost difuzat la Bucureşti înainte de a fi fost difuzat la Paris. Francezii nu cumpăraseră încă Forsyte Saga de la englezi când Televiziunea Română începuse deja de mult să-l difuzeze. Programul de limbi străine s-a declanşat în 70, în momentul în care am venit acolo cu mandat să implementăm învăţarea de limbi străine prin televiziune.
Emisiunile sociale erau și ele extrem de populare în anii 1970, ani în care era permisă puțină libertate de expresie, care însă se va piede în deceniul următor. Ion Buchesru a vorbit despre două emisiuni sociale foarte apreciate, Reflector și Ancheta socială. Eu am răspuns de Reflector din partea conducerii instituţiei. Reflectorul Televiziunii din acea perioadă ajunsese să se difuzeze de două ori pe săptămână şi Ancheta Socială se difuza cel puţin o dată la două săptămâni, Reflectorul având 20, uneori 25 de minute, Ancheta mergând până la 50 de minute şi chiar o oră. Aceste două emisiuni deveniseră o instituţie socială: oamenii se adresau Reflectorului şi Anchetei sociale. Reflectoriştii, cei cinci oameni care făceau în mod curent Reflectorul, erau ca nişte procurori care îşi exercitau mandatul din mandat public. Aveau corespondenţă personală, erau chemaţi pur şi simplu la oameni care nu mai aveau nici un fel de altă speranţă sau la instituţii care epuizaseră chiar şi posibilităţile legale de a tranşa litigii cu persoane particulare, cu alte instituţii.
Însă spre sfârșitul anilor 1970, Televiziunea Română începea să-și piardă atractivitatea, programele ei fiind din ce în ce mai anoste și stridente în cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu. În anii 1960 și mai ales 1970, jurnaliștii de acolo dovediseră că dacă ar fi avut libertate și-ar fi putut face meseria cu profesionalism.
