Politica, dupa alegeri
Prima între egali în interiorul Uniunii Europene, Germania a devenit, în anii din urmă, statul cu cea mai mare influenţă asupra politicilor comunitare.
Bogdan Matei, 04.10.2013, 10:30
Prima între egali în interiorul Uniunii Europene, Germania a devenit, în anii din urmă, statul cu cea mai mare influenţă asupra politicilor comunitare. Ponderea demografică, sănătatea economică robustă în mijlocul unui continent lovit de criză, consecvenţa în politica externă fac ca vocea Berlinului să fie cea care tranşează dosarele grele de pe agenda europeană. În câteva dintre acestea, remarcă presa, deciziile au fost amânate tocmai în aşteptarea alegerilor legislative de la sfârşitul lunii trecute din Germania. Este vorba, între altele, de pârghiile de acţiune ale uniunii bancare, de prelungirea ajutorului pentru Grecia după epuizarea actualului pachet de asistenţă sau de strategia de ieşire a Irlandei din programul de salvare. De aceea, era inevitabil ca rezonanţa scrutinului să depăşească graniţele republicii federale.
Ceea ce comentatorii numesc uzura inevitabilă după opt ani de exercitare a puterii sau oboseala cetăţenilor faţă de aceeaşi figură dominantă a scenei politice nu au funcţionat. Dimpotrivă, deşi impopulare ţările din sudul continentului, obişnuite să consume mai mult decât produc, prudenţa, cumpătarea şi rigoarea guvernului condus de Angela Merkel au fost validate de electoratul german. Cu 42% din sufragii, creştin-democraţii şi-au surclasat principalii rivali, stânga social-democrată, votată de doar 26 de procente dintre alegători. Triumful coaliţiei guvernamentale nu e, totuşi, deplin, fiindcă partenerul tradiţional în Executiv al d-nei Merkel, Partidul Liberal-Democrat, n-a reuşit să depăşească pragul electoral de 5% şi nu va mai intra în Parlament.
Pentru analistul politic român Cristian Pârvulescu, rezultatul scrutinului: ,,Nu este o surpriză. Toata lumea se aştepta la un asemenea rezultat, cu atât mai mult cu cât, cu doar o saptamână înaintea alegerilor federale aveseseră loc alegeri de land în Bavaria, unde aliaţii Uniunii Creştin-Democrate, Uniunea Crestin-Socială, câştigaseră, de asemenea, cu un scor istoric, iar Partidul Liber-Democrat suferise o înfrângere istorica, care anticipa ceea ce urma sa se întâmple cu o săptămână mai târziu. Toţi observatorii germani considerau că în acel moment situaţia este tranşată. De fapt, singura necunoscută a alegerilor din Germania era cu cine va face alianţă Angela Merkel, cu liberal-democraţii sau cu social-democraţii. Dacă liberal-democraţii nu intrau în parlament, şi nu au intrat în parlament, atunci o mare coaliţie cu social-democraţii era previzibilă.”
Profesorul Pârvulescu pronostichează că aşa-numita mare coaliţie dintre cei doi grei ai scenei politice germane va fi, inevitabil, asimetrică. Liderul PSD, Peter Steinbruck, a demisionat imediat după înfrângere, ceea ce creează un vid de autoritate în interiorul formaţiunii. Partener-junior, social-democraţii nu vor putea înrâuri decisiv politicile viitorului cabinet, mai ales că şefa guvernului şi-a apropriat, deja, o parte din temele lor de campanie.
Cristian Pârvulescu: ”Marja de manevră a Angelei Merkel este suficient de mare. Este mare în măsura în care nu numai că social-democratii nu au reuşit un scor bun, deşi au recuperat faţă de alegerile de acum patru ani, ci pentru că, de fapt, intraţi la guvernare, ei vor fi foarte limitaţi în acţiunile lor şi nu vor putea influenţa politicile guvernamentale. Asta nu înseamnă ca austeritatea va continua în Europa. Angela Merkel oricum anunţase o oarecare schimbare şi lucruri pe care multi germani săraci le aşteaptă de multă vreme se vor întâmpla şi s-ar fi întâmplat şi fără o mare coaliţie, respectiv apariţia salariului minim pe economie, pentru că, paradoxal, Germania, deşi este o ţară foarte dezvoltată, nu a cunoscut şi nu cunoaşte în momentul de faţă, ci urmeaza să cunoască salariul minim pe economie.’’
Preferaţi de circa o zecime din electorat şi deveniţi a treia forţă politică a Germaniei, verzii şi-au exprimat disponibilitatea de a participa la guvernare alături de creştin-democraţi. Cristian Pârvulescu e sigur, însă, că un cabinet negru-verde e mai improbabil decât unul negru-roşu: ”Această alianţă cu ecologiştii nu are foarte multe lucruri de spus, câtă vreme Angela Merkel a luat deja decizia închiderii centralelor nucleare şi orientarea spre alte resurse după catastrofa de la Fukushima de acum doi ani, care a îngrijorat foarte mult opinia publica din Germania.”
Pe de altă parte, conform formulei consacrate de două decenii, locomotiva franco-germană a Uniunii Europene se pregăteşte, acum, de un nou start. Potrivit lui Philippe Ricard, comentator al politicilor europene pentru prestigiosul cotidian parizian Le Monde, miza perioadei următoare va fi armonizarea dintre noua coaliţie de guvernare de la Berlin, cu un vechi cancelar conservator relansat prin vot popular, şi administraţia socialistă de la Paris, cu un preşedinte, Francois Hollande, şi un guvern în galopantă pierdere de popularitate. De dialogul franco-german depind atât funcţionarea Uniunii Europene, cât şi capacitatea acesteia de a-şi impune vocea în principalele dezbateri privind mapamondul.
