Radiografie a forței de muncă

Rata de ocupare pe piaţa muncii din UE ajunsese în 2019 la recordul istoric de 73,9% în rândul persoanelor între 20 și 64 de ani...

Adaugă ca sursă preferată în Google

Corina Cristea, 03.06.2022, 16:32

Rata de ocupare pe piaţa muncii din UE ajunsese în 2019 la recordul istoric de 73,9% în rândul persoanelor între 20 și 64 de ani, iar perspectivele economice indicau atingerea, prin menținerea ritmului, a ambițioasei ținte de 75%, fixată în Strategia Europa 2020. Cum se prezenta piaţa forţei de muncă la acel moment? Creionată de Raportul privind Condițiile de viață și de muncă în Europa, radiografia pieţei muncii arăta că, din 2014, numărul joburilor dispărute anual a fost depășit de cel al locurilor de muncă nou create, conform anunțurilor de restructurări făcute de companii.

Paternul identificat la nivel sectorial, în cazul restructurărilor anunțate de marile companii, arăta o transformare a economiei prin transferarea accentuată a joburilor spre servicii și digitalizare. Cifrele arătau că peste 70% din forța de muncă a UE lucra în servicii, servicii care însumau 90% din joburile noi. Pe segmentul larg denumit alte servicii private, care include tehnologia informațiilor și comunicațiilor, consultanță în afaceri, imobiliare, hoteluri și restaurante, se anunța cel mai mare număr de joburi create în 2018.

Restructurările anunțate în domeniul serviciilor financiare – puternic lovit de criza din 2008 – au însemnat, cel mai adesea, dispariția unor locuri de muncă pentru a face loc unor noi tipuri de joburi, mai puține și cu accent mai mare pe digitalizare. Nu în ultimul rând, industria prelucrătoare a înregistrat în 2018 un plus semnificativ de locuri de muncă, deși ocuparea în această industrie se află în declin în economiile dezvoltate. Conform datelor, industria a înregistrat două milioane de joburi noi, din 2013 până în 2018, în pofida faptului că anunțurile de restructurare au consemnat disponibilizări importante.

În documentul amintit se mai arată că diferențele dintre capitale și restul regiunilor s-au adâncit în Europa, fapt reflectat în contribuția în creștere pe care capitalele o au în PIB-urile naționale. Un alt lucru remarcat este acela că aproape jumătate din joburile din orașele capitală din UE sunt locuri de muncă bine plătite, sigure și cu condiții de muncă ridicate. Acestea reprezintă, însă, doar 30 – 35% în restul regiunilor, ca medie la nivelul Uniunii.

Discrepanțele sunt mai accentuate în unele state, printre care se numără România, Bulgaria și Croația. Tendinţele pe aceste direcţii s-au menţinut şi după 2019, dar, pe fondul crizei covid, rata şomajului a crescut în multe state. Inclusiv în România, unde cea mai afectată regiune a fost cea de nord-est. Ocolită de investitorii industriali din cauza infrastructurii de transport, în această regiune locurile de muncă sunt adesea fragile, în companii sensibile la schimbările mari din mediul extern.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică privind rata șomajului, între trimestrul al doilea din 2019 şi acelaşi trimestru din 2021 diferenţa înregistrată a fost de 4,4 puncte procentuale, de la 1,8 la 6,2%. Cele mai recente date oficiale arată în 2022 pentru România o rată a şomajului, la finalul lunii aprilie, de 2,57%, în scădere faţă de martie. Potrivit datelor prezentate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă numărul total de şomeri a depăşit 224.000 în perioada menţionată.

Analistul economic Constantin Rudniţchi : Ne arată statistica faptul că undeva la peste 200 de mii de persoane sunt aşa-numite inactive, adică fie nu îşi caută de lucru, fie caută de lucru dar nu găsesc. Ceea ce sigur că e un semnal important pentru că ne arată că suntem într-un oarecare paradox. Pe de o parte, companiile spun că au nevoie de forţă de muncă, pe de altă parte, există o forţă de muncă disponibilă, dar ea nu se întâlneşte pe piaţa muncii cu cererea. În România, în ciuda tuturor aparenţelor şi în ciuda faptului că mulţi români sunt plecaţi în afara ţării, există o pătură de oameni care practic nu lucrează, fie că nu vor, fie că nu pot, fie că nu găsesc. Pe de altă parte, există – ne arată statistica – şi aşa-numite persoane care sunt subocupate, asta însemnând că ele lucrează cu timp parţial de muncă şi ar putea fie să-şi prelungească programul de lucru, dar probabil că angajatorul lor nu le oferă această variantă, fie să-şi mai găsească un job. Cred că aceste date ne arată că, în România, forţa de muncă nu este folosită la capacitatea sa.

România, asemenea altor țări, se confruntă cu un deficit de forță de muncă în anumite domenii, urmare, în mare parte, a fenomenului migrației. Patru milioane de români sunt înregistraţi oficial că lucrează în afara ţării în statele din UE, însă cifra ar putea fi undeva în jurul valorii de 5 milioane, pentru că sunt şi români care nu sunt înregistraţi oficial, spun autorităţile. Principalul motiv pentru care pleacă românii în străinătate, în special cei care făceau în ţară o muncă necalificată sau slab calificată, este salariul mai mare pe care îl pot lua în state din vestul Europei. Totuși, pentru medici sau IT-ști și, în general, pentru angajații calificați, motivele principale sunt altele. Ei își doresc educație și servicii publice de calitate, atrag atenția specialiștii. Indiferent de motivație, plecarea acestora definitivă în străinătate, la care se adaugă șicei care pleacă să lucreze sezonier în afara țării, creează vulnerabilități pe piața muncii din România.

Conform estimărilor mediului de afaceri, ar fi vorba în prezent de un necesar suplimentar de forţă de muncă în economie, de exemplu, cuprins între 600 de mii şi 800 de mii de persoane. Se estimează, totodată, că activitatea de recalificare a persoanelor ar trebui să fie descentralizată la nivel de judeţe şi de ramuri economice, astfel încât, odată ce este semnalat un deficit pentru un anume tip de forţă de muncă, instituţiile statului să se poată pune rapid în mişcare.