Mâncărurile pe bază de carne de porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria românească.
Mâncărurile pe bază de carne de porc şi varză, dulce sau murată, sunt des întâlnite în bucătăria românească. Dacă am realiza un top al acestor mâncăruri, pe primul loc ar figura, cu siguranţă, sarmalele, o mâncare revendicată de mai multe popoare din Balcani şi din Europa centrală. Pe locul secund ar fi, probabil, varza à la Cluj. Nimeni nu ştie de ce se numeşte aşa, însă este unul dintre cele mai gustoase preparate gastronomice întâlnite în Transilvania. Are aceleaşi ingediente ca şi sarmalele de varză cu carne, însă umplutura este, cum se spune, "la vedere".
Varza trebuie tocată mărunt, însă această mâncare se pregăteşte ceva mai repede în comparaţie cu sarmalele, pentru că nu mai este nevoie să răsucim foile de varză în jurul grămăjoarelor de carne tocată. Ar fi greu de stabilit ce preparat ar urma într-un top al popularităţii, pentru că există multe alte mâncăruri din varză şi carne, cu denumire de origine. În partea de sud a României întâlnim "varză cu carne muntenească" sau "varză cu carne ca la Giurgiu", iar în Transilvania, nu departe de Cluj, s-ar pregăti, conform unei mai vechi cărţi cu reţete, "varză à la Huedin" sau, sub o denumire care explică totul, "slănină afumată cu varză ca la Huedin".
Avem nevoie de o varză de un kg ... un kg şi jumătate, pe care o curăţăm, o spălăm şi o tăiem în şase sau opt părţi egale. Luăm o bucată de slănină sau şuncă afumată, nu mai mare de jumătate de kg şi o tăiem în felii subţiri pe care le rumenim într-o cratiţă împreună cu una ... două cepe tocate mărunt.
În aceeaşi cratiţă adăugăm doi morcovi, o rădăcină de pătrunjel şi una de păstârnac, toate legumele fiind tăiate în rondele subţiri, precum şi o ţelină, tăiată cubuleţe. Stingem acest amestec cu puţină apă, lăsăm să dea în câteva clocote, după care turnăm totul peste varza aflată deja în cratiţă. Se condimentează cu puţin piper negru măcinat şi cu un cuişor şi se introduce în cuptor la foc mic, pentru circa 45 de minute. Se porţionează, se toarnă puţină smântână deasupra şi se serveşte caldă cu mămăligă şi cu un ardei iute.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved