Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Guiaş ardelenesc

Guiaşul se obţine din carne de porc împănată cu grăsime, pe lista ingredientelor adăugându-se ceapă, morcovi, cartofi, o ţelină, ardei iute, usturoi, cimbru, mărar, piper şi sare.

Guiaş ardelenesc
Guiaş ardelenesc

, 04.11.2022, 16:36

Pentru promovarea unei destinaţii turistice sau, pur şi simplu, a unei localităţi, unii întreprinzători recurg la organizarea unor festivaluri cu diferite tematici. Recent, în localitatea gorjeană Tismana a fost orgnizat un festival al sarmalelor şi piftiilor. Şi în Transilvania sunt organizate astfel de festivaluri gastronomice, la care sunt pregătite mâncăruri specifice locului, precum guiaşul sau toros. Guiaşul este comparabil cu o tocană, iar toros, pregătită şi de vecinii din Ungaria care îi spun “toros kaposzta” este o mâncare care se obţine punând straturi de varză murată şi de carne de porc, de obicei costiţă.



Guiaşul se obţine din carne de porc împănată cu grăsime, pe lista ingredientelor adăugându-se ceapă, morcovi, cartofi, o ţelină, ardei iute, usturoi, cimbru, mărar, piper şi sare. Ceapa, tăiată solzişori, se căleşte uşor în ulei, după care adăugăm carnea de porc, tăiată în cubuleţe. După câteva minute, în acelaşi vas se pun morcovii şi ţelina, mărunţite, precum şi câţiva căţei de usturoi, pe care i-am zdrobit. După câteva minute în vas se toarnă apă şi se lasă să fiarbă înăbuşit. După ce carnea este aproape gata, în vas se adaugă cartofii, tăiaţi în cuburi şi se lasă să fiarbă în continuare.



Spre final se adaugă mărar, tocat mărunt, cimbru, piper măcinat, iar în cazul în care vrem să obţinem o mâncare mai condimentată, un ardei iute, tocat mărunt. Se sărează după gust. Mâncarea se serveşte caldă cu salată de murături şi, de ce nu?, alături de un pahar de vin roşu, demisec.



Există şi guiaş cu carne de vită. Avem nevoie de un kg de carne de vită, pe care o tăiem în cubuleţe. Îndepărtăm cartilajele şi pieliţele şi o condimentăm cu piper negru măcinat, boia dulce şi iute şi sare. Turnăm circa un sfert de litru de ulei într-un vas de fontă, în care călim 5 … 6 cepe, tăiate solzişori, 4 ardei graşi, tăiaţi suviţe, 3 morcovi şi 3 rădăcini de păstârnac, toate mărunţite şi 2 … 3 căţei de usturoi, tăiaţi mărunt. După ce legumele s-au înmuiat, stingem cu apă, adăugăm cartofi, tăiaţi în cuburi şi carnea de vită. Lăsăm să fiarbă la foc mic, iar spre final, punem cimbru uscat, măghiran, iar dacă este cazul, piper şi sare.

Colivă (foto: Mariana Chiriţă/RRI)
Secretele bucătăriei românești vineri, 25 iulie 2025

Colivă reinterpretată

Un preparat specific ritualurilor ortodoxe este coliva, boabe de grâu fierte şi amestecate cu miere sau cu zahăr. Având nume apropiate în...

Colivă reinterpretată
Gem de caise (Foto: RitaE / pixabay.com)
Secretele bucătăriei românești vineri, 18 iulie 2025

De la dulceaţă la caisată

Pentru dulceață, avem nevoie de 3 kg de caise şi de un kg de zahăr. După ce spălăm caisele, le desfacem în jumătate, le scoatem sâmburii,...

De la dulceaţă la caisată
Foto: ArmbrustAnna / pixabay.com
Secretele bucătăriei românești vineri, 11 iulie 2025

Mâncăruri câmpeneşti

În timpul verii sunt cele mai multe festivaluri și serbări câmpenești, care țin de calendarul religios sau de obiceiuri locale, la astfel de...

Mâncăruri câmpeneşti
Foto: Ștefan Baciu/RRI
Secretele bucătăriei românești vineri, 04 iulie 2025

Bulz ciobănesc

Bulzul este un preparat tradiţional al oierilor, însă, în timp, a fost preluat şi diversificat ca reţetă, ajungând sub diferite denumiri în...

Bulz ciobănesc
Secretele bucătăriei românești vineri, 27 iunie 2025

… din căpşune

În România este vremea căpşunelor. În pieţe şi în magazine pot fi cumpărate acum căpşune din import sau furnizate de producători locali....

… din căpşune
Secretele bucătăriei românești vineri, 20 iunie 2025

Supă de vişine, ca în Harghita

Dacă veţi călători în partea estică a Transilvaniei, în Covasna şi Harghita, veţi observa o gastronomie specifică, cu mâncăruri cu carne...

Supă de vişine, ca în Harghita
Secretele bucătăriei românești vineri, 13 iunie 2025

Preparate din zărgan

Zărganul poate fi consumat fiert, pregătit pe plită sau prăjit în ulei, dar şi copt în cuptor. Dacă este afumat, poate fi folosit la salate....

Preparate din zărgan
Secretele bucătăriei românești vineri, 06 iunie 2025

Tochitură

În această ediţie vă prezentăm un preparat pe care îl putem întâlni în toate regiunile României – tochitura. Există, totuşi, diferenţe...

Tochitură

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company