Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Scrumbia albastră

La sfârşitul săptămânii trecute, oraşul Sulina, cea mai estică localitate a Uniunii Europene, a organizat Sărbătoarea Scrumbiei Albastre 2023...

Scrumbia albastră
Scrumbia albastră

, 05.05.2023, 15:41

La sfârşitul săptămânii trecute, oraşul Sulina,
cea mai estică localitate a Uniunii Europene, a organizat Sărbătoarea
Scrumbiei Albastre 2023, un eveniment care a marcat migraţia bancurilor de
scrumbie în amonte pe Dunăre, spre locurile de depunere a icrelor. Organizatorii
evenimentului consideră că viața
locuitorilor din Sulina a fost marcată, de-a lungul timpului, de această
migrație ce a constituit un indiciu anual al intrării primăverii în drepturi
depline şi o sursă de hrană. Pe faleza oraşului Sulina, în locul în care vine
la mal nava de pasageri de la Tulcea (cel mai mare oraş din Delta Dunării), au
fost pregătite standuri în care scrumbia abia pescuită era pregătită pentru a
fi pusă pe grătar, pentru a fi marinată sau pentru a fi pusă la afumat. La
sărbătoarea scrumbiei au partiipat şi ansambluri folclorice ale locuitorilor
din aşezările deltei: români, greci, ruşi lipoveni şi ucraineni.


Scrumbia albastră, numită
aşa după culoarea pe care o are pe partea dorsală, este o specie care nu poate
fi crescută în regim de acvacultură, fiind capturată sezonier, din martie până
în iunie, în cursul migraţiei ei pe Dunăre. Este o specie care trăieşte în
Marea Neagră şi care, la începutul primăverii, urcă pe Dunăre, pentru a depune
icrele. Acesta este şi momentul aşteptat de pescari pentru a captura acest
peşte foarte gustos, care cântăreşte între 200 şi 600 de grame şi care are o
lungime medie la maturitate de circa 30 de centimetri. În afară de Marea
Neagră, acest peşte poate fi întâlnit în Marea Mediterană, în Marea Nordului şi
în apele de coastă din America de Nord. După depunerea icrelor sau a lapţilor,
bancurile de scrumbii se întorc slăbite în mediul marin.


Cel mai la îndemână preparat este scrumbia la grătar. După ce au fost curăţate de
solzi, eviscerate şi spălate, scrumbiile trebuie sărate bine şi lăsate să stea
aşa vreo jumătate de oră. Le clătim de sare şi le punem pe grătar sau pe o
tablă încinsă de jar sau de focul de la aragaz. Pentru a fi preparate uniform,
scrumbiile trebuie întoarse şi pe cealaltă parte. După ce s-au rumenit, luăm
scrumbiile de pe grătar şi le punem într-un vas în care turnăm apoi o saramură
făcută din apă fiartă, usturoi pisat, piper, cimbru şi rondele de ardei iute.
Acoperim cu un capac pentru circa 20 de minute astfel încât aromele
ingredientelor să se amestece, iar în acest timp putem pregăti o mămăligă.
Punem peştele în farfurie alături de mămăliguţă şi presărăm deasupra pătrunjel
tocat. Un pahar de vin alb, demisec sau sec, foarte bine răcit reprezintă o
bună alegere.


Scrumbia de Dunăre afumată este unul dintre
produsele alimentare românești protejate
în Uniunea Europeană. Scrumbia utilizată ca materie primă pentru acest produs
protejat este pescuită în mod tradițional numai pe Dunăre, începând de la
vărsarea acesteia în Marea Neagră până în apropiere de Galați. Afumarea la rece
este un procedeu tradițional pentru că scrumbia de Dunăre este un pește foarte
gras, iar afumarea la rece valorifică cantitatea mare de grăsime a peștelui.
Procesul durează minimum nouă ore, la o temperatură de maximum 35 de grade
Celsius. Afumarea se face cu rumeguș uscat din lemn de esență tare, iar la
final peștele capătă o culoare arămie.

sursă foto: pixabay.com
Secretele bucătăriei românești vineri, 12 decembrie 2025

Mâncăruri cu prune afumate

Gutuile şi prunele afumate sunt fructele care rezistă mai mult şi care pot fi folosite la mâncăruri. În perioada toamnei, prunele pot fi puse...

Mâncăruri cu prune afumate
Căsuţă din turtă dulce (foto: Mariana Chiriţă/RRI)
Secretele bucătăriei românești vineri, 05 decembrie 2025

Turtă dulce de Sf. Nicolae

În dimineaţa zilei de 6 decembrie, de Sf. Nicolae, copiii găsesc, în ghetuţele lustruite, fructe şi dulciuri sau o nuieluşă dacă nu au fost...

Turtă dulce de Sf. Nicolae
foto: Mariana Chirita/RRI
Secretele bucătăriei românești vineri, 28 noiembrie 2025

Iahnie de fasole

Fiind una dintre mâncărurile preferate ale românilor, a devenit aproape o tradiţie ca iahnia de fasole să fie servită celor care participă la...

Iahnie de fasole
Gutui (foto: Mariana Chiriţă/RRI)
Secretele bucătăriei românești vineri, 21 noiembrie 2025

Mâncăruri de post

În postul Crăciunului, care a început în 14 noiembrie şi se va încheia la 24 decembrie, sunt pregătite, conform tradiţiei, mâncăruri din...

Mâncăruri de post
Secretele bucătăriei românești vineri, 14 noiembrie 2025

Cârnați din topor din Vâlcea

Cârnații din topor din Vâlcea nu au, deocamdată, celebritatea de care se bucură în rândul consumatorilor cârnații de Pleșcoi, însă, cu...

Cârnați din topor din Vâlcea
Secretele bucătăriei românești vineri, 07 noiembrie 2025

Chifteluţe în sos de mere

Dacă sunt rotunde sunt numite chiftele, dacă mai sunt şi mici ca dimensiune atunci sunt alintate spunându-li-se chifteluţe, iar dacă sunt...

Chifteluţe în sos de mere
Secretele bucătăriei românești vineri, 31 octombrie 2025

Dovleac copt

Chiar dacă nu este o sărbătoare tipic românească, Halloween-ul, celebrat în noaptea de 31 octombrie, este aşteptat de către copii. Pe lângă...

Dovleac copt
Secretele bucătăriei românești vineri, 24 octombrie 2025

Peltea de gutui

Fruct aromat, specific toamnei, dar care poate fi păstrat în stare proaspătă şi în cursul iernii, gutuia este bogată în vitamina C, fiind...

Peltea de gutui

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company