„Inundația II”
După inundațiile care au lovit România în primăvara anului 1970, artistul catalan Joan Miró a donat o lucrare care a devenit macheta unei emisiuni filatelice a Poștei Române. Lucrarea purta un mesaj de solidaritate pentru România și copiii sinistrați în urma evenimentelor.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ion Puican, 15.11.2026, 10:30
În 1970, după inundațiile care au lovit România, o imagine semnată de Joan Miró a ajuns pe un timbru românesc. Artistul catalan a realizat o compoziție în guașă, intitulată „Inundația II”, și a dăruit lucrarea de artă statului român. Aceasta a devenit macheta pentru ediția filatelică cu același nume. Pe colița filatelică, imaginea era însoțită de o dedicație: „Un gând al lui Joan Miró pentru copiii sinistrați din România”.
Artistul Joan Miró (1893-1983) s-a născut la Barcelona, zona Catalonia din Spania. Joan Miró a fost una dintre figurile care au schimbat limbajul artei secolului XX. A fost pictor și sculptor, influențat de mișcarea suprarealistă. În anul 1919, Miró pleacă la Paris, unde îl cunoaște pe Pablo Picasso, catalan ca și el. În Parisul anilor ’20, s-a apropiat de scriitorii și artiștii suprarealiști. În noiembrie 1925, Miró participă la expoziția pictorilor suprarealiști, ia parte la întâlnirile lor de lucru, deși niciodată nu va adera la această grupare în mod oficial. În pictura lui, o linie, o pată de culoare sau câteva semne puteau sugera o întreagă lume. Își creează propriul univers, propriul său „spațiu interior,” reflectat într-o serie de tablouri intitulate „Constelații”. Miró a lucrat și în gravură, tapiserie și ceramică. Lucrarea sa de referință rămâne „Luna și Soarele”, doi pereți de ceramică pentru sediul UNESCO din Paris, lucrare care în 1956 îi va aduce premiul Fundației Guggenheim.
„Inundația II” este un timbru românesc emis în mai 1970. Despre acesta ne-a vorbit Alexandru Voicu, muzeograf în cadrul Secției Muzeului Național Filatelic din cadrul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR):
„„Inundația II” este o emisiune filatelică bazată pe o operă de artă realizate de Joan Miro, un artist, un artist spaniol, dar provenit din Catalonia. Această proveniență i-a influențat un pic soarta și arta. Și el a realizat această operă de artă, pentru că, până la urmă, la bază este o operă de artă care ulterior a fost transformată de autoritățile române într-o emisiune filatelică. El a donat această operă României pentru a comemora inundațiile și victimele din primăvara vara anului 1970, când, așa cum se întâmplă de regulă, natura se mai joacă cu destinele oamenilor. Mai multe râuri din România, evident în urma unor precipitații masive, din ce știu, a fost și o vreme un pic mai caldă și automat zăpada din munți s-a topit mai repede. Mai multe râuri Someș, Olt, Argeș și-au ieșit din matcă și au inundat zone întinse ale României. Din ce știu, cel mai afectat a fost Satu-Mare, zona Satu-Mare, inclusiv orașul Satu-Mare a fost inundat. Un dezastru natural care a venit cu zeci de victime, sute de mii de oameni mutați, zeci de mii de case distruse, nu mai vorbim de pierderi de animale sau de altă natură.”
În anul 1970, după ploi abundente, râurile au ieșit din matcă în mai multe regiuni ale țării. Viituri puternice s-au produs în bazinele Someșului și Mureșului, iar inundațiile au afectat și Moldova. La Satu Mare, Someșul a inundat zone întinse ale orașului. Oameni și-au pierdut viața, familii au fost evacuate, iar apele au distrus locuințe și au acoperit terenuri agricole. Armata a intervenit cu amfibii și elicoptere. Documentele păstrate la Satu Mare arată cum autoritățile locale au inventariat pagubele și au urmărit situația alimentării cu apă, a electricității și a transportului. Pentru lucrarea „Inundația II”, pictorul Joan Miró a folosit roșul, galbenul și albastrul drapelului românesc. Compoziția sugerează deopotrivă spaima în fața dezastrului și speranța salvării. Una dintre variantele de emisii filatelice din 1970 ale Poștei Române, pornite de la lucrarea lui Miró, o coliță filatelică, cuprindea cinci timbre și o vinietă pe care apăreau semnătura artistului, data de 24 august 1970 și dedicația lui Miró pentru copiii sinistrați în urma evenimentelor de atunci.
Alexandru Voicu ne dă mai multe detalii despre lucrarea artistului spaniol:
„Lucrarea originală se află în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, în colecția filatelică. Inițial a fost atunci în patrimoniul Poștei, după ce au realizat marca poștală. Și a ajuns în patrimoniul MNIR și se află aici. Poate fi văzută în expoziții temporare. Sperăm să reușim în viitorul apropiat, poate vom avea o mică expoziție permanentă a Secției de Filatelie. Probabil că foarte multă lume se gândește la un tablou, se gândește la vechii maeștri, reprezentări clare, oameni, locuri și așa mai departe. Nu este cazul aici. Este o reprezentare mai suprarealistă. Trebuie să stai un pic să te gândești cam ce ar putea reprezenta. Forme abstracte, culorile contează, pentru că tabloul a fost realizat folosind culorile drapelului românesc, la care a adăugat și, evident, o pată de negru pentru a ilustra această idee a tragediei, a dezastrului.”
De ce titlul „Inundația II”?
„Emisiunea filatelică care reproduce acest tablou s-a numit „Inundația II” dintr-un motiv foarte simplu: cum am spus, aceste inundații au avut loc undeva în primăvara anului 1970, începutul verii și Poșta Română tipărise deja o emisiune filatelică numită „Inundația”. Nu știu dacă la momentul tipăririi primei emisiuni, în septembrie, știau de tabloul lui Miró și intenționau să îl reproducă și pe acela, dar în acest moment aceste două emisiuni sunt denumite la fel și li s-a adăugat această marcă de I și II pentru a le diferenția.”
Imaginea din „Inundația II”, cu roșul, galbenul și albastrul drapelului românesc, a căpătat un loc pe plicurile care circulau dintr-o localitate în alta, dintr-o țară într-alta. Povestea acestei emisiuni filatelice aparține și istoriei artei, și memoriei colective. Macheta păstrează felul în care un artist catalan a răspuns, prin mijloacele sale, unei tragedii trăite la mii de kilometri depărtare.