Proiecte ruse asupra Basarabiei
În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, încheiat prin pacea de la Bucureşti, Rusia ocupa o jumătate din Moldova, de atunci denumită Basarabia
Steliu Lambru, 27.11.2017, 13:22
Din 1812, după anexarea Basarabiei de către Rusia, datează chestiunea statalităţii moldoveneşti dintre Prut şi Nistru. Acel an este momentul de început al unei rivalităţi care durează de peste 200 de ani şi care, împreună cu chestiunea tezaurului românesc, a modelat relaţiile dintre România şi Rusia.
În 1812, Rusia se apropia de Dunăre, în vremea Europei răscolite de războaiele purtate de Franţa napoleoniană. În confruntarea cu Franţa şi cu Imperiul otoman, Rusia căuta să ajungă la strâmtorile dintre Marea Mediterană şi Marea Neagră, iar direcţia sa de ofensivă era către spaţiul românesc. Astfel, în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, încheiat prin pacea de la Bucureşti, Rusia ocupa o jumătate din Moldova, de atunci denumită Basarabia. Astfel, statalitatea Republicii Moldova de astăzi apare în contextul concurenţei dintre imperiile francez, rus şi otoman, iar ea devine o periferie multiplă, o întâlnire a mai multor periferii. Istoricul Andrei Cuşco de la Universitatea de Stat din Chişinău pune pe seama agitaţiei europene din primele două decenii ale secolului al 19-lea apariţia Basarabiei pe harta Europei: “Anexarea Basarabiei la Imperiul rus din 1812 de multe ori este văzută într-un fel îngust şi, uneori, neinteresant. Şi anume ca un fel de târg diplomatico-militar, fără îndoială că a fost şi asta, dar de fapt în momentul 1812 în care Rusia se apropie de Dunărea de Jos are loc o concurenţă înter-imperială acerbă între Imperiul napoleonian şi cel rus. Deci chiar de la început, problema basarabeană, care nu era legată direct de războaiele napoleoniene, apare în contextul unei concurenţe dintre imperii şi într-un context în care armata rusă se retrage în Basarabia. Principatele Române nefiind anexate, Basarabia era restul din ce ar fi trebuit să revină Imperiului rus. Din perspectiva observatorilor ruşi, ei nu se extind ci se retrag.”
Basarabia ca entitate politică apare din nimic, în sensul că nu exista niciun precedent care să o legitimeze. Ea este o construcţie artificială care se observă din reacţiile confuze şi comportamentul neclar ale birocraţilor ruşi care vin în regiune şi care nu ştiu ce să facă cu acest teritoriu. Andrei Cuşco spune că administraţia rusă a conceput trei planuri pentru noul teritoriu: “Există trei scheme de gândire asupra acestei regiuni care se succed ca într-un caleidoscop. Prima este formulată imediat după încheierea păcii de la Bucureşti: Basarabia trebuia să constituie o vitrină, o provincie-model, pentru popoarele balcanice. Basarabia era subordonată proiectului grecesc, aşa cum se prezenta acesta la începutul secolului al 19-lea, adevărata miză fiind la sud de Dunăre. Această primă viziune asupra Basarabiei o plasa în context otoman şi transdanubian.”
Inventarea Basarabiei a trecut însă printr-un proces mai complex care a ţinut cont de ideile timpului privitoare la stat, de organizarea spaţiului, de experimentarea valorilor moderne şi de menirea asumată de către Rusia. Andrei Cuşco a arătat că a doua strategie rusă a fost inspirată de modelele occidentale: ”Mult mai interesante sunt celelalte două viziuni. Una este viziunea care asociază Basarabia în mintea birocraţilor ruşi cu periferiile occidentale ale imperiului, Polonia, Finlanda, Ţările Blatice, acele periferii care aveau elite consolidate, o tradiţie istorică bine închegată şi care aveau un statut privilegiat în epoca de experimente administrative ruse la periferii în timpul domniei lui Alexandru I. În 1818 este iniţiat experimentul autonomist basarabean, abandonat după mai puţin de un deceniu, deoarece birocraţii ruşi caută intermediari cu care să poată colabora, adică nobilimea locală. Ei nu prea găsesc o nobilime similară cu ceea ce exista în Polonia sau Finlanda. Apare ceea ce eu denumesc dualitatea spaţiului basarabean deoarece nu putem vorbi despre o regiune închegată. Basarabia este o regiune fluidă în primele decenii, în proces de cristalizare, cel puţin până în 1834 când graniţa de pe Prut devine una greu penetrabilă. Adevărata frontieră rămăsese Nistrul.”
Al treilea plan rus privitor la integrarea Basarabiei a fost în cele din urmă aplicat în secolul al 19-lea de către ţarism. Iar reanexarea provinciei de către URSS în secolul 20 l-a exacerbat. Andrei Cuşco: “A treia schemă administrativă de integrare a Basarabiei în Imperiul rus va fi cea care va prevala. Este vorba despre asocierea Basarabiei cu ţinutul situat imediat la est, şi anume Noua Rusie. Aceasta se întâmplă imediat după 1828, după lichidarea autonomiei, atunci când Basarabia este privită tot mai mult drept un ţinut de colonizare destinat populării cu colonişti străini, mai ales în sud. Din perspectiva centrului, un experiment autonomist precum cel iniţiat în 1818 nu mai este nici imaginabil, nici profitabil. Dar aici există un pericol în analiza acestor scheme, acela de a vedea o coerenţă acolo unde ea nu exista. Impulsurile şi modelele pe care le urmau birocraţii ruşi nu erau atât de raţionale după cum le prezintă istoricii de astăzi. Să nu uităm că până în anii 1830, Basarabia nici măcar nu figurează pe hărţile ruse ca o regiune separată de restul spaţiului românesc din punctul de vedere al ruşilor. Basarabia este o parte a teritoriilor locuite de români ca şi Ţara Românească şi Moldova, iar percepţiile sunt foarte similare. Ruşii au o problemă în a delimita specificul acestei regiuni nu numai în raport cu Imperiul rus, ci în raport cu întregul spaţiu românesc.”
Basarabia devenea, astfel, o gubernie rusă, dar rămasă la periferia statului rus. Locuită în majoritate de români până astăzi, istoria ei este legată însă de interese imperiale.
