Bibliotecile publice din spaţiul rural
Potrivit celui mai recent Barometru cultural, 47% dintre români citesc o carte doar o dată pe lună, fie că o cumpără din librărie, fie că o împrumută din bibliotecă.
Christine Leșcu, 18.03.2015, 11:33
Potrivit celui mai recent Barometru cultural, 47% dintre români citesc o carte doar o dată pe lună, fie că o cumpără din librărie, fie că o împrumută din bibliotecă. În condiţiile acestea, este de la sine înţeles ca piaţa de carte din România să nu producă foarte mulţi bani sau, de altfel, tiraje spectaculoase. De pildă, piaţa de carte era evaluată în 2013 la 60 milioane euro reprezentând valoarea totală a vânzărilor de carte din România, atât online, cât şi offline, în timp ce în alte ţări (mai ales din cele din Vest), valoarea este de sute de milioane de euro. De altfel, vânzarea şi editarea de cărţi electronice sunt singurele aflate pe un trend ascendent în ultimii ani: din librării oamenii cumpără în medie o carte de an, de pe internet media ajunge la 10 bucăţi pe an. Cum mulţi invocă preţurile prohibitive ale cărţilor pentru a-şi motiva lipsa de interes pentru cumpărarea de cărţi, abonamentul la o bibliotecă publică ar părea alternativa preferată de cititori. Nu este chiar aşa, nici bibliotecile publice nu o duc prea bine. Unele din ele, mai ales cele din mediul rural, s-au închis. În ultimii ani din 3300 de biblioteci rurale acum au rămas 3000. Atunci, cum să faci pentru a-i readuce pe oameni la bibliotecă în timp de criză economică, dar şi în timpul revoluţiei digitale? Reinventându-l rolul bibliotecii în comunitate. Este ceea ce a făcut şi Biblioteca Naţională a României prin programul Biblionet. Detalii are Claudia Şerbănuţă, directoarea generală a acestei instituţii: Biblionet este un proiect care a început în România acum 7 ani, cu fonduri de la Fundaţia Bill şi Melinda Gates, şi a fost gestionat în România de IREX, o asociaţie non-guvernamentală. Ei şi-au asumat acest proiect prin care 2200 de bibliotecii rurale au primit aparatură IT. Administraţia locală trebuia doar să dorească acest lucru şi să-şi asume faptul că au spaţiu dedicat pentru bibliotecă, un spaţiu cât de cât curat şi potrivit pentru o astfel de instituţie. Mai trebuia să-şi asume şi faptul că va plăti conexiunea la internet. În mod surprizăntor, nu toate administraţiile locale au acceptat acest proiect, dar 2200 de biblioteci din cele 2800 este un procent bun. Prin proiectul Biblionet au fost instruiţi bibliotecarii ca să poată folosi acest echipamente şi să-i ajute pe alţii să le folosească.”
Deşi provine din mediul non-guvernamental, programul Biblionet a fost preluat de Biblioteca Naţională care-l gestionează azi cu rezultate bune, după cum aflăm tot de la directoarea generală Claudia Şerbănuţă: Numărul de vizitatori a crescut în acest timp. Mai mult decât atât. S-au diversificat şi serviciile. Dacă până la implementarea proiectului Biblionet, unele biblioteci de-abia puteau să ofere o sală de lectură şi nişte cărţi vechi, odată ce-au venit calculatoarele, au apărut mai mulţi vizitatori care, deşi nu sunt neapărat interesaţi de lectură, sunt preocupaţi tot de formare. Din 2011 până în 2014, în doar 400 din aceste biblioteci, 116.000 de fermieri şi-au depus cererile pentru subvenţiile agricole online. »
Cele peste 2000 de biblioteci rurale incluse în programul Biblionet au devenit adevărate laboratoare ale comunităţii”, a spus eurodeputata Renate Weber care le-a vizitat pe două dintre ele, la invitaţia Bibliotecii Naţionale a României în colaborare cu Programul Biblionet şi iniţiativa ”Public Libraries 2020,, a Fundaţiei olandeze Reading & Writing. Renate Weber a fost în judeţul Sibiu, în localităţile Marpod şi Avrig, şi a rămas plăcut impresionată de ce a văzut acolo.
Bibliotecile acestea au devenit efectiv laboratoare de tot felul de proiecte pentru comunităţile locale. Eu am văzut, de pildă, la Avrig un grup de copii care se auto-organizează, care-şi descarcă de pe internet piese de teatru pe care le adaptează şi le montează. Ei singuri reuşesc să facă toate astea. Au chiar 12 scenete în repertoriu. Pe de altă parte, există grupul persoanelor mai vârstnice care vor să menţină tradiţiile şi se adună la bibliotecă pentru a-i învăţa pe cei mici şi cum se ţese şi cum toarce. Tot aici a luat fiinţă Asociaţia Crescătorilor de Animale care se întâlneşte la bibliotecă unde are acces la informaţie. Tot în bibliotecă au loc şi şedinţele consiliului local pentru că atât la Marpod, cât şi la Avrig, autorităţile locale au fost foarte deschise. Aici se fac cursuri de limbi străine, fără ca asta să implice vreun cost suplimentar, căci oriunde, într-o comunitate, se poate găsi cineva care să predea o limbă străină între nişte limite. Bibliotecile au devenit un fel de motor al comunităţii.
Aceste motoare ale comunităţii au, însă, nevoie şi de bani ca să se susţină. Unii dintre ei pot veni chiar de la instituţiile UE, dacă sunt accesate cum şi când trebuie.
Renate Weber: Chiar dacă lucrurile care ţin de cultură şi de educaţie, în UE, nu se reglementează prin legislaţie la nivelul uniunii, aplicându-se principiul subsidiarităţii, fondurile în realitate sunt fonduri care pot să vină de la UE cu destinaţie precisă. Eu îmi doresc ca, de la nivelul PE, când se va discuta bugetul anual, să mă asigur că vor exista fonduri pe care să le accesăm din România pentru a le folosi pentru redotarea bibliotecilor, de pildă.”
De pregătirea bibliotecarilor pentru rolurile noi pe care le au de îndeplinit în laboratoarele comunităţii se vor ocupa atât Biblioteca Naţională, dar şi autorităţile locale, în măsura în care doresc acest lucru. Claudia Şerbănuţă: 80% din bibliotecile publice din România sunt în mediul rural, un procent foarte mare. Majoritatea bibliotecarilor lucrează în comunităţi mici, au nevoi profesionale specifice. Biblioteca Naţională îi va susţine în acest sens, atât cât poate Mingea este în terenul administraţiei locale în privinţa găsirii de finanţări potrivit pentru proiectele de formare profesională. Dar ei nu sunt singuri în acest proces. Când am invitat-o pe dna Weber la Sibiu, ne-a fost foarte greu să alegem locul cel mai potrivit, căci sunt atâtea proiecte de succes în ţară. De pildă, în Medgidia, avem servicii noi, cum ar fi un grup de susţinere a supravieţuitorilor de cancer mamar. Este o iniţiativă a bibliotecarei din zonă, fără a avea susţinere financiară. Oamenii din comunitatea au răspuns pe măsură. Ei au nevoie de mai mult informaţii şi nu ştiu de unde să le obţină. De aceea, bibliotecile trebuie să rămână în comunităţi şi să se transforme din depozite de cărţi în instituţii relevante pentru comunitate.”
Şi odată readuşi oamenii în bibliotecă pentru treburile lor curente, se deschide şi apetitul pentru lectură.
