Calea Văcărești

Bucureștiul are câteva artere vechi pe care s-a constituit ca schelet și țesut urban în ultima jumătate de mileniu.

Steliu Lambru, 26.03.2023, 10:23

Bucureștiul are câteva artere vechi pe care s-a
constituit ca schelet și țesut urban în ultima jumătate de mileniu. Ele pot fi
ușor de recunoscut după cuvântul cale din numele lor: Calea Victoriei, Calea
Călărașilor, Calea Moșilor, Calea Dudești, Calea Floreasca etc. Cea mai
cunoscută dintre ele este, fără îndoială, Calea Victoriei, una dintre axele
nord-sud ale capitalei României. Dar nici celelalte artere vechi nu erau mai
puțin importante, de exemplu Calea Văcărești fiind una dintre cele cu memorie
puternică în viața celor care locuiau în zonă și a celorlalți bucureșteni.

La
origine, Calea Văcărești începea nu departe de actuala Piață a Unirii, din cel
mai vechi cartier al orașului, mahalaua Popescului. Astăzi i se mai spune și
Cartierul Evreiesc datorită faptului că mulți evrei bucureșteni locuiau acolo. Era
amplasamentul așa-numitului București sefard, cu sinagogi și case ale clasei
mijlocii. Din apropierea Pieței Unirii, Calea Văcărești urmează o traiectorie
sud-estică, paralelă cu râul Dâmbovița, și se îndreaptă către actualul cartier
Berceni. Numele ei are legătură cu marea mănăstire Văcărești, demolată în 1987,
aflată în sudul Bucureștiului.

Calea
Văcărești a cunoscut, ca de altfel întregul oraș București, începând mai ales
cu a doua jumătate a secolului al 19-lea, perioade de transformare care au
coincis cu fazele de modernizare prin care au trecut și celelalte artere și
cartiere. Cea mai amplă perioadă de schimbări și cea mai traumatizantă a fost
cea din anii 1980 când din cauza programului de sistematizare a lui Nicolae
Ceaușescu a fost aproape complet schimbată. De acea perioadă s-a ocupat
Cristian Popescu, autor al volumului 1985-1987 Calea Văcărești, Cartierul
evreiesc și alte locuri uitate. Aduceri aminte, album de fotografii și povești
despre zonă.

Istoricul Anca Tudorancea, cercetător la Centrul de Istoria
Evreilor din România Wilhelm Filderman, a studiat și ea zona și a plasat-o pe
terenul actual al orașului.

Zona
respectivă era mahalaua Popescului, ceea ce este astăzi marcat pe Google Maps
drept Cartierul Evreiesc, ea a devenit tema mea de studiu și încă este. De 20
de ani caut și încă mai găsesc lucruri noi. Concluzia ar fi că această șampilă
digitală e oarecum simplistă deoarece nu a existat un singur cartier evreiesc.
Este, de fapt, vorba de zona cea mai veche de locuire, despre vatra cartierului
care, actualmente, este zona în care s-au păstrat cele mai multe temple și
bucăți de străzi și chiar urme de locuire. Ele existau încă acolo și acum 20 de
ani, când am început să lucrez la Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor
din România, și treceam prin bucăți de străzi rămase de la demolări.

Calea
Văcărești de astăzi cu greu mai poate fi recunoscută de un trecător venit din
afara Bucureștiului sau de un bucureștean din generația mai tânără. Dar ținând
albumul lui Cristian Popescu în mână avem șansa de a localiza pe trama stradală
de astăzi ceea ce s-a pierdut în anii 80.

Anca Tudorancea: S-au păstrat de multe ori numele străzilor, dar străzile
respective nu mai există, sunt numai bucăți din ele. Cel puțin pentru Calea
Văcărești, cartea lui Cristian Popescu este o arheologie vizuală. Ce a fost
atunci nu mai există și, ca și în cazurile altor artere mari, o stradă nu mai
există așa cum era ea odată. Mai mult decât atât, pe lângă casele de pe o
stradă au dispărut locuitorii zonei. Ceea ce este prezent în parte și în carte
este o evocare sentimentală a străzilor, a locuirii și a locuitorilor.

Putem
reconstitui astăzi vechea Cale a Văcăreștilor folosind cartea lui Cristian
Popescu. Însă și alte scrieri ne ajută într-o eventuală expediție de explorare
urbană, chiar dacă unele sunt viciate de ideologie, așa cum a spus și Anca
Tudorancea.

Atunci când
spunem Calea Văcărești ne gândim probabil la literatură în primul rând.
Inclusiv numele străzii s-a transformat într-un fel de stereotip literar. O
carte este cea pe care Isac Peltz a scris-o în memoria mamei lui și care a
evocat o lume foarte săracă. Era tolerată în perioada comunistă pentru că,
evident, acele cărți aveau succes de public și erau tolerate. Nu ar fi putut să
existe o carte în care să se fi vorbit de oamenii bine situați din cartierul
evreiesc. Dar o carte despre săracii comunității bineînțeles că a fost
încurajată, dar cartea are o valoare literară foarte mare. Au fost oameni
șocați că exista o astfel de lume aproape de centru: o lume a micilor
croitorese, a micilor negustori, a oamenilor care își duceau traiul de pe o zi
pe alta, o lume pe care Peltz o cunoștea foarte bine. Este o trauma moștenită
de Tiz Peltz, fiica sa, care o transformă artistic. Este o imagine care ne
rămâne din Calea Văcărești și prin schițele ei foarte frumoase, dar este o lume
schematizată și în alb-negru.

Calea
Văcărești de ieri a înviat azi prin albumul lui Cristian Popescu. Este o
întoarcere la memorie, una pierdută și regăsită pe foaia de hârtie.