O radiografie a învățământului și cercetării din România
Educaţia este ineficientă în învăţământul preuniversitar din România, generând absolvenţi cu o calitate slabă a competenţelor, abandon şcolar mare şi analfabetism funcţional crescut. În privința absolvenţilor de studii superioare, există riscul ca aceștia să rămână prizonierii cunoaşterii asimilate în timpul studiului, cunoaştere care în timp devine depăşită.
Roxana Vasile, 02.07.2025, 16:19
‘Raportul de diagnostic al educaţiei şi cercetării din România. Realizările prezente şi implicaţii pentru noi reforme în domeniu’. Este titlul pe larg al unui document prezentat, recent, de ministrul de resort, Daniel David. Pe scurt intitulat ʹRaportul QXʹ, acesta propune un sistem de educaţie-cercetare prin care, prin problematizări adecvate – questions (Q), ţara să poată înfrunta necunoscutele X ale viitorului.
Plecând, deci, de la o radiografie de moment a sistemului de educaţie şi cercetare, Daniel David face o serie de propuneri de reforme – unele ghidate de date, altele de bune practici europene/internaţionale, iar altele de analizele reflexive ale ministrului însuși. Reformele propuse – spune oficialul – pot constitui arhitectura relativ stabilă a sistemului românesc de educaţie şi cercetare pe termen lung, putând fi colorate în ideologii de stânga/centru/dreapta, în funcţie în diversele programe de guvernare.
Care este, deci, la ora actuală, situația și ce soluții ar exista pentru remedierea ei? Potrivit raportului asumat de ministrul Daniel David, în învăţământul preuniversitar românesc, educaţia este ineficientă, generând absolvenţi cu o calitate slabă a competenţelor, abandon şcolar mare şi analfabetism funcţional crescut, aspecte care devin risc de securitate naţională.
Învăţământul preuniversitar obligatoriu – preşcolar-primar-gimnazial-liceal – ar trebui să transfere, prin educaţie, opt competenţe-cheie prin care absolvenţii să se poată integra eficient pe piaţa muncii sau să-și continue studiile, să devină buni cetăţeni şi oameni satisfăcuţi de propria viaţă. Pentru aceasta, una din soluții ar fi o regândire a programelor şcolare pentru a se preda mai puţin, dar mai relevant – spune ministrul Daniel David:
ʺEu cred că elementul-cheie ţine de curriculum, metodele de predare şi manual. În zona de curriculum, trebuie să predăm mai puţin, dar mai relevant şi cu impact mai mare pentru competenţele copiilor, astfel încât aş vrea ca discuţia să meargă în această direcţie când vorbim despre ore, discipline şi încărcătura curriculară, iar numărul de ore ar trebui să nu depășească media la nivel european.
Nu mai putem să fim vârf de lance prin câte discipline și câte ore punem – aș fi acceptat acest lucru, nu era o problemă!, dacă vedeam că încărcătura curriculară atât de mare produce niște absolvenți extraordinar de buni, dacă am fi bătut Singapore sau Finlanda în toate ratingurile internaționale! Nu este cazul! Apoi, mai ales la nivel de programe, cred că trebuie să ieșim din logica ʹora și lecțiaʹ.
În lege este trecut acest lucru, și este bine, că 25% din timpul alocat unei discipline trebuie să fie gândit pe altceva – adică, pe același conținut, dar într-o logică de consolidare remedială și de utilizare în viața de zi cu zi, adică exact în zonele unde stăm foarte prost la testarea PISA şi va trebui să regândim, practic, toate programele în această logică.ʺ
Cât despre sistemul naţional de învăţământ superior, acesta ar trebui să aibă ca scop formarea de resursă umană înalt calificată care să îşi păstreze şi să îşi dezvolte competenţele prin învăţare pe tot parcursul vieţii. Altfel spus, absolvenţii de studii superioare nu ar trebui să rămână prizonierii cunoaşterii asimilate în timpul anilor de facultate, cunoaştere care în timp devine depăşită, ci să se dezvolte, asimilând noile descoperiri ale ştiinţei.
Ce spune ministrul Daniel David? ʺCum ar trebui să arate învățământul superior, dacă ar funcționa bine? Păi, în primul rând, învățământul superior ar trebui să genereze absolvenți care să aibă niveluri de calificare 5, 6, 7 și 8 – la nivel de licență 5 și 6, la nivel de master 7 și la nivel de doctorat 8. Ce ar trebui să ne așteptăm de la acești absolvenți? Să se poată integra rapid pe piața muncii, să aibă o legătură puternică cu piața muncii, mai ales cei din zonele mai vocaționale – teatru, inginerie, medicină ș.a.m.d. Iar cei de la nivelurile 7 și 8 să schimbe piața muncii, să o dinamizeze, să inventeze noi piețe ale muncii.
În paralel, în învățământul superior, să nu uităm!, intră și zona de Cercetare–Dezvoltare-Inovare, care ar trebui să producă acea cercetare de calitate. Se întâmplă acest lucru? Adevărul este că nu se întâmplă la nivelul potențialului pe care noi îl avem. Adevărul este că avem prea puțini absolvenți cu studii superioare și prea puțini doctori în această țară. De calitate, vreau să spun!.ʺ
România – a şasea ţară a Uniunii Europene ca mărime a populaţiei – produce prea puţină cunoaştere. Din cunoaşterea produsă prea puţină este de calitate, iar din cunoaşterea de calitate prea puţină este de concepţie românească. De ce? Pentru că sistemul naţional de Cercetare-Dezvoltare-Inovare are o arhitectură depăşită – fragmentată, greu de coordonat, prost distribuită la nivel naţional, cu suprapuneri care frânează dezvoltarea şi irosesc resurse. Resursa umană este demotivată și slab finanțată. Ca atare, acest sistem nu atrage nici resurse internaţionale majore şi este, în plus, vulnerabil la ‘brain drain’. Iar bugetul … Din nou, ministrul Daniel David:
ʺDeja este o ruşine naţională să tot spui, în fiecare an, că ţinta este 1% din Produsul Intern Brut pentru Cercetare, plus 1% din mediul privat, deci ar trebui să mergem spre 2%, și noi nici măcar să nu ne apropiem de astfel de valori! Eu pot înţelege că ţara merge prost, mai avem crize socio-economice, pot înţelege asta! Dar, dacă nu asigurăm bugetul necesar plus predictibilitate, cercetarea este afectată şi nu poţi să o faci la un nivel foarte serios. Nu poți să spui ʹfac cercetarea, nu mai am bani, suspendʹ … Ce suspend? Poate am un laborator în care, nu știu, cultiv niște plante cu o modificare genetică de un anumit tip. Ce fac cu el? Pe scurt, bugetul este fundamental şi dacă nu înţelegem acest lucru … Nu este vorba că vrem bani mai mulți, vrem cât ne-am angajat și vrem să fie predictibilă acea țintă.ʺ
Ca urmare, prin reformele propuse în Cercetare-Dezvoltare-Inovare, se dorește ca arhitectura sistemului naţional să includă actori diverşi, cu misiuni diferite, dar care să se coordoneze între ei, pentru a genera cunoaştere cumulativă performantă, fără, însă, a se suprapune și a consuma fonduri. Resursa umană ar trebui să fie mai bine finanţată, mai competitivă inclusiv în clasamente internaţionale și să genereze cunoaştere ştiinţifică avansată, cu impact asupra inovaţiilor tehnologice şi culturale.
Aceasta este, deci, pe scurt, radiografia din acest moment a educației și cercetării din România. Și tot pe scurt, pentru ca acestea să se dezvolte în pas cu vremurile pe care le traversăm, ar fi nevoie de reforme realmente bine gândite, temeinic și constant aplicate pe termen mediu și lung, indiferent de culoarea politică a celor care se perindă la putere.
