Tronuri domnești și regale
Alături de alte simboluri ale puterii, tronul este locul în care poate fi văzut monarhul, cel care întruchipează puterea, autoritatea și legitimitatea unui stat. Deși astăzi republică, România are o moștenire consistentă a formei regale de guvernământ. Iar patrimoniul românesc al tronurilor susține această moștenire.
Steliu Lambru, 08.03.2026, 11:30
Însemn al autorității monarhice, tronul ocupă un loc central în reprezentările puterii în spațiul românesc. Înainte de 1945, el era o prezență firească în spațiul public. După 1947, când regele Mihai I a fost forțat să abdice de guvernul comunist și s-a proclamat republica, tot ce a ținut de moștenirea materială a regalității, deci și tronul, a fost aruncat la periferia existenței cotidiene și batjocorit, asemenea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Recent, Muzeul Național de Istorie a României a organizat o expoziție unică din 1989 încoace, una în care a expus tronurile principilor și regilor României. Ele nu sunt simple jilțuri sau fotolii personale deoarece au pe ele însemnele heraldice ale statului român și ale principatelor istorice care l-au constituit. De asemenea, au fost folosite de ocupanții lor în calitatea legitimă de monarhi în întâlniri oficiale interne și externe.
Muzeul a reușit să expună șase asemenea piese de o mare valoare. Cronologic, primul tron este cel al lui Grigore al IV-lea Dimitrie Ghica, primul român care a domnit în Muntenia între 1822 și 1828, după mai mult de un secol de domnii fanariote. Specialiștii nu au reușit să identifice proveniența masivei piese de stejar sculptată în stil eclectic, cu elemente din Neorenașterea italiană și neoclasicism. Al doilea tron este cel al principelui Gheorghe Bibescu, domn în Muntenia între 1843 și 1848. Este vorba despre o piesă în stil Blondel, eclectic, de proveniență central-europeană. Tronurile al treilea și al patrulea au fost folosite de primul principe al Moldovei și Munteniei unite, Alexandru Ioan Cuza și de soția sa Elena Cuza, între 1859 și 1866. Ele au fost construite în stil Napoleon al III-lea, stil eclectic și el. În 1881 România devenea regat, iar Carol și Elisabeta se încoronau ca primii suverani. În 1890 începea construcția unui nou palat regal iar în Sala Tronului, în 1909, apăreau tronurile al cincilea și al șaselea din expoziția de azi, cele ale regelui Carol I și reginei Elisabeta. Cele două piese erau din lemn masiv, cu spătar înalt și decorat cu stema Regatului României formată din scutul României suprapus scutului familiei Hohenzollern-Sigmaringen, stemă susținută de doi lei rampanți pe ramuri de laur.
Cornel Ilie este managerul Muzeului de Istorie a României și am urmărit ghidajul său.
”Remarc cele mai cunoscute tronuri, cele ale lui Alexandru Ioan Cuza și al Elenei Cuza, care ulterior aveau să fie folosite o bună perioadă de timp și de principele Carol și de principesa Elisabeta. Cel puțin pentru partea de început a istoriei acestor tronuri, informațiile sunt cele mai puține pentru că încă nu am reușit să aflăm exact când au fost făcute. Aflăm despre materialul din care sunt făcute aceste tronuri și măcar așa avem niște repere care să ne ducă mai aproape de a afla detalii despre cine a stat în spatele realizări acestor tronuri.”
Și tronurile au suferit vitregiile vremurilor, asemenea oamenilor. Cornel Ilie: ”O poveste foarte interesantă are tronul reginei Elisabeta care a fost, în anumite circumstanțe, încurcat cumva cu tronul regelui Carol. Este drept că ele seamănă foarte bine, există diferențe la pietrele care le ornamentează. Însă, ceea ce am putut lămuri este faptul că în filmele din anii ’70, Haiducii lui Șaptecai și Zestrea domniței Ralu, nu este vorba despre acest tron ci despre tronul regelui Carol, cel care acum este la muzeul din Golești.”
Cornel Ilie a ținut să sublinieze prezența piesei centrale din expoziția inedită. ”Mai avem un tron spectaculos, care cred că este cel mai cunoscut dintre toate cele șase. Este tronul pe care regii României îl foloseau atunci când se duceau în Parlamentul României. Îl vedem mai ales în imagini din anii ’30 în care apare regele Carol al II-lea.”
În anii comunismului, obiectele de patrimoniu regal au fost folosite în cele mai lipsite de valoare proiecte, deci și tronurile au avut aceeași soartă. Iar Studiourile cinematografice de la Buftea au profitat de lipsa de considerație pentru patrimoniu de atunci.
Cornel Ilie: ”Ceea ce leagă aceste tronuri este, cumva, perioada comunistă. Dacă le vedem astăzi pe toate șase, aici, este un mic miracol pentru că ar fi avut toate șansele ca, la un moment dat, cel puțin unele dintre ele să se piardă, să zicem, sau să fie distruse. Nu știu cine și-ar putea închipui astăzi că un tron regal, așa cum este tronul regelui Carol, pur și simplu a fost luat de Studiourile cinematografice Buftea, de cineva de acolo. Nu știm exact toată povestea din spate, poate o deslușim la un moment dat, dar a fost luat ca să fie folosit ca recuzită în filme. E ceva ce astăzi ni se pare de domeniul absurdului, dar așa s-a întâmplat. Acel tron era la Muzeul Național de Artă, cineva avea nevoie de recuzită, s-a dus la Muzeul de Artă, i-au căzut ochii pe acest tron și și-a spus că ar fi bun să-l ia și să-l folosească în filme.”
Tronurile domnești și regale ale României au ajuns azi la locul de cinste pe care îl merită. Iar ele, prin simpla lor prezență, transmit un mesaj puternic generațiilor de mâine.
