Secolul românesc al primului război mondial

Intrarea României în război, primul război mondial, acum un secol, nu a fost o decizie uşoară sau rapidă. Mai complicat fusese cu doi ani înainte, în 1914, când România a hotărât să nu se implice în valul de intrări în război.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Marius Tiţa, 28.08.2016, 09:00

Intrarea
României în război, primul război mondial, acum un secol, nu a fost o decizie
uşoară sau rapidă. Mai complicat fusese cu doi ani înainte, în 1914, când
România a hotărât să nu se implice în valul de intrări în război. Bătrânul rege
Carol l, primul rege al României, s-a supus sistemului pe care l-a creat, cel
în care primează interesul ţării şi al naţiunii. Fiind german, dintr-o familie
regală, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen şi-ar fi dorit ca ţara pe care o
conducea de mai bine de 4 decenii să lupte alături de ţara sa de origine.
Politicienii ţării, însă, se gândeau la soarta românilor din Transilvania,
aflată sub ocupaţia austro-ungară şi la alianţa tradiţională a României cu
Franţa.

În 1914 s-a optat pentru un compromis, România nu intra în război nici
de partea Triplei Alianţe şi nici alături de Antantă, ci rămânea neutră, aşa
cum hotărâse, prin vot, un dramatic Consiliu de coroană. Bătrânul rege Carol a
murit la scurt timp, se spune că de mâhnire că nu lupta alături de Germania dar
supunându-se dorinţei ţării. Noul rege, nepotul său de frate, Ferdinand, era de
mult timp prinţ moştenitor iar primii săi ani de domnie au fost ani de
pregătire pentru intrarea în război alături de anglo-francezi. Un nou Consiliu
de coroană, în 1916, decide trecerea Carpaţilor, intrarea României în război,
direct în luptă, fapt petrecut în noaptea de 27 spre 28 august. A fost un
entuziasm uriaş, legendar. Armata regală română a intrat triumfătoare în
primele localităţi transilvane dar în scurt timp frontul s-a stabilizat. În
lipsa ofensivei franceze din sud şi pe fondul situaţiei din Rusia, armata
română s-a văzut prinsă între trupele germane şi austro-ungare din Transilvania
şi cele bulgare şi turce din sudul Dunării.

În 1917, Bucureştiul este ocupat de
inamic iar familia regală, guvernul şi armata s-au retras în Moldova. Cu greu
şi cu sacrificii enorme, ofensiva inamică a fost oprită la
Oituz-Mărăşti-Mărăşeşti şi salvată partea neocupată a României. Cei doi ani de
război au fost pentru România momente tragice şi eroice, cu uriaşe sacrificii
şi pierderi. Căderea regimului ţarist a permis românilor din Basarabia, care
corespunde în linii mari cu Republica Moldova de astăzi, să-şi decidă propria soartă.
Iar Sfatul Ţării, întrunit la Chişinău, a decis unirea cu Regatul României.

La
sfârşitul aceluiaşi an, 1918, populaţia din Bucovina şi cea din Transilvania
decid, în cadrul unor mari adunări publice, să se unească cu Regatul României.
Astfel, perioada neagră a primului război mondial se încheie pentru români cu
şansa istorică a regăsirii în graniţele propriei ţări. Totuşi, pentru români nu
era sortit să lase armele, atunci, în noiembrie 1918. La fragila frontieră
vestică, unde Ungaria încerca să îşi găsească un viitor post-imperial, se
auzeau din nou loviturile de tun. La Budapesta se instalase un guvern sovietic,
de tipul celui de la Moscova. Cum intenţia comuniştilor era de a face fuziunea
peste România şi Ucraina, regimul ungar al sovietelor a atacat pur şi simplu
România, în aprilie 1919. Lupta a fost scurtă astfel că sfârşitul republicii
sovietice ungare a venit odată cu ocuparea Budapestei de către armata regală
română. În acest timp, luptele grele dar nu armate s-au mutat în saloanele
Versailles-ului, unde se negocia pacea de după primul război mondial.

Drumul
început acum 100 de ani, prin intrarea directă a soldaţilor români în luptele
primului război mondial, se încheia, astfel, cu edificarea celei mai frumoase
perioade din istoria românilor, cu marile provincii reunite în aceleaşi
graniţe, cu o puternică înflorire economică şi spirituală a societăţii.