Un nou vot pentru Brexit

Se poate spune că britanicii au votat de mai multe ori pentru ieşirea din Uniunea Europeană, nu numai la 23 iunie 2016.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Marius Tiţa, 15.12.2019, 11:18

Se poate spune că britanicii au
votat de mai multe ori pentru ieşirea din Uniunea Europeană, nu numai la 23
iunie 2016. Şi votul de la alegerile parlamentare anticipate din această
săptămână este tot un vot în favoarea Brexitului, poate cel mai clar şi mai
hotărât. După şocul referendumului din 2016 şi pe măsură ce niciun termen de
ieşire din Uniunea Europeană nu a fost respectat, a fost cerut un al doilea
referendum asupra Brexitului. S-a sperat că un nou referendum ar fi schimbat
radical situaţia în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană, situaţie ce pare
mai logică, normală. Această poziţie se bazează pe lipsa unor argumente
decisive în favoarea plecării şi pe o serie de regrete manifestate public, după
referendumul de despărţire. În timp, însă, realitatea s-a dovedit a fi alta,
ori situaţia s-a schimbat.

În iunie 2017, la un an de la
referendum, au fost organizate alegeri parlamentare anticipate care ar fi
trebuit să dea câştig de cauză opozanţilor la Brexit, fiind o ocazie de
schimbare a situaţie, de convocare a unui nou referendum sau de renunţare pur
şi simplu la ideea plecării. Suporterii Brexitului şi chiar conservatorii au
pierdut teren serios dar nu suficient ca laburiştii să vină la putere, cu o
platformă antibrexit. Conservatorii au rămas la putere dar nu au reuşit decât o
haotică gestionare a situaţiei, bazându-se pe o majoritate extrem de fragilă în
Parlament. Atât de haotică încât britanicii au fost chemaţi să-şi voteze
reprezentanţii în Parlamentul european din care nu trebuiau să mai facă
parte.

În timp ce partidele ce trăiau
doar din ideea Brexitului au pierdut teren, s-a dezvoltat latura separatistă a
conservatorilor, sub conducerea unui dedicat extrem al ieşirii din UE, Boris
Johnson. Astfel, discuţia părăseşte zona mai puţin tradiţională a politicii şi
ajunge la nivelul celor două partide de bază ale democraţiei britanice. Iar
votul de joi a spus clar că politicienii pro-Brexit sunt cei care au dreptatea
urnelor şi sprijinul populaţiei cu drept de vot. Se pot aduce multe argumente
care să demonstreze că lupta a fost una politică, cu argumente de bună
gospodărire a ţării, dar este evident că totul a trecut prin lentila
poziţionării faţă de plecarea din Uniunea Europeană. Nici nu a mai contat,
performanţa economică sau de altă factură a membrilor guvernului, pe masă se
afla, în regim de urgenţă, problema Brexitului, amorsată în 2016.

Votul din acest sfârşit de an a
fost un fel de al doilea referendum privind Brexitul, pentru că unul real nu
putea fi organizat. Dacă ar fi câştigat covârşitor laburiştii era de aşteptat
ca Brexitul să fie amânat sau anulat. În schimb, plasarea puterii în mâinile
conservatorilor, a premierului în exerciţiu, Boris Johnson, cel care şi-a făcut
din Brexit un scop în sine, însemna ieşirea din Uniunea Europeană cu orice
preţ.

Votul a fost clar, extrem de
clar, în această paradigmă. Britanicii susţin majoritar politica Brexit a
premierului Boris Johnson iar noul guvern are ca scop îndeplinirea sa. Acum,
guvernul conservator dispune de toate pârghiile de a-şi pune marca personală pe
evenimentul istoric al ieşirii din organizaţia europeană. Dacă evoluţia este
clară, acum trebuie analizate temeinic motivele pentru care s-a ajuns aici, la
această poziţie fermă anti-europeană a britanicilor.

Va fi greu de determinat pentru
că vocea pro-europeană de abia se mai aude şi nu pare să mai aibă ceva de spus.
Să fie vorba de politica laburistă destul de anemică şi neconvingătoare, care a
atras oprobiul asupra rămânerii în Europa? Pentru că nu se poate vorbi de o
politică exemplară a conservatorilor care să câştige pe baza unor principii
sănătoase şi generoase. Mai este şi posibilitatea ca evoluţiile recente de pe
continent, de la Bruxelles şi Strasbourg, să nu fie pe placul britanicilor.
Sau, mai mult, ca stadiul actual al politicii europene să îi fi dezamăgit chiar
şi pe suporterii britanici ai rămânerii în UE într-atât încât să prefere
plecarea sau, dezamăgiţi, să stea deoparte. Rămâne acum să fie rezolvate aspectele
concrete ale Brexitului, care a devenit, prin vot universal şi liber,
inevitabil.