Vizualizari: 1919
Tipareste
La începutul secolului XX, edilii de atunci ai capitalei şi-au pus problema salubrizării oraşului precum şi pe cea a construirii unor locuinţe adecvate clasei destul de numeroase a muncitorilor şi micilor meşteşugari.La începutul secolului XX, edilii de atunci ai capitalei şi-au pus problema salubrizării oraşului precum şi pe cea a construirii unor locuinţe adecvate clasei destul de numeroase a muncitorilor şi micilor meşteşugari, într-un oraş aflat în plină expansiune. Aşa a apărut prin anii 1907-1908 un program destinat caselor cu preţuri accesibile care a fost, ulterior, preluat de Societatea pentru Locuințe Ieftine. Totul s-a petrecut în timpul mandatului primarului liberal Vintilă Brătianu şi, deşi planurile Societăţii erau concepute potrivit idealului oraşului-grădină, imboldul iniţial a fost unul mai puţin poetic: turbeculoza care făcea ravagii printre locuitorii Bucureştiului.
Istoricul Andrei Răzvan Voinea, autorul cărţii "Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societățile Comunale pentru Locuințe Ieftine - București (1908 - 1948)", ne prezintă problemele epocii. Andrei Răzvan Voinea: Principala preocupare a Societății a fost construirea de locuințe în mici cartiere sau parcelări periferice pe atunci. Iar în cei aproximativ 40 de ani de existență, Societatea a proiectat în jur de 20-25 de parcelări, însumând 4.000 de locuințe în total. Bucureștiul la 1910 este departe de acea imagine romanțată pe care, poate, ne-am făcut-o în ultimii ani, cu vile frumoase și doamne elegante care defilează pe Calea Victoriei. În realitatea, era un oraș unde tuberculoza era la ea acasă.
Dintr-un total de 300.000 de locuitori, Bucureștiul înregistra cam 6.000 de decese pe an, iar o mie erau cauzate de tuberculoză. Iar tuberculoza era determinată și de condițiile foarte grele de locuire. Către capitală, veneau mulți oameni din mediul rural și în general, locuiau înghesuiți în case mici, care nu aveau acces la modernitate: nu erau luminate și aerisite corespunzător. Prin urmare, autoritățile și-au dat seama că trebuie să facă ceva pentru acești locuitori mai vulnerabili. S-au gândit să construiască aceste locuințe, inițial vândute la prețuri mici, în rate, muncitorilor, micilor funcționari, croitori, brutari, etc., care odată mutați în aceste case, ar fi avut condiții de locuire mult mai bune.
Totuși, în cei 40 de ani de activitate, Societatea şi-a uitat, la un moment dat, scopul iniţial și nu a construit cu preponderență locuințe accesibile muncitorilor și micilor funcționari. Andrei Răzvan Voinea: Societate de Locuințe Ieftine a încheiat niște parteneriate începând cu 1912 cu trei-patru mari instituții de stat. În primul rând a fost CFR-ul și astfel au luat naștere cartierele Grivița și Steaua (în nord) și cartierul Viilor (spre sud-vest), apoi Regia Monopolurilor de Stat și astfel a apărut cartierul Regie - acolo e parcelarea Grant -, cu Ministerul de Finanțe și cu armata. Practic, aceștia erau comanditarii.
Societatea începuse deja să fie mai mult un constructor sau un dezvoltator decât un promotor al unui tip de locuință ieftină. Încet, încet, tocmai fiindcă Societate de locuințe ieftine funcționează bine, crește cererea de locuințe ieftine. Ele nu mai sunt proiectate doar pe 40-50 de metri pătrați, acel minim necesar care să fie vândut la un preț accesibil. Se începe și ridicarea unui tip mai complex de locuință și prețurile cresc. Și dintr-o dată muncitorii și brutarii, tipografii, tăbăcarii și alții ca ei nu mai acces la aceste locuințe. În ele se mută o clasă de mijloc formată, mai ales, din funcționari publici. Scopul social se cam uită până în 1948, anul desființării sale.
Tipareste