Fructe exotice româneşti

fructe exotice româneşti Bogate în vitamine, peste nivelul obişnuit al fructelor locale, rezistente la schimbări de temperatură şi potrivite pentru creştere ecologică fiindcă nu au dăunători, fructele exotice se pot extinde pe teritoriul României.

Bogate în vitamine, peste nivelul obişnuit al fructelor locale, rezistente la schimbări de temperatură şi potrivite pentru creştere ecologică fiindcă nu au dăunători, fructele exotice se pot extinde pe teritoriul României.


Am aflat povestea mai multor soiuri, de la Florin Stănică, profesor de pomicultură la Facultatea de Horticultură de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, din Bucureşti. Povestea începe în 1992, când o echipă a universităţii a ajuns printr-un program Tempus la Universitatea din Perugia, din Italia, unde au studiat kiwi-ul, observând că are cerinţe de dezvoltare asemănătoare cu piersicul. 

De aici a venit ideea de a încerca plantarea unei culturi în Ostrov, pe malul Dunării, unde există condiţii foarte bune pentru piersic şi pentru cultura viţei de vie.


Florin Stănică: "Zis şi făcut, în 1993, în primăvară,  am înfiinţat acolo cu spijinul IAS-ului Ostrov, două hectare de kiwi. În acelaşi timp, din Italia am adus peste o mie de hibrizi din Actinidia Arguta, care este kiwi berry sau baby kiwi, o specie de kiwi care este mult mai rezistent la ger, decât piersicul, deci care se poate cultiva chiar în zonele de cultură a prunului. 

Din 1993 practic, la Facultatea de horticultură din Bucureşti, am desfăşurat printre multe alte activităţi şi un studiu privind posibilităţile de aclimatizare a speciilor de kiwi. Pentru că sunt trei specii care ne interesează din punct de vedere alimentar, kiwi cu perişor, pe care îl ştie toată lumea, de pe piaţă, kiwi cu pulpă galbenă şi acel kiwi rezistent la ger. 

Am reuşit în tot acest răstimp să vedem cum să înmulţim plantele de kiwi, să vedem care sunt tehnologiile de cultură şi, prin lucrări de selecţie, am reuşit să omologăm două soiuri româneşti, rezultatul cooperării româno-italiene şi au fost înregistrate la UE, sub numele de Vip Green şi Vip Red, două soiuri de kiwi rezistent la ger, cu fructe verzi şi cu fructe roşii."


Am aflat că de aproape 10 ani, s-au  făcut lucrări de selecţie şi în ceea ce priveşte hibrizii între kiwi cu pulpă galbenă şi kiwi cu pulpă verde, în acest moment existând deja patru selecţii foarte interesante, cu fructe mari, cu calităţi gustative deosebite, cu o capacitate foarte mare de păstrare, ce într-un viitor apropiat ar putea fi omologat.  


Profesorul Florin Stănică a adăugat: "Kiwi se poate cultiva în România. Există o zonă mai limitată pentru cultura plantelor de kiwi cu fructe mari, mă refer aici la zonele ce favorizează cultura piersicului, sudul ţării şi vestul ţării, dar avem posibilităţi destul de ample de cultivare a speciilor rezistente, adică a baby kiwi sau kiwi berry, care poate să fie plantată aproape în toate zonele pomicole româneşti. Trebuie doar un pic de curaj din partea cultivatorilor."


O altă specie recomandată de prof. Florin Stănică şi care este în curs de omologare este "Simina", care va putea fi cultivată fără probleme, acolo unde temperatura în timpul iernii nu depăşeşte minus 25 de grade, fără să aibă nevoie de tratamente speciale:  

"Ajuns în Italia, bineînţeles că am aflat despre o altă cultură care se numeşte Asimina Triloba. În anul 2000 am adus şi eu în România primele soiuri de banana nordului sau "pawpaw", o plantă care provine din partea de est a Americii de Nord, deci rezistentă la ger, rezistă bine până la minus 25 de grade şi care produce nişte fructe extraordinare, cam de mărimea unui fruct de mango. doar că în interior există seminţe de culoare maronie, dispuse pe două rânduri. 

Pulpa fructului are consistenţă cremoasă, se mănâncă cu linguriţa şi are gustul cremei de vanilie, când fructul este copt, cu un parfum specific, cu o aromă specifică, atunci când fructul este abia cules. După aceea, gustul evoluează spre cremă caramel, dacă este ţinut încă vreo zece zile în frigider. Iar după vreo trei săptămâni, gustul se duce către cel de cremă de cafea. Deci iată un fruct deosebit. Şi în acest caz nu e nevoie de tratamente fitosanitare, din contră, planta e foarte rezistentă şi extrem de frumoasă şi din punct de vedere decorativ: are nişte frunze mari, florile sunt deosebite."


Am mai aflat că aceste fructe au şi un conţinut foarte ridicat de minerale. Iar conţinutul de potasiu conţinut de acest fruct este depăşit doar de fructul de Guava. De fapt, pe teritoriul tării noastre, specia a ajuns în Pianu Nou, judeţul Alba, din 1926, adusă de familia Suciu Ioan, emigranţi ardeleni reveniţi din Ohio. 


O altă specie deosebită despre care ne-a vorbit prof. Florin Stănică este jujuba sau curmalul dobrogean: 

"Se găseşte în Dobrogea, în Ostrov, în apropiere de fosta cetate Durostorum, care este în Silistra, la bulgari, dar am găsit plante de curmal dobrogean şi la Jurilovca, lângă cetatea Argamum sau la Mahmudia, lângă cetatea Salsovia. Întotdeauna aceste plante cresc în apropierea unor foate aşezări romane sau greceşti. Dar ştim că ea a fost adusă în Europa undeva în perioada împăratului Octavian Augustus. Plantele de la noi produc fructe mai mititele, de mărimea unor poame, dulci-acrişoare, fără însă să aibă calităţi gustative deosebite."


Despre acestea am aflat că au o adaptabilitate ecologică deosebită, rezistând de la -40 la +40 de grade, că preferă zonele din sudul ţării şi sunt foarte rezistente la secetă. După atâtea tentaţii cu gust, nu ne rămâne decât să încurajăm cultivatorii să încerce aceste specii exotice, pentru ca să ne putem bucura de savoare şi sănătate, deopotrivă. 



www.rri.ro
Publicat: 2020-11-10 12:30:00
Vizualizari: 387
TiparesteTipareste