Republica Moldova privește spre Vest

republica moldova privește spre vest Cu studii la Harvard şi opţiune politică proeuropeană, Maia Sandu, fost economist în cadrul Băncii Mondiale, este cunoscută pentru atitudinea ei împotriva corupţiei

Cu studii la Harvard şi opţiune politică proeuropeană, Maia Sandu, fost economist în cadrul Băncii Mondiale, este cunoscută pentru atitudinea ei împotriva corupţiei, iar anul trecut a condus pentru scurt timp o coaliţie guvernamentală la Chișinău. A rezistat în această funcție până când a propus Parlamentului un pachet de legi anticorupţie, legislativul a iniţiat o moţiune de cenzură, iar cabinetul său a devenit istorie. Acum, odată cu câștigarea scrutinului prezidențial în fața filorusului Igor Dodon, Maia Sandu devine prima femeie preşedinte al Republicii Moldova - ex-sovietică, majoritar românofonă. 


Invitat la Radio România pentru a analiza rezultatul alegerilor, Ovidiu Nahoi, redactorul-șef RFI România, a vorbit despre ce înseamnă pentru o societate atât de conservatoare faptul că a ales o femeie: 

"Este un rezultat absolut remarcabil. Aici trebuie să avem în vedere contribuţia diasporei, care a făcut ca scorul să fie atât de net în favoarea Maiei Sandu. Dar Maia Sandu a câştigat şi în plan intern, şi aici este lucrul absolut senzaţional - a câştigat pe fondul unei campanii de dezinformare de o intensitate pe care noi cu greu ne-o putem imagina aici. Atâtea minciuni care s-au spus zilnic despre ea - că va fi război civil, că va interzice limba rusă, că are un aranjament cu Angela Merkel ca să aducă refugiaţi în Republica Moldova, că va aplica agenda europeană decadentă occidentală, LGBT ş.a.m.d. - lucruri care, într-o societate conservatoare, pot să aibă un impact deosebit. Apoi, a fost campania foarte dură desfăşurată de Biserică - Mitropolia Moldovei, subordonată Bisericii Ortodoxe Ruse, care a susţinut întotdeauna în Republica Moldova candidaţii conservatori antioccidentali, proruşi. Aşa a făcut şi de această dată. 

Pe de altă parte, au fost voturile venite din Transnistria, oameni aduşi cu diverse mijloace de transport - acţiune la limita legii electorale din Republica Moldova, dacă nu cumva chiar împotriva ei, prin care au încercat să răstoarne rezultatul votului - lucru care s-a putut în 2016, dar nu s-a mai putut de data aceasta. A fost un val atât venit din diaspora, cât şi iată din interiorul ţării, ceea ce este absolut remarcabil, pentru că oamenii, de fapt, doar înspre vest văd şansa ca ţara să iasă din sărăcie, din paralizie, din abuzuri, din corupţie. E clar că nu există o alternativă la răsărit în această direcţie." 


Învestirea este prevăzută pentru data de 24 decembrie, dar președintele ales a anunţat, deja, acţiunile pe care şi le propune în mandatul său. Maia Sandu a subliniat că țara se află într-o situaţie de criză în toate domeniile și că lucrurile ar putea fi soluţionate prin acţiuni treptate pe trei direcţii prioritare, respectiv: o politică externă pozitivă şi benefică pentru cetăţeni, pentru a scoate ţara din izolare, un buget de stat pentru 2021 care să asigure resursele pentru susţinerea economiei şi acţiuni ferme pentru combaterea corupţiei. 


Într-un discurs adresat cetăţenilor, Maia Sandu s-a pronunțat pentru oprirea furturilor din bani publici şi pentru reformarea clasei politice, a anunţat că după învestire va începe consultări cu partidele parlamentare pentru a identifica soluţii pentru cele mai stringente probleme cu care se confruntă Republica Moldova și a îndemnat la unitate 

"Voi depune toate eforturile ca Moldova să aibă relaţii bune, pragmatice, bazate pe respect reciproc, atât în Vest, cât şi în Est. Pe plan internaţional, mă voi concentra pe obţinerea ajutorului pentru depăşirea crizei sanitare şi a crizei economice. Îmi doresc să depăşim dezbinarea, să unim societatea şi în politica internă şi în politica externă. Să construim o politică externă cu demnitate, capabilă să aducă beneficii cetăţenilor noştri. Să apropiem Moldova de standardele europene, prin reforme şi muncă aici, acasă." 


Ion Tăbârţă comentator politic din Republica Moldova, estimează că urmează o perioadă turbulentă din cauza disputei Preşedinţiei cu Parlamentul: 

"Este prima victorie a unui candidat de dreapta. Pentru că la noi structura electoratului este de aşa gen că tot timpul a învins stânga politică, fie că a fost vorba de alegeri prezidenţiale sau parlamentare. Chiar coaliţiile proeuropene neapărat aveau în componenţa lor un partid de stânga, centru-stânga. Una dintre explicaţiile principale de ce Igor Dodon a fost înfrânt? a fost modul în care el a administrat ţara şi cum a gestionat pandemia. Trebuie spus că în Republica Moldova pandemia a fost gestionată politic, nu a fost gestionată medical. Autorităţile, la un moment dat, practic au lăsat lucrurile să iasă de sub control, şi acum factorul pandemic nu este controlat. 

Pandemia este evident că a generat consecinţe negative social-economice. În plus, noi am avut în vara acestui an o criză agricolă generată de secetă foarte puternică, şi cel mai important este că guvernul nu a venit cu soluţii la toate problemele cu care se ciocnesc acum oamenii simpli, cetăţenii. 

Ce se aşteaptă de la Maia Sandu? Desigur, se aşteaptă ca ea să facă faţă şi crizei social-economice. Însă trebuie să spunem că Republica Moldova este stat parlamentar, iar preşedintele nu controlează parlamentul. Igor Dodon practic, a avut un guvern personal. Când a înţeles că are nevoie de o susţinere mai mare şi nu toţi miniştrii săi fac faţă, a cooptat în actul guvernării Partidul Democrat, care se afla şi se află încă într-o anumită degringoladă şi scindări interne. 

Însă şi Partidul Democrat s-a retras recent din actul guvernării. Maia Sandu nu controlează guvernul, însă lumea, desigur, va aştepta de la ea schimbări spre bine. Maia Sandu a declarat că îşi doreşte alegeri parlamentare anticipate, pentru că acest parlament nu mai este unul legitim. Desigur, parlamentul va avea acest instinct de autoconservare şi în această dispută politică este foarte important ca Maia Sandu să aibă de partea sa populaţia." 


În perioada electorală, Maia Sandu a promis că vor veni din nou bani de la UE - care au fost îngheţaţi pentru o anumită perioadă în multe proiecte - şi datorită acestor bani Republica Moldova va reuşi să supravieţuiască, mai spune analistul Ion Tăbârță.



www.rri.ro
Publicat: 2020-12-04 12:21:00
Vizualizari: 275
TiparesteTipareste