Salah Rais din Franța

salah rais din franța Salah Rais, student la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași

Salah Rais ajungea din Paris în Iaşi în toamna lui 2019. Tânărul este astăzi student în anul al III-lea la Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii ieşene de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa".

„Dintotdeauna am vrut să urmez studii în domeniul medical şi am văzut că România oferă această oportunitate. De asemenea, faptul că facultatea oferă programul de studii în franceză, engleză şi română m-a atras foarte mult şi am simţit că România e o alegere bună. Cumnatul meu a studiat stomatologia în România, aici, la Iaşi, şi el m-a sfătuit să vin la Iaşi.

Salah Rais studiază în limba franceză medicina dentară la Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa" din Iași. Limba română a învăţat-o puţin la facultate, în primii doi ani. Aplicaţia Google translate îi e şi ea de un real ajutor. Cum s-a adaptat în România?

„Să fiu sincer, eram puţin speriat la început pentru că ştiam că mă duc într-o ţară despre care nu ştiu nimic şi a cărei limbă nu o vorbesc. Dar am rămas plăcut surprins când am văzut cât de frumos şi primitor e Iaşiul. Mi-am făcut prieteni foarte repede şi îmi place că sunt o mulţime de activităţi de făcut cu colegii. De exemplu, pot merge la fotbal sau la mall, unde sunt multe magazine, restaurante, terase şi multe alte activităţi. Am vizitat puţin România, am schiat la Braşov, am mers la mare în Constanţa, am auns şi la Bucureşti. Eu sunt din Paris, din capitala Franţei, zona cea mai cunoscută, cu Turnul Eiffel şi cu Arcul de Triumf. Părinţii mei au venit din Algeria în Franţa în anii 90. Bineînţeles că îmi este dor de casă după o perioadă, dar îmi este dor de familie şi nu neapărat de ţară. M-am obişnuit să stau singur aici şi, datorită faptului că am prieteni, nu m-am simţit niciodată singur. Pot spune că Parisul e ca Palatul Culturii din Iaşi, niciodată nu te plictiseşti de el.”

Viitor absolvent de medicină dentară la Iaşi, Salah Rais lucrează în fiecare vară în Franţa ca asistent la Spitalul Universitar "Henri Mondor". În România are norocul că poate să se ocupe numai de şcoală. Iar timpul liber şi-l dedică de multe ori sportului.

„Sunt pasionat de fotbal. În fiecare săptămână, cu colegii de la facultate, organizăm meciuri de fotbal şi bineînţeles că regret plecarea lui Lionel Messi de la F.C. Barcelona la Paris Saint-Germain. Nu mă încântă deloc! De asemenea, facultatea organizează turnee de fotbal la care merg cu plăcere în fiecare anM-am implicat anul trecut la facultate ca tutore de biochimie pentru colegi din anul I, fiindcă mi-a plăcut foarte mult această materie şi mi-a fost uşor să îi învăţ la rândul meu pe alţii despre biochimie.

Salah Rais din Franţa apreciază nivelul învăţământului medical de la Iaşi.

„Se vede că toţi profesorii de la facultate sunt bine pregătiţi, îşi ştiu foarte bine materia şi reuşesc să ne transmită cunoştinţele lor printr-un stil adaptat nivelului nostru. Am avut ocazia să o am ca profesoară de biochimie pe doamna doctor Liliana Foia şi prin modul dumneaei de a ne preda această materie, prin disponibilitatea oferită de fiecare dată când aveam întrebări sau neclarităţi, am reușit să obţin rezultate de 9 şi 10 la examenele finale din I şi din al II-lea semestru. L-am avut profesor şi pe domnul doctor Marcel Costuleanu, la care am admirat bogăţia cunoştinţelor dumnealui şi cum a reuşit să sintetizeze materia pentru a ne-o preda cât mai simplu posibil.

Cum se gândeşte la viitorul său profesional Salah Rais din Franţa odată ce îşi va încheia studiile la Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii ieşene de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa"?

 

RadioRomaniaInternational · 30.09.2021 Student Strain In Romania

www.rri.ro
Publicat: 2021-09-30 22:59:00
Vizualizari: 1096
TiparesteTipareste