145 ani de relații diplomatice România-Italia
Banca Naţională a României (BNR) a inaugurat expoziţia “145 ani de relaţii diplomatice între România şi Italia”. Expoziția a fost prezentată într-o variantă asemănătoare şi la Camera Deputaţilor din Parlamentul de la Roma în luna octombrie a acestui an.
Iuliana Sima Anghel și Ion Puican, 08.12.2024, 16:45
Expoziția reuneşte fotografii, documente de arhivă şi monede vechi italiene, ilustrative pentru relaţiile dintre cele două ţări. Relația diplomatică România-Italia a început în 1879.
Pe 6 decembrie 1879, primul trimis şi ministru plenipotenţiar al Italiei, Giuseppe Tornielli, îşi prezenta scrisorile de acreditare regelui Carol I. Două luni mai târziu, pe 15 februarie 1880, primul trimis şi ministru plenipotenţiar al tânărului stat naţional român, Nicolae Kretzulescu, îşi prezenta, la rândul său, scrisorile de acreditare regelui Umberto I. Relațiile diplomatice dintre România și Italia au fost ridicate la rang de ambasadă în 1964.
Despre aceste relațiile româno-italiene de-a lungul istoriei ne-a vorbit Doru Liciu, șeful Arhivelor Diplomatice.
„ Aniversăm în această perioadă 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Italia. Însă, de fapt, popoarele noastre au o istorie veche de peste două mii de ani, dată fiind originea latină comună. Și tocmai această apartenență la latinitate a fost cea care a determinat stabilirea primelor relații dintre ceea ce avea să devină ulterior România și Italia.
Încă din Evul Mediu, când au fost stabilite primele colonii genoveze pe teritoriul României de astăzi, la gurile Dunării și la Marea Neagră, în timpul Evului Mediu Târziu și Renașterii, când călătorii italieni în Țările Române au sesizat, la fel ca și cronicarii români, similaritățile de limbă dintre originea latină și unitatea celor două popoare. Iar, mai târziu, pe parcursul secolului XVIII, fiii de boieri și domnitori au studiat la universități din Italia, precum Universitatea din Padua.
La începutul secolului XIX au apărut primele consulate și viceconsulate italiene la Iași, la București și în porturile dunărene, la Brăila, Galați și Sulina. Revoluția de la 1848 și succesul mișcării de Risorgimento din Italia, de reunificare a Italiei, au reprezentat un model pentru revoluționarii români, iar Italia a jucat un rol deosebit pentru România atunci când, în ianuarie 1859, Principatele Române s-au unit, alegând un singur domnitor în persoana lui Alexandru Ioan Cuza.
Opinia Consiliului de contencios diplomatic piemontez a fost hotărâtoare, pentru că s-a ajuns la concluzia că, din punct de vedere juridic, alegerea lui Alexandru era legală, întrucât prevederile Convenției de la Paris din 1858 fuseseră respectate pentru că acestea prevedeau unirea, alegerea a doi domni la Iași și București, fără însă să stabilească dacă poate fi sau nu fi una și aceeași persoană. Și astfel, opinia favorabilă a Consiliului Piemontez a reprezentat un argument juridic pentru recunoașterea Unirii Principatelor și alegerii lui Alexandru Ioan Cuza.
Relațiile au continuat să se dezvolte. În 1873 a fost deschisă o agenție diplomatică a României la Roma și primul trimis, primul agent diplomatic al României a fost Constantin Esarcu, o personalitate importantă a vieții politice românești, printre altele, fondator al Ateneului Român, căruia i-a lăsat moștenire toată averea sa după moarte.”
Doru Liciu ne vorbește și despre expoziția de la BNR și exponatele cele mai importante:
„ Am căutat să marcăm cele mai importante momente din relațiile noastre Unirea Principatelor, recunoașterea independenței și stabilirea relațiilor diplomatice, cooperarea și colaborarea din timpul Primului Război Mondial, când Italia și România au urmat același traseu, deși erau formal aliate Puterilor Centrale.
Pentru a-și realiza idealurile naționale de unificare au ales să meargă împreună cu Antanta. În Italia s-a format Legiunea Românească, constituită din foști prizonieri de război din armata austro-ungară, români originari din Transilvania, Bucovina și Banat, care au militat pentru unirea tuturor românilor și au contribuit hotărâtor la realizarea Unirii Bucovinei și Transilvaniei cu România. O deosebită atenție a fost acordată relațiilor culturale, care au cunoscut un avânt deosebit în perioada interbelică, prin deschiderea Academiei din Romania în anii 20, la Roma și în anii 30 prin deschiderea Institutului de Cercetare Umanistică de la Veneția.
Într-un cuvânt, noi, la nivelul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, promovăm istoria ca pe un mijloc de cunoaștere a trecutului, dar nu pentru a rămâne cantonați în trecut, ci pentru a încerca să înțelegem prezentul și să construim un viitor mai bun. ”
Cei 145 de ani demonstrează, o dată în plus, că valorile pe care le împărtășesc România și Italia, cuprinse și în cele două documente de referință prezente în expoziție (Declarațiile comune privind Parteneriatul Strategic din 1997 și Parteneriatul Strategic Consolidat din 2008), au în prezent o semnificație și mai puternică în actualul context geopolitic.
