Autoturismul Lăstun

Industria auto română de dinainte de 1989 a produs și un autoturism mai puțin cunoscut, este vorba despre Dacia 500 Lăstun.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 23.03.2025, 10:21

Industria auto română de dinainte de 1989 a produs și un autoturism mai puțin cunoscut, este vorba despre Dacia 500 Lăstun. A fost un proiect dezvoltat spre sfârșitul anilor 1980, deși primele surse de inspirație apăruseră la începutul anilor 1970. Dacia Lăstun a făcut parte din categoria autoturismelor reduse și era destinat famililor tinere. În afara dimensiunilor reduse, un alt obiectiv pe care și-l propunea proiectul era consumul mic de carburant.

Producția propriu-zisă a Lăstunului a început în anul 1988 la Timișoara. Era ceea ce putem numi astăzi un mini hatchback cu trei uși, avea o motorizare de 500 centimetri cubi, doi cilindri, cutia de viteze era manuală în patru trepte. Puterea era de 22 cai și consumul de 3,3 litri la 100 km în regim constant. La început, mașina avea caroseria din metal și greutatea ei era de 620 de kilograme. Ulterior, caroseria a fost construită din plastic și greutatea a scăzut la 590 de kilograme. Ca dimensiuni, lungimea micului autoturism era de 3 metri, lățimea de 1,4 metri, înălțimea era de 1,3 metri iar ampatamentul de 1,9 metri.

Inginerul Ion Puiu a lucrat înainte de 1989 în guvern ca expert și în domeniul cercetării industriei auto. El își aducea aminte de circumstanțele în care a apărut ideea unui autoturism de mic litraj, cu consum redus, în urma unei vizite a liderului politic român Nicolae Ceaușescu în Franța. Industria auto română se inspira din cea franceză și reînnoda firul unei colaborări franco-române și al unei prietenii vechi dintre România și Franța.

”Lăstunul a apărut că urmare, asta am auzit noi, că lucrurile acestea nu se scriau în presă, a nemulțumirii faptului că din punctul de vedere al consumului de combustibil nici Dacia 1100, Dacia 1300, nici Oltcit nu au dat satisfacție. Consumul era prea mare.

Pe de altă parte, în memoria colectivă există totdeauna un decalaj. Adică ceea ce învață memoria colectivă astăzi, și care peste trei zile sau o săptămână se remediază, ajunge din nou la memoria colectivă, mult mai târziu, și rămâne întipărit acolo. Această idee a fost consumul mediu exagerat de mare, inacceptabil de mare.

A fost o vreme, să zicem așa prin anul 1973, când a fost primul șoc mondial al crizei petrolului, a apărut Renault 5, o mașină extraordinară, care a dat o lovitură de imagine deosebită. Între altele fie spus, francezii sunt mari specialiști în mașini mici. Și atunci, când s-a dus Nicolae Ceaușescu în Franța, el știind această insatisfacție cu consumul, l-a întrebat pe Valéry Giscard d’Estaing cum rezolvă ei, francezii, această problemă.

Și Valéry Giscard d’Estaing l-a dus, cred că la Nantes, la un fel de liceu industrial să-i spunem, de înalt nivel, care în Franța, logic, se transformă într-un fel de facultate și scoate tehnicieni cu pregătire superioară, și i-a arătat conceptul de voiturette. Ei, francezii, și acum au voiturette fără permis, cu motor de 250 de centimetri cubi, un fel de motocicletă, cu sau fără acoperiș. Și i-a zis <noi facem și așa ceva>. Aceasta a reținut-o și la venirea în România a apărut această idee, să facem o mașină foarte mică.”

Însă trecerea la producția propriu-zisă a fost problematică. Însă de marile disfuncționalități era responsabil regimul politic și funcționarea sa ideologică. Inginerul Alexandru Ioan a lucrat la întreprinderea auto Dacia și, pentru proiectul Lăstun, a fost trimis temporar la fabrica de la Timișoara.

”Am avut, când s-a demarat producția Lăstunului, un soi de detașare, dar mă presa ordinul ministrului care îmi spunea să mă ocup de această treabă, și cu asta, basta. I-am spus că francezii trebuie să știe ce facem, dar el nu, mi-a zis să mă ocup. Șase luni am fost detașat la fabrica de la Timișoara pentru asistență tehnică, așa se chema, și am fost martor la demararea proiectului.

Pot să spun că partea de concepție și începutul acestui proiect care s-au desfășurat la INMT București, Institutul Național de Motoare Termice, n-a avut nicio problemă mare, comparativ cu oricare alt model, fie de la noi, fie din străinătate. În cadrul uzinei însă au fost probleme foarte mari și concepția a rămas pe loc, n-a putut să se dezvolte mai departe să se elimine problemele care sunt inerente.

La Renault 12 veneau până la 100 de modificări pe zi, aici la fel, același lucru, dar nu s-a mai făcut nimic, nu s-a mai întâmplat, practic nu s-a mai executat nicio modificare. Au fost presiuni pentru a se începe producția și mașina a ieșit cu problemele de calitate. În plus, erau probleme cu capacitățile de producție la panourile de uși, care erau din masă plastică, la fel și la capote, și ele limitate. Ele au constituit elemente foarte importante în demararea, așa cum ar fi trebuit, a unei asemenea producții. Și când să se mai rezolve câte ceva a venit Revoluția și atunci s-a terminat absolut tot.”

Dacia Lăstun a fost produsă în câteva mii de unități. În anul 1991, fabrica de la Timișoara a fost închisă, autoturismul fiind astăzi o raritate.