Clădirea Școlii Centrale de Fete din București, monument de patrimoniu

Printre liceele vechi din București, Școala Centrală de Fete ocupă un loc aparte, nu doar prin tradiția unei educații de calitate, dar și datorită clădirii care o găzduiește

Christine Leșcu, 11.11.2022, 17:14

Printre liceele vechi din București, Școala Centrală de Fete ocupă un loc
aparte, nu doar prin tradiția unei educații de calitate, dar și datorită
clădirii care o găzduiește, clădire reprezentativă pentru primele manifesctări
ale stilului arhitectural așa-numit național sau neoromânesc. Gândit în liniile sale principale de
arhitectul Ion Mincu, proiectantul Școlii Centrale, stilul neoromânesc a fost
dezvoltat ulterior de alți arhitecți și a ajuns la apogeu în interbelic când a
devenit maniera predilectă de construcție a clădirilor publice și private din
România Mare. Însă, indiferent de schimbările petrecute în timp, începuturile sale se regăsesc în stilul cu
totul aparte ale Școlii Centrale de Fete din București. Înființată în 1852, în
timpul domnitorului Țării Românești, Barbu Știerbey, școala avea un local
impropriu în anii de după proclamarea Regatului României în 1881. De altfel,
imediat după înființarea regatului, Parlamentul a adoptat un amplu program de
construcție de clădiri publice, printre care și școli, alocând fonduri
consistente pentru asta, aflăm de la Nicolae Șt. Noica, autorul volumului
Istoria clădirii Școlii Centrale de Fete din București.

Se promovează un proiect de lege pentru
școli și instituții culturale de învățământ pentru care se alocă o sumă foarte
importantă de bani, reprezenta cam 10% din bugetul țării de atunci. (…) între
10% și 12% doar pentru construcții de clădiri. În anul 1885 se face primul pas.
Se încheie un contract cu arhitectul Ion Mincu pentru a întocmi proiectul
Școlii Centrale de Fete. În programul de construcție erau precizate toate
funcțiunile pe care trebuia să le îndeplinească. Clasele trebuiau să aibă un
volum ( suprafață și înălțime), astfel încât să fie 7 metri cubi de aer pentru
fiecare elevă. Iar în bibliotecă unde ședeau poate mai mult, inclusiv în
recreații, trebuia să fie nouă metri cubi de aer pentru fiecare elevă.
Arhitectul Ion Mincu a respectat acest program. A făcut școala în forma unui
dreptunghi. Ea a fost gândită să aibă subsol, parter și un etaj. Școala avea la
vremea respectivă, în afară de clase, și internat. Fetele veneau, ședeau la
internat, mâncau, căci aveau și o cantină.

După o modificare a
programului inițial propus de Ministeru Educației, după organizarea licitației
pentru antrepriza de construcție, licitați câștigată de firma inginerului
Sicard, lucrările au început în 1888. Iar doi ani mai târziu, în 1890, Școala
Centrală de Fete s-a mutat de la vechea adresă din vecinătatea Spitalului
Colțea, în noua clădire unde se află și azi lângă Grădina Icoanei. Pentru
elevele de aici, arhitectul Ion Mincu și-a adaptat viziunea artistică pentru a
le asigura tot confortul propice studiului.

Nicolae Șt. Noica: În interiorul acestui dreptunghi era o
curte, extraordinar de frumoasă și astăzi, după o sută de ani. În această
curte, el a gândit să fie locul de recreere al elevelor. Și ieșeau în curte și
își petreceau timpul din recreație aici. Ceea ce este interesant este că acest
coridor care dădea spre grădină a fost închis cu niște coloane de tipul
coloanelor de la mânăstiri. (…) La un moment dat, el a vrut să le lase
deschise. Totuși, din cauza climei, a hotărât să le închidă și, față de
sistemul de la mânăstiri, aici sunt închise cu un sistem de ferestre foarte
bine construite și care funcționează și azi. Aș mai vrea să vă spun că pentru
prima oară ele au introdus un nou stil în arhitectură.

Noul
stil îmbina arhitectura vernaculară și stilul brâncovenesc cu arhitectura
bisericească autohtonă, dar și cu împrumuturi meditaraneene în privința
ornamentelor. Cel mai bine se vede acest lucru la ornamentele din faianță
colorată din zona cornișelor. Tot acolo, sus, sunt scrise numele celor mai
ilustre soții de voievozi și domnitori, sprijinitoare, de asemenea, a culturii
și educației. Odată cu studierea
arhivelor în vedere descoperii planurilor originale întocmite de Mincu, autorul
Nicoale Șt.Noica a descoperit și alte documente care reflectau interesul pentru
învățământ în acea epocă de reformare a țării.

Am găsit ștatele
de plată ale profesoarelor care lucrau pe atunci la școala respectivă. (…) O
profesoară de geografie sau de istorie sau de română era plătită cu 270 de lei
aur. Cu 3 lei puteai să cumperi un gram
de aur, deci 270 împărțit la 3 egal 90, deci 90 de grame de aur. Astăzi, gramul
de aur a ajuns la 200 de lei. 90 înmulțit cu 200 fac 18.000. Azi 18.000 de lei
salariu nu are niciun președinte sau
ministru. Ori afirmația că erau puțini bani pe- atunci nu se susține.
Meseriașii erau respectați, ca și un profesor adevărat. Și rezultatele s-au
văzut de-a lungul timpului.

Azi, la
170 de ani de la înființarea Școlii Centrale de Fete și după 132 de la
inaugurarea sediului actual, clădirea
gândită de Ion Mincu poate fi admirată în forma sa originală.