Complexul muzeal Orheiul Vechi

Complexul muzeal Orheiul Vechi este amplasat în valea Răutului, un afluent de dreapta al Nistrului, pe teritoriul Republicii Moldova.

Eugen Cojocariu și Ion Puican, 24.11.2024, 11:06

Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi are un statut special și constituie cel mai important sit cultural din Republica Moldova, aflându-se și în procesul de nominalizare pentru a fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Complexul cuprinde câteva zeci de hectare ale orașului medieval Orhei (așezare datată din secolele XIII–XVI), denumit ulterior Orheiul Vechi (după părăsirea așezării inițiale și întemeierea în alt loc a unui oraș nou, cu același nume – Orheiul de astăzi, din Raionul Orhei al Republicii Moldova).

Din cadrul complexului fac parte două promontorii mari (Peștere și Butuceni), la care se alătură trei promontorii adiacente mai mici (Potarca, Selitra și Scoc), pe teritoriul cărora se află ruinele unor fortificații, locuințe, băi, lăcașuri de cult (inclusiv mănăstiri rupestre) atât din perioada tătaro-mongolă (sec. XIII–XIV) cât și din perioada moldovenească (sec. XV–XVI).

Complexul Orheiul Vechi constituie un sistem alcătuit din elemente culturale și naturale: landșaft natural arhaic, biodiversitate, cadru arheologic de excepție, varietate istorico-arhitecturală, habitat rural tradițional și originalitate etnografică.

Așezarea medievală de la Orheiul Vechi a cunoscut câteva perioade de dezvoltare, după cum urmează: sec. XII-XIV – perioada de până la invazia tătaro-mongolă. Începutul dezvoltării așezării medievale. Se presupune ca citadela din lemn și pământ a fost edificată în această perioadă. Perioada „Hoardei de Aur” în secolul al XIV-lea, perioadă din care datează cetatea de piatră. Între secolele XIV-XVI, așezarea a fost inclusă în statul moldovenesc, perioadă de transformare a orașului oriental în oraș moldovenesc. Pe timpul lui Ștefan cel Mare (1438-1504) este reparată cetatea din piatră și fortificată.

În anii 60 ai sec. al XV-lea a fost înălțată citadela Orheiului – centru de apărare a hotarelor de răsărit ale țării împotriva invaziilor tătare. Năvălirile tătarilor din vara anului 1469 l-au determinat pe Ștefan să întreprindă măsuri în vederea consolidării capacității de apărare a țării de-a lungul Nistrului, demarând importante lucrări în vederea construirii unei cetăți întărite la Orhei.  Atât săpăturile arheologice în cadrul cărora au fost descoperite temelia citadelei vorbesc despre aceste evenimente, cât și documentele timpului. Astfel, în hrisovul lui Ștefan cel Mare din 1 aprilie 1470 este pomenit  pentru prima dată un pârcălab, adică un comandant militar  a cetății Orhei, care după cum se obișnuia pe acele timpuri, îndeplinea deopotrivă funcții militare și administrative ale ținutului Orhei.

Perioada decăderii începe la mijlocul sec. al XVI-lea până la începutul sec. XVII, când locuitorii abandonează Orheiul Vechi și se mută în noua așezare, Orheiul de azi. Cetatea de piatră este distrusă.

Despre istoria Orheiului Vechi am discutat cu Ștefan Chelban, Șef Serviciu Arheologie și Etnografie al Rezervației:

„Orheiul Vechi este o rezervație cultural naturală înființată în 1968, dar pe parcursul timpului a trecut prin mai multe restructurări, reorganizări. Rezervația cuprinde șapte localități și are scopul de a conserva atât patrimoniul natural al regiunii, cât și patrimoniul cultural. De fapt, acesta a fost și unul dintre motivele de bază pentru care rezervația a fost înființată, pentru că este una dintre, probabil, zonele cele mai dense în obiective de patrimoniul arheologic, etnografic și patrimoniul imaterial, și așa mai departe. Deci este o zonă în care patrimoniul cultural s-a păstrat încă destul de bine.”

Mănăstirile rupestre din Orheiul Vechi reprezintă un ansamblu de vestigii rupestre localizate în stâncile de calcar de pe valea râului Răut. Acest ansamblu extrem de atractiv turistic cuprinde circa 350 de vestigii rupestre, dintre care în jur de 100 reprezintă încăperi săpate de mâna omului, restul fiind formațiuni carstice, grupate în șase complexe. Acestea cuprind mănăstiri bine delimitate, biserici subterane, galerii și chilii. Despre mănăstirile rupestre și despre rezervație ne vorbește Ștefan Chelban:

 „Aceasta probabil că este punctul central pentru mulți, însă rezervația are mult mai multe de oferit. Spre exemplu, ruinele orașului tătăresc, un oraș care a existat aici în secolul XIV destul de puțin timp, dar merită vizitat, inclusiv ruinele unei moschei care, după suprafață, ar fi fost cea mai mare moschee din Europa de Sud-Est.”

Ștefan Chelban ne-a povestit și despre complexul muzeal de la Orheiul Vechi:

 „Muzeul de Etnografie este un model de arhitectură tradițională, specific pentru zona centrală a Moldovei, mai exact pentru sfârșitul secolului XIX începutul secolului XX. Această casă a fost recent restaurată, reabilitată cu fonduri UE, utilizându-se doar materiale și tehnici tradiționale.”

În finalul discuției noastre, Ștefan Chelban ne-a mai dat câteva detalii despre viața monahală a mănăstirii rupestre de la Orheiul Vechi:

„Se consideră că inițial mănăstirea era locuită de 12 călugări, pentru că sunt 12 chilii rezumînd faptul că fiecare chilie era individuală, deci 12 călugări. Nu se știe cu exactitate anul în care a fost construită, dar undeva între secolele XIV-XV.”