Generalul Maurice Sarrail

România a beneficiat la finalul primului război mondial de un consistent sprijin din partea unor medii franceze influente și din partea unor personalități civile și militare franceze.

Steliu Lambru, 28.04.2019, 10:58

România a beneficiat
la finalul primului război mondial de un consistent sprijin din partea unor
medii franceze influente și din partea unor personalități civile și militare
franceze. Numele generalului Henri Berthelot, al geografului Emmanuel de
Martonne, al contelui de Saint-Aulaire sunt binecunoscute azi. Însă au fost și
alte personalități care și-au manifestat sprijinul pentru cauza românească încă
din timpul războiului, una dintre ele fiind generalul Maurice Sarrail. Născut
în 1856 la Carcassonne, Sarrail a absolvit Academia militară de la Saint-Cyr în
1877. În timpul războiului, a luptat la Verdun, pe Marna și în Ardeni. A fost
numit la comanda unui corp expediționar trimis în Macedonia pentru a proteja
aliații Franței. A fost destituit în decembrie 1917 de la comanda corpului
francez din cauza asocierii lui cu un cerc de politicieni socialiști care au
provocat o criză. Până la sfârșitul războiului a trăit retras în casa sa de la
țară.

În 1916, după o
așteptare nerăbdătoare de doi ani, România intra în război alături de Antanta
formată din Franța, Marea Britanie și Rusia. României i se promiseseră
teritorii locuite de români din Austro-Ungaria și, din punct de vedere militar,
declanșarea unei ofensive în zona orașului grecesc Salonic unde acționau
diviziile franceze de sub comanda generalului Sarrail. Eșecul coordonării
operațiunilor Antantei în Balcani a făcut ca România să ajungă într-o situație
disperată în vara anului 1917: capitala era ocupată, autoritățile refugiate în
Moldova, apariția epidemiilor de tifos, refugiații și suprapopularea, lipsa
alimentelor. În acel moment, oamenii de cultură români au sesizat ocazia de a
ridica moralul trupelor române și a populației prin afișarea publică a
stindardului liturgic care aparținuse victoriosului principe Ștefan cel Mare al
Moldovei, o broderie aflată în posesia mănăstirii Zographou de la muntele
Athos. Problema stindardului a ajuns una dintre priorităţile politicii interne
şi externe româneşti în vara dezastruosului an 1917. Comandanții francezi s-au
raliat imediat ideii și au făcut ca românii să intre în posesia acelui simbol.

Istoricul Ernest
Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului de Istorie a României, crede că
generalul Maurice Sarrail a fost atunci omul providențial pentru cauza
românească. Cuvântul cel mai
greu l-a avut generalul Maurice Sarrail. Noi îl ştim pe Sarrail din celebrul
adagiu al armatei române din 1916, O Sarrail, Sarrail, Sarrail, noi ne batem
şi tu stai! Uite însă că la judecata istoriei, când umblăm şi scotocim în
toate documentele pe care nimeni n-a vrut să le citească timp de 100 de ani,
constatăm că Sarrail a oferit poporului român un dar de nepreţuit. Astăzi, şi
chiar după război, n-ar mai fi fost posibil sub nicio formă să recuperăm acel
stindard de la Zographou. A existat şi un avantaj în acel context. Zographou
era o mănăstire bulgărească, aliaţii erau în război cu Bulgaria şi cei de la
Zographou au fost victime colaterale, ca să spun aşa, ale acelei situaţii.
Istoria îşi are propriile legi şi reguli şi ce contează la judecata finală este
rezultatul nu tot felul de amănunte mici pe care alţii nu le mai ştiu.

Armata franceză însă
nu era o armată formată din barbari și neleguiți, care să jefuiască civilii ori
să permită jafuri și suferințe în rândurile populației inocente. Și totuși,
drapelul de luptă al lui Ștefan cel Mare trebuia să ajungă în posesia aliaților
români. Ernest Oberlander-Târnoveanu știe care a fost soluția găsită de francezi. Pentru că de foarte multă
vreme m-am ocupat de acest subiect, al istoriei recuperării steagului, sunt
convins, şi o spun public, că francezii au plătit pentru acest steag. Cu
siguranţă, în arhivele militare franceze se păstrează chitanţa şi cred că au
plătit o sumă consistentă. Călugării de la Zographou nu au mai cerut niciodată
steagul înapoi ştiind că l-au vândut. Sarrail ne-a făcut un dar pe banii
contribuabilului francez, astăzi, la 100 ani de la evenimente, stindardul este
aici şi aceasta contează foarte mult.

Consulul României la
Atena Gheorghe Ionescu a propus decorarea ceor care aduseseră mari servicii
României în anii războiului. Între ei, și generalul Sarrail. Ernest Oberlander-Târnoveanu. Sunt documente olografe ale lui
Ionescu care solicită primului ministru ca locotenetul Dich, şeful garnizoanei
ruse, şi căpitanul Gilbert Gidel să fie decoraţi. Şi în partea de sus a paginii
este o rezoluţie în care se spune că se pregătise decretul regal pentru ca
Gidel să primească Steaua României în grad de comandor, un grad foarte mare,
adică patru trepte. Ionescu insistă să se acorde un ordin şi generalului
Sarrail subliniind ce rol important avusese generalul şi ce rol important putea
avea în viitor pentru a-i proteja pe românii din Macedonia. Era zona frontului
şi ştim ce atrocităţi suferiseră civilii din Balcani. Mai mult decât atât,
aliaţii francezii au fost încă o dată la înălţimea situaţiei istorice şi li s-a
solicitat ca stindardul să fie trimis în Franţa cu o navă militară. Francezii
au acceptat, steagul a fost încredinţat unui maior, S. Dion, el a luat steagul,
pus într-o cutie de tablă şi sigilat cu sigiliul Consulatului român. Steagul a
pornit de la Salonic la Atena, acolo a schimbat nava, şi a ajuns la Marsilia.
Şi îl vedem la Paris, în curtea Sorbonei.

Generalul Maurice
Sarrail a murit în 1929 la Paris. A fost un prieten al României și la locul
potrivit atunci când a fost neoie de el.