Reşedinţele regale de la Marea Neagră şi modernizarea Dobrogei

Dobrogea este teritoriul cuprins între Dunărea de Jos la vest, Delta Dunării la nord și Marea Neagră la est, care a intrat în componența statului român independent în 1878.

Steliu Lambru, 18.12.2022, 17:14

Dobrogea este teritoriul cuprins între Dunărea de Jos la
vest, Delta Dunării la nord și Marea Neagră la est, care a intrat în componența
statului român independent în 1878. Astfel, provincia dintre Dunăre și Marea
Neagră, cu o componență multietnică formată din români, turci, tătari, bulgari,
germani, romi, evrei se unea cu România. După 35 de ani, în 1913, prin tratatul
de la București care a urmat celui de-al doilea război balcanic, Dobrogea se
extindea cu Cadrilaterul sau Dobrogea de Sud. Din 1878, pentru Dobrogea începea
un galopant proces de dezvoltare: regimul european al Dunării și construirea
canalului navigabil Sulina, ieșirea la Marea Neagră, construirea portului
Constanța, podul de la Cernavodă au dus la transformarea Dobrogei dintr-o
provincie înapoiată într-una în expansiune. Însă și prezența Casei Regale
române în Dobrogea a însemnat la fel de mult pentru ceea ce va deveni provincia
în următoarele decenii.

Istoricul Delia Roxana Cornea a scris
volumul Reședințele regale de la Marea Neagră. Casele de vis ale reginelor
României. Autoarea spune o poveste a dezvoltării provinciei, dar și o istorie
societală legată de prezența suveranilor români pe țărmul Mării Negre prin
reședințele lor.

Clădirea
vechiului Palat Regal era administrată de Ministerul de Interne și de
Prefectură de când a fost construită. Acolo s-au amenajat primele apartamente
regale. Și în momentul în care clădirea a devenit Curte de Apel s-a făcut cu
acordul Regelui Ferdinand, în cadrul unei întâlniri pe care acesta a avut-o la
Hotel Palas din Constanța cu fruntașii orașului. În ceea ce privește Pavilionul
Regal de pe dig, el a ținut administrativ de Portul Constanța și de Serviciul
maritim. Teoretic, a fost în posesia familiei regale până la instaurarea
regimului comunist. În ceea ce privește reședința regală de la Mamaia, actul
donației din decembrie 1924 dovedește că acel teren a fost oferit familiei
regale. Toate dosarele pe care eu le-am cercetat dovedesc că această reședință
făcea parte din Domeniul Coroanei, cu atât mai mult cu cât după actul de
donație din 1927 către principesa-mamă Elenă, acest act practic a consfințit
dreptul de proprietate și a stat la baza vânzării ulterioare a palatului.

Casa Regală a României a ținut cont
de direcțiile în care mergea societatea românească și s-a comportat după
regulile economiei capitaliste și respectând legile: a primit donații, a
vândut, a cumpărat, a investit.

Delia Roxana Cornea: Așa cum se știe, principesa-mamă Elena nu mai avea dreptul
de a deține posesiuni în România. În anul 1932 a vândut palatul împreună cu
ferma de la Crevedia, iar cu banii luați și-a cumpărat acea vilă de la Florența
unde și-a petrecut o mare parte a vieții. Așadar, toate aceste reședințe, fie
că au fost construite de către autoritățile locale, fie că au fost construite
cu aportul autorităților locale și cu fonduri ale familiei regale, cum este
cazul Balcicului unde regina Maria a investit chiar bani personali, au
aparținut Casei Regale. Ele au devenit locuri ale memoriei, locuri care
amprentează de fapt rolul pe care familia regală l-a avut în dezvoltarea și
modernizarea Dobrogei per ansamblu.

Pentru Delia Roxana Cornea, alegerea
unei reședinței regale preferate din cele patru este dificilă. Dar a ținut să
remarce castelul de la Balcic, acolo unde cei 200.000 de români care îl
vizitează anual formează grupul cel mai numeros de turiști.

Balcicul este spectaculos în
primul rând prin cadrul natural în care a fost construit, acea apropiere a
zonei stâncoase de mare. Mai este și amprenta deosebită pe care regina Maria a
dat-o tuturor clădirilor care au fost construite în acest domeniu de la Balcic,
și în mod special teraselor și parcurilor modelate sub atenta sa grijă. Regina
Maria a iubit deopotrivă și Mamaia și în sprijinul acestei afirmații aduc
mărturie chiar cuvintele Reginei Maria, însemnările pe care aceasta le-a făcut
în 1935, când a și vizitat Mamaia, de altfel, ultima dată. Este momentul când
s-a inaugurat Pasarela Regală din Mamaia. Este invitată de prefectul Constanței
de la acea vreme și vine și vizitează noile stabilimente de la plaja Mamaia,
prilej cu care își vede și fosta reședință. Târziu în noapte, reîntoarsă la
Balcic, avea să noteze că s-a întristat foarte mult când a văzut cât de repede
s-au ruinat grădina și parcul pe care ea le construise aici, o superbă grădină
de petunii roz, pentru că petuniile erau florile care rezistau la solul nisipos
al stațiunii Mamaia. Și atunci, prefectul Constanței i-a promis că va face
toate demersurile pentru a salva parcul și grădina reginei Maria.

Prezența
unor reședințe regale este un exemplu de cum un teritoriu se poate dezvolta
economic și transforma social. Castelele suveranilor români la Marea Neagră au
avut funcția de catalizator al tendinței de dezvoltare pe care societatea
românească o urma în doua jumătate a secolului al 19-lea și în primul sfert al
secolului 20.