Scriitorul Marin Sorescu
În februarie 1936, se năștea în satul Bulzești din județul Dolj scriitorul Marin Sorescu.
Christine Leșcu, 19.02.2023, 16:16
În februarie 1936, se năștea în satul Bulzești din județul Dolj scriitorul Marin Sorescu. Personalitate prolifică, poet, dramaturg, prozator și critic literare, Marin Sorescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați autori români în perioada comunistă, atât în România, cât și în străinătate. Ziua trecută în actul de identitate este 19 februarie, deși poetul s-a născut pe 29 februarie. Probabil pentru a se evita problemele cauzate de anii bisecți, 19 februarie a rămas data oficială a nașterii sale, menționată și în Dicționarul Scriitorilor Români. După decesul său din 1996, la doar 60 de ani, Marin Sorescu a intrat într-un con de umbră pe care, poate, nimeni nu l-ar fi anticipat în timpul carierei sale.
Pentru a trasa biografia lui Marin Sorescu, l-am invitat la microfon pe criticul și istoricul literar Paul Cernat.
Marin Sorescu este un fiu al Olteniei din Bulzeștii Doljului, zonă pe care a valorificat-o în fel și chip în creația sa, dar mai ales în ciclul lirico-epic „La lilieci”, care este una dintre capodoperele sale. A urmat studiile liceale la Craiova, la Colegiul Frații Buzești. Pe urmă a făcut școala militară medie la Predeal, o experiență care l-a marcat și de pe urma căreia au rămas o serie de poezii tipărite postum. A făcut Facultatea de Filologie în perioada „obsedantului deceniu” 1950-1960, către finalul acesteia. Și-a luat licența în 1960 și, la puțin timp după aceea, a și debutat ca poet în perioada de început a destinderii post staliniste pe care a valorificat-o.
În scurt timp, datorită rodniciei sale literare, Marin Sorescu a devenit cunoscut, scriind și publicând mult, implicându-se în viața literară a vremii și fiind, de asemenea, tradus. Pe lângă celebrele volume de poezii „La Lilieci”, avea să scrie și piesele de teatru „Iona”, „A treia țeapă”, „Răceala”, „Vărul Shakespeare” precum și volumele pentru copii „Unde fugim de-acasă?” și „Cocostârcul Gât-Sucit”. Celebritatea sa, de altfel, avea să-l ajute să scape fără consecințe negative majore și din scandalul „Meditația transcedentală”. La începutul anilor 1980, regimul comunist a marginalizat o serie de intelectuali influenți care participaseră, mai mult sau mai puțin convinși, la mai multe ședințe de yoga și meditației de tip oriental. Printre ei s-a numărat și Marin Sorescu, deși poetul, spre deosebire de ceilalți participanți, nu și-a pierdut nici locul de muncă, nici statutul social.
Paul Cernat continuă: Din 1970 începe să devină un scriitor cunoscut nu numai în România, ci și peste hotare. S-a vorbit despre el ca despre un globetrotter, tradus în multe țări și în multe limbi. A avut și relații foarte apropiate cu o serie de poeți importanți ai lumii și scriitori importanți cu care a făcut și interviuri, convorbiri parțial reunite în volumul „Tratat de inspirație” din 1985. A fost implicat și în polemici. A fost și un critic literar destul de colțos, plin de vervă și de idei. Mă rog, a devenit un clasic în viață încă de la vârsta de 40-50 de ani. Aș putea să spun că în anii 1980 era deja un un reper al vieții noastre literare din multe puncte de vedere. După 1990 a avut o carieră politică. A fost inclusiv ministru al Culturii. Pentru mulți a fost destul de contrariantă opțiunea lui politică de după 1990. Nu a fost un calcul foarte inspirat al lui și a prins și un moment destul de tensionat, de război politic și cultura care l-a afectat și i-a grăbit, din păcate, sfârșitul. A murit de cancer la sfârșitul anului 1996 când nu împlinise încă 61 de ani.
Totuși, în puținii ani pe care i-a mai trăit după 1990, Marin Sorescu a obținut Premiul Herder și a reuşit să-și susțină teza de doctorat în filologie la Universitatea București. La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman, toate scrise în același limbaj unic care l-a consacrat. Ce anume îi este specific lui Marin Sorescu ne spune Paul Cernat.
E combinația de umor și de gravitate, chiar de tragism. Văd în Marin Sorescu un echivalent literar al lui Brâncuși. Cred că această combinație între prospețimea demitizantă și mitologia de substrat e una dintre dintre caracteristicele lui Marin Sorescu. Și, de asemenea, combinația dintre un spirit mucalit tipic oltenesc și o meditație neliniștită asupra rosturilor existenței, asupra fundamentelor ei. Marin Sorescu este un homo duplex. Cu un ochi râde, cu un altul plânge. Depinde ce anume din această personalitate preferăm să accentuăm. Unii au văzut în el mai mult un parodist sau un umorist. Dar el este în egală măsură un spirit grav, un spirit care, de fapt, își propune să reabiliteze miturile și să le salveze în lumea modernă prin intermediul ironiei, prin intermediul familiarității, firescului, comunicării. Și cred că reușește. În plus, e unul dintre cei mai exportabili scriitori români. A luat tot felul de premii internaționale, dar, în opera lui, e vorba și de o combinație foarte eficientă de local și de universal. Aș zice că existența postumă a lui Marin Sorescu merită și ea atenție, pentru că a avut suișuri și coborâșuri. A trecut printr-un moment de eclipsă a receptării o vreme, dar treptat, apele sale s-au așezat și cred că de ceva timp, Marin Sorescu trăiește postum un moment bun.
