Universul domestic al poetului George Bacovia
Într-unul din cartierele mărginașe ale Bucureștiului interbelic, rămas până azi o zonă destul de modestă a capitalei, se află casa mică, insignifiantă la prima vedere, dar primitoare a poetului George Bacovia.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Christine Leșcu, 28.03.2021, 15:33
Într-unul din cartierele mărginașe ale Bucureștiului interbelic, rămas până azi o zonă destul de modestă a capitalei, se află casa mică, insignifiantă la prima vedere, dar primitoare a poetului George Bacovia. Considerat poet simbolist de către critica de specialitate – ca să fie încadrat într-un stil –, Bacovia farmecă și astăzi cititorii prin versurile lui simple, triste, dar care reflectă foarte bine melancolia, înfrumusețând-o. De altfel, tristețea poeziilor lui era o consecință a firii lui fragile și depresive. Supraviețuirea sa mundană a depins mai ales, de soție, Agatha, căreia i se datorează și existența micii locuințe denumită azi Casa memorială George și Agatha Bacovia”.
Despre apariția ei și amplasarea la periferia capitalei, ne povestește Lelia Spirescu, muzeograf la Muzeul Național al Literaturii Române din București. A fost o zonă sau un cartier democrat”, cum îi plăcea poetului s-o numească. Era o zonă a lumii sărăcăcioase, a lumii muncitorești. Nu era nici pe departe o zonă a oamenilor cu stare. Desigur, parcă a fost un loc creat special pentru sufletul lui. Ei bine, George Bacovia mărturisea la un moment dat că mai toate amintirile sale, atât din viața de copil, cât și cele din viața de adult sunt legate de orașul Bacău. Însă în această casă s-a stabilit în anul 1933 împreună cu și datorită soției sale, Agatha Grigorescu. Ea, printr-un împrumut la Casa Corpului Didactic, a reușit să construiască această casă într-un timp record, adică în aproximativ o lună. Și tot ea a fost diriginte de șantier. Cum spuneam, parcă a fost un loc creat special pentru pentru sufletul lui. El a fost o fire retrasă, introvertită, bolnăvicioasă, firavă atât fizic, cât și psihic. A suferit și de depresii. Iar Agatha a fost o optimistă, o luptătoare pe tot parcursul vieții. E adevărat că nu prea avea voie să fie altfel. A fost cumva un sprijin pe tot parcursul vieții poetului, dar și după ce acesta s-a stins din viață. Și-a dorit ca memoria sa literară să rămână veșnic vie, așa că a donat casa statului, iar casa a devenit muzeu încă din anul 1958, la un an după moartea poetului.
Deși a petrecut mare parte din viață la București, George Bacovia a rămas marcat de orașul său natal, Bacău. Lelia Spirescu: Poetul George Bacovia s-a născut la Bacău pe 17 septembrie în anul 1881 într-o familie de negustori cu mulți copii. 11 copii au fost în familia poetului pe numele lui adevărat Gheorghe Andone Vasiliu, dar noi îl cunoaștem din literatură sub pseudonimul de Bacovia. Primul contact al lui cu Bucureștiul a fost, de fapt, în 1903 când s a înscris la Facultatea de Drept de unde care s-a retras după primii trei ani. În 1907 s-a înscris la Facultatea de Drept din Iași pe care a absolvit-o în 1911. A tot pendulat între București, Bacău și Iași. Soția sa s-a născut la Mizil, în județul Prahova, pe 8 martie 1895 și n-a avut o viață deloc ușoară. A rămas orfană de mamă la doar câteva zile după ce s-a născut și de tată, la 15 ani. A mai avut două surori. A fost crescută de către rude, iar pe poet a ajuns să îl cunoască în 1916. A fost poetă la rândul ei. A fost absolventa Facultății de litere și filozofie, a predat limba și literatura română. Uneori a fost și suplinitoare, a predat limba franceză. A debutat în literatură în 1923 cu volumul Armonii crepusculare”.
Având o fire diferită de a poetului, Agatha i-a asigurat acestuia necesarul sprijin material și sufletesc, proiectând inclusiv casa din București ca un adăpost pentru el și ca un cămin reprezentativ pentru ea, după cum o descrie Lelia Spirescu: Această casă este o casă extrem de modestă, tăcută, liniștită, o casă ce îmbină un cumul de energii atât agatiene, cât și bacoviene, atât tipice pentru Agata, cât și pentru Bacovia. Prin luminozitatea casei ne duce cu gândul la optimismul ei, iar pe Bacovia îl reprezintă prin modestie, prin tonalitatea închisă a pieselor de mobilier. Aceste energii se simt și acum. Parcă îi simțim aproape de noi când vizităm această casă.
Având doar trei camere și câteva dependințe mici, Casa memorială George și Agatha Bacovia este plină de obiectele personale ale cuplului: mobilier, cărți, aparate de radio, tablouri, dar și vioara la care cânta poetul. Lelia Spirescu: El a iubit în aceeași măsură și desenul, și muzica. Practic la desen, a obținut primul premiu din viața lui. Asta se întâmpla în 1899. De fapt, anul acela a avut o dublă semnificație pentru el. Atunci în 1899 a și debutat în revista Literatorul”, editată de poetul Alexandru Macedonski și tot atunci, în 1899, obținea și Premiul întâi pe țară la desen artistic după natură”. O altă pasiune a lui a fost muzica. De fapt a fost cea dintâi pasiune ce i-a umplut sufletul și a descoperit-o încă din copilărie, din clasele gimnaziale, când cânta în orchestra școlii. În cursul superior al gimnaziului a și dirijat această orchestră cu un simț muzical deosebit ceea ce l-a făcut pe profesorul de muzică să-l îndrume atât pe el să urmeze cursul cursurile Conservatorului. Nu s-a întâmplat acest lucru, căci Bacovia a ales poezia, însă a rămas fidel muzicii. A avut și o iubire de-o viață și anume vioara, instrumentul lui de suflet. Cred că nici nu putea să își aleagă alt instrument care să rezoneze mai bine cu trăirile interioare. Și-acum îl voi cita pe poet care spunea atât de frumos: Mai întâi am făcut muzică și după strunele viorii am scris versuri.”
După moartea lui Bacovia, imobilul și patrimoniul său au devenit colecție de utilitate publică” gestionată de soția poetului și de fiul lor pentru ca din 1966, după donația făcută statului, locuința să devină muzeu memorial.
