Bătălia de la Stalingrad
În istoria marilor încleștări armate există câte o bătălie memorabilă fie prin numărul foarte mare de pierderi de vieți omenești, fie prin turnura pe care o dă unui război, fie prin moartea unui lider politic sau militar, fie prin distrugerea unui oraș etc.
Steliu Lambru, 16.06.2025, 15:41
În istoria marilor încleștări armate există câte o bătălie memorabilă fie prin numărul foarte mare de pierderi de vieți omenești, fie prin turnura pe care o dă unui război, fie prin moartea unui lider politic sau militar, fie prin distrugerea unui oraș etc. În primul război mondial, bătălia de la Verdun a fost denumită ”mama tuturor bătăliilor” prin vărsarea de sânge pe care a produs-o. În al doilea război mondial, una dintre marile bătălii atât prin numărul pierderilor umane, cât și al efectelor asupra întregului război a fost bătălia de la Stalingrad din perioada august 1942 și februarie 1943.
Despre bătăilia de la Stalingrad s-a scris foarte mult și variat, s-au dezgropat artefacte, s-au făcut numeroase documentare și s-a spus cam tot ce se putea spune. Armata română a participat la bătălie ca aliată a armatelor germană, italiană, maghiară și croată și a pierdut între 110.000 și 200.000 de militari, morți, răniți și prizonieri. Amintirile românești ale Stalingradului au rămas în arhiva sonoră datorită Centrului de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română care a reușit să le înregistreze. Una dintre ele a fost cea a avocatului Vladimir Boantă care, în 1995, își amintea cum a plecat de la Stalingrad cu o zi înainte de începerea ofensivei sovietice.
”Frontul părea stabilizat. Trebuie să vă spun ceva: o dată cu deschiderea frontului în Apus, nemţii îşi retrăseseră multe trupe. Şi noi ne-am dat seama de lucrul ăsta fiindcă vedeam din ce în ce mai puţin armată germană. Dar, în afară de acest fapt, slăbise foarte mult activitatea aviaţiei germane. În schimb, se intensificaseră acțiunile aviației sovietice. Apăruseră avioanele acelea foarte iuţi, despre care am aflat pe urmă că se numeau fiindcă Yakovlev era inginerul care le fabrica. Ei bine, Yak-urile acelea au constituit pentru mine o surpriză, aş putea spune una neplăcută, deoarece erau foarte iuţi. Până atunci, când treceau avioanele lor, spuneam , că aveau un zgomot ca de motocicletă şi erau lente.”
Războiul se ducea în condiții extrem de dure pentru toți combatanții. Însă pentru militarii Axei ele erau și mai dificile deoarece ei deveneau din ce în ce mai puțini, se aflau la mare distanță de casă și proviziile ajungeau din ce în ce mai greu. Vladimir Boantă. ”Străbătând întinsurile nesfârşite şi având mereu pierderi care n-au putut să fie compensate prin aducerea de noi trupe, ajunseserăm o linie foarte subţire. În afara singurei unităţi care se afla propriu-zis în Stalingrad, noi eram la 12 kilometri sud-vest de Stalingrad. Şi eram om de om la 15, dacă nu la 30 de metri unul de altul, în nişte gropi rotunde din ţinutul ăla nenorocit, nisipos, de lângă Stalingrad, cu o armă în mână care îngheţa şi aia, nu puteai s-o mai manevrezi pentru că îngheţa unsoarea dinăuntru. Şi oamenii erau, evident, foarte slăbiţi, alimentaţie mizerabilă, prost îmbrăcaţi.”
Însă viața își urmează cursul ei neprevăzut, chiar și în vremuri grele. Iar întâmplările cotidiene și comportamentele oamenilor scriu pagini de istorie nu mai puțin importante decât eroismul de pe câmpul de luptă. Vladimir Boantă. ”Lucrurile se stabilizaseră într-o formă încât, la un moment dat, noi am primit un comunicat din partea armatei germane care, pot să spun, ne-a stârnit şi râsul. Pentru că spunea aşa: Realitatea era că acolo existau anumite magazine și librării cu materiale necesare birourilor sau similare care nu mai funcţionau. Librăriile fuseseră părăsite din cauza bombardamentelor unii împotriva altora. Dar ai noştri, care aveau nevoie să ia una-alta, se duceau să vadă din ce prăvălii mai puteau să scoată câte ceva care le-ar fi fost necesar. Acestă chestie putea să fie interpretată ca fiind o a Stalingradului, ceea ce era cu totul străin de o asemenea intenție.”
Ofensiva sovietică a fost începutul sfârșitului. Iar Vladimir Boantă a explicat posterității ce a fost atunci. ”Bătălia de la Stalingrad a început în felul următor: într-o anumită dimineaţă care, potrivit prevederilor meteorologice, era cețoasă, ceea ce a şi fost, de nu se vedea la 3 metri unul de altul, au pornit către poziţiile noastre tancurile sovietice. Ele erau urmate de ostaşi bine îmbătaţi, la rândul lor, şi încălziţi, urcaţi pe maşini, dotați numai cu arme automate, în bună parte, numai cu pistoale-mitralieră care, pe cât se ştie, aveau 72 de focuri în tamburele respective. Au înaintat fără să fie văzute. Se auzeau că vin, da’ nu le vedea nimeni. Şi fie treceau peste vreo groapă în care se afla ostaşul român care se apleca să nu-l calce, fie printre doi oameni. Închipuiţi-vă, cu ce-ar fi tras soldații români? Cu o carabină de-a noastră în cei care aveau atâta putere de foc? Nu! Aşa că au trecut de această primă linie de foc. Au ajuns la poziţia artileriei, ale căror tunuri au fost călcate de tancuri şi desfiinţate, după care au înaintat până la linia comandamentelor militare.”
Bătălia de la Stalingrad a fost una dintre bătăliile de referință ale celui de-al doilea război mondial. Oamenii și ideile lor s-au confruntat atunci și au lăsat posterității teme de reflecție.
