Publicații interzise în România comunistă
După ce partidul comunist a preluat puterea, pe 6 martie 1945, prin intervenția directă a Uniunii Sovietice, planul de transformare radicală a României a inclus și cultura. Noua cultură socialistă nu era nici pe departe una liberă ci tocmai opusul ei, una violentă și repersivă, care cenzura cu brutalitate prezentul și mai ales trecutul. Astfel, în bibliotecile publice românești, s-au format fondurile secrete în care au fost adunate cărți, broșuri și publicații interzise apărute în marea lor majoritate înainte de 1945-1948.
Steliu Lambru, 20.10.2025, 17:05
Regimul comunist din România s-a instalat pe 6 martie 1945 cu sprijinul Uniunii Sovietice ocupante, iar schimbările pe care a început să le opereze au fost radicale și dure. De la structura statului și până la tratamentul aplicat cetățenilor și drepturilor lor, nimic nu a rămas în afara controlului ideologiei marxist-leniniste și modelului sovietic. Totul a stat sub semnul interdicției, al violenței, al controlului aspru al cenzurii, al pedepselor exemplare, în timp ce propaganda clama contrariul. Astfel, a devenit ceva de la sine înțeles ca tot ce fusese în România de dinainte de 1945 să fie denigrat, fie ascuns ochilor oamenilor. Cenzura a operat în forță împotriva publicațiilor din anii României democrate, apărând astfel în instituțiile de cultură, în biblioteci și arhive, ceva nemaivăzut până atunci: fondurile secrete de tipărituri. Unul dintre aceste fonduri a fost cel din cadrul Bibliotecii Academiei Române, cel mai important depozitar de tipărituri din România.
Fondul Special sau Fondul Secret de la Biblioteca Academiei Române a apărut la câteva luni după 23 august 1944, dată la care România a trecut în alianța antifascistă și trupele sovietice ocupaseră țara. În luna decembrie a anului 1944, de la Ministerul Afacerilor Străine era trimisă Adresa nr. 2323 prin care Academia Română era invitată să trimită un delegat la o conferință care privea aplicarea articolului 16 din Convenția de Armistițiu cu Națiunile Unite. Aceasta preciza textual că ”tipărirea, importul şi răspândirea în România a publicaţiilor periodice şi neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru şi a filmelor, funcţionarea staţiunilor de poștă, telegraf şi telefon vor fi efectuate în acord cu Inaltul Comandament Aliat.”
Din partea Academiei, la întrunire a fost trimis bibliotecarul Traian Popovici. Ordinea de zi era formată din trei puncte: interzicerea completă a publicațiilor antisovietice și profasciste, stabilirea unei comisii care să supervizeze conținutul publicațiilor autorizate să circule și modalitățile de distrugere a lucrărilor antisovietice și pronaziste și înlăturarea unor pasaje din publicațiile autorizate. A fost momentul de început a ceea ce, din anul următor, avea să fie indexul publicațiilor interzise. În decursul celor 45 de ani de funcționare a regimului comunist, 363 cărți și 182 periodice ale Bibliotecii Academiei Române au fost trecute la secret.
În acele condiții extrem de vitrege, funcționarii Bibliotecii Academiei Române au făcut eforturi uriașe pentru ca tipăriturile trecute la index să nu dispară. Nicolae Noica, directorul Bibliotecii Academiei Române, la lansarea istoriei instituției în anii 1948-1989, a schițat un peisaj care pare luat dintr-o pictură renascentistă care înfățișează infernul.
”Ținând cont de vremuri, mai ales în primii ani ai puterii comuniste, se poate spune că, prin constituirea acestui fond, atitudinea celor care s-au ocupat de destinele Bibliotecii a fost mai degrabă una protectoare față de aceste cărți, devenite incomode pentru noua putere politică. În alte biblioteci din țară, cărțile și revistele au fost date la topit și ars. Așa cum era firesc, o dată cu trecerea timpului, fondul secret a cunoscut unele îmbunătățiri. După 1958, cărțile interzise au fost adunate într-un depozit special. Potrivit instrucțiunilor privind mânuirea publicațiilor din bibliotecă, lucrările supuse cenzurii erau etichetate în funcție de subiect. Erau <publicații interzise> și <publicații rezervate> și era o sală specială unde se citea numai sub control.”
Ce cuprindea Fondul Special de la Biblioteca Academiei Române? Cărți semnate de autori reprezentativi ai culturii române în frunte cu poetul Mihai Eminescu și istoricul Nicolae Iorga. De asemenea, dispăruseră mărturiile scrise, jurnalele, corespondența, cuvântările și orice alte manifestări publice ale suveranilor României. Texte ale autorilor exponențiali ai democrației române precum membrii familiei Brătianu, dar și ale multor altora nu mai erau accesibile oricui. Autorii străini care elogiaseră România erau ascunși și ei în Fondul Special. Istoricii aveau accesul drastic restricționat la textele autorilor fasciști, iar cercetarea istorică era grav viciată.
Cu alte detalii, Nicolae Noica: ”Printre cărțile aflate în fondul secret se află și o serie de articole politice ale lui Eminescu. Apoi, în acest fond secret, vedem și o carte semnată de Gheorghiu-Dej, <Cinci ani de eliberare a României>. De asemenea, este de adăugat faptul că odată cu schimbarea de optică și de prelucrare pe plan politic, începând cu 1960, s-au întors pe rafturile publice ale Bibliotecii o serie de cărți care fuseseră interzise, printre care multe ale istoricului Iorga. Pe lângă cărți și periodice, în fondul secret au fost incluse și multe fotografii cu personalități legate de istoria monarhiei sau de partidele istorice. În sfârșit, au fost și o serie de hărți precum harta României meridionale din 1864, harta județelor din România 1862-1868, harta frontierei dintre România și Ungaria prevăzută de Tratatul de la Trianon.”
Istoria Fondului Special sau a Fondului Secret de la Biblioteca Academiei Române este una a regimului comunist care a tratat cu brutalitate și dispreț tot ce fusese înaintea sa. În numele unei ideologii intolerante și criminale care pretindea că acționează pe principiile umaniste cele mai înalte, un asemenea regim a dus o luptă irațională cu oamenii și cu natura umană pe care a pierdut-o.
