Noile fețe ale României

În condițiile unui spor natural negativ, cu o îmbătrânire tot mai accentuată a populației și un flux masiv de emigrări, piața muncii din România se confruntă cu un deficit de lucrători.

Iulia Hau, 18.09.2024, 15:30

În condițiile unui spor natural negativ, cu o îmbătrânire tot mai accentuată a populației și un flux masiv de emigrări, piața muncii din România se confruntă cu un deficit de lucrători. De aceea, pentru Guvernul României, rezolvarea acestei probleme legate de lipsa de resurse umane în anumite domenii de activitate a reprezentat o prioritate în ultimii ani. Așa se explică de ce străzile României, de la capitale regionale la orașe mici de provincie, arată astăzi diferit față de acum arătau cu câțiva ani în urmă. La geamul patiseriilor, pe bicicletele care livrează mâncare, în bucătăriile restaurantelor și în fabrici de tot felul muncesc acum oameni veniți de departe — cu speranțele puse în România.

Așa se explică de ce în fiecare dintre ultimii trei ani — 2022, 2023 și 2024 — a fost aprobat un contingent de câte 100.000 de vize de muncă pentru lucrători din țări noneuropene. Conform datelor oferite de Inspectoratul General pentru Imigrări, în 2023 au fost emise 101.253 permise de muncă pentru cetățeni din afara Uniunii Europene, cei mai mulți venind din Nepal (peste 23.000), Sri Lanka (22.000), Bangladesh (18.000) și Pakistan (peste 8.250). Aceleași dată relevă o discrepanță de gen semnificativă — aproape 90% dintre noii veniți în 2023 sunt bărbați. Câteva dintre principalele domenii de activitate în care se angajează acești muncitori sunt turism și HORECA, fabrici și utilaje, construcții, curățenie.

Alte date arătau că numărul de permise de muncă acordate de România cetățenilor srilankezi reprezentau, în 2022, peste 50% din numărul total de permise acordate acestei țări în întreaga Uniune Europeană.

Cu greu se poate aborda, însă, subiectul muncitorilor străini fără a vorbi despre drepturile lor la condiții de muncă corecte, sigure și care să-i protejeze de posibile abuzuri din partea angajatorilor. Multe dintre articolele de presă și investigațiile publicate în ultima vreme relevă cum situațiile de vulnerabilitate în care se află acești oameni – într-o țară a cărei limbă și legislație nu o cunosc – îi expun la condiții de exploatare, înșelăciune și intrare în ilegalitate, de multe ori din motive pentru care nu sunt responsabili. De cele mai multe ori, cetățenii străini plătesc sume exorbitante agențiilor intermediare de angajare, ceea ce îi lasă cu împrumuturi între 4.000 și 10.000 de euro, pe care plănuiesc să îi plătească în rate din salariile obținute în România. Întrebați cum au luat împrumuturile, străinii spun că au amanetat bijuterii de familie, au vândut pământuri, au apelat la bănci sau au lăsat garanție documentele de la casele și terenurile unde locuiesc familiile lor.

Aceste circumstanțe îi plasează în relații de dependență față de angajatorii români, care le pot încălca drepturile fundamentale. Anatolie Coșciug, cercetător și director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației, vorbește despre cazurile de abuz, așa cum au reieșit din cercetări:

„Am încercat să vedem dacă acele cazuri de abuz despre care am auzit – inclusiv în alte cercetări, în alte rapoarte – sunt o excepție, sunt cazuri izolate sau e o chestie de sistem; și dacă e o chestie sistematică, de ce se întâmplă acel lucru? Iar aici sunt factori de politici de migrație, de politici sociale în general, deci nu doar despre migrație, despre cum suntem noi organizați ca societate. Și atunci asta supravulnerabilizează imigranții și persoanele care vin pentru muncă. Şi propunem o abordare din aceasta centrată pe drepturile omului. Asta e suprarealist, cumva nimeni nu vorbește de ei, ca de oameni care au drepturi, care-s vulnerabili, care trebuie protejaţi în anumită măsură. Asta mi s-a părut absolut excepțional – și în interviurile cu ei, și în interviurile cu ONG-uri și în interviurile cu alți stakeholderi – nimeni nu are perspectiva asta de drepturile ale omului.”

Întrebat care sunt principalele cazuri de abuz pe care le-a descoperit, Anatolie Coşciug răspunde:

„Am încercat să luăm toate drepturile omului, principalele forme de drepturile ale omului, să vedem un pic care e situația pentru fiecare dintre ele și să subliniem cazuri specifice pentru fiecare dintre ele. De exemplu, ne-am uitat la dreptul la un loc de muncă decent, ne-am uitat la dreptul de locuire, la drepturile familiale, la tot ce ține de drepturile de educație. Deci am încercat să mergem în toate și, surprinzător sau nu, pentru fiecare dintre aceste drepturi am găsit mai multe cazuri care arată existența unor forme de încălcare a lor. Unele mai grave, cum ar fi locuirea – acolo mi se pare o situație destul de gravă. Majoritatea zic că stau în condiții supraaglomerate, cazuri extreme de oameni care n-au acces la apă, mâncare care nu corespunde efortului depus, dar și cazuri unde frecvența sau duritatea nu e atât de mare, dar totuși sunt încălcate într-o formă mai puțin vizibilă. De exemplu drepturile de reunificare a familiei sau de a aduce familia. Nu-s neapărat interzise, dar este un proces foarte, foarte complicat și descurajat de angajator, descurajat de guvernul țării de unde vine imigrantul, de guvernul din România.”

Mulți consideră, însă, că schimbările vor întârzia să apară; că toate părțile implicate, de la instituții, la mediul privat și incluzând mentalitatea colectivă — cu toții avem un lung drum de parcurs pentru a învăța cum să ne raportăm în mod sănătos la noii veniţi.