Paradoxurile scăderii sărăciei în România
La 10 ani de la aderarea României la UE, bilanţul continuă. Potrivit statisticilor, România a făcut progrese semnificative în scăderea sărăciei.
Christine Leșcu, 29.03.2017, 10:15
La 10 ani de la
aderarea României la UE, bilanţul continuă. Potrivit statisticilor, România a
făcut progrese semnificative în scăderea sărăciei. Dacă în 2007, 47% dintre
români trăiau sub pragul sărăcie, în 2015, procentul acesta scăzuse până la
37%. Datele acestea sunt calculate în funcţie de un anumit indicator statistic
denumit AROPE care măsoară atât veniturile anuale, cât şi bunurile pe care o
persoană le posedă. În cazul românilor, aceasta înseamnă că în ultimii ani, mai
mulţi români şi-au permis să cumpere aparatură electrică, electrocasnică şi
telefon mobil precum şi să consume o masă cu carne o dată la două zile sau să
plece o săptămână pe an în vacanţa. Filiala din România a Fundaţiei Friedrich
Stiftung, prin proiectul Monitorul social, a analizat cifrele strânse în
anii scurşi de la aderare şi are propriile sale concluzii cu privire la
sărăcie. Ni le împărtăşeşte Victoria Stoiciu: Se vede cu ochiul liber că mult mai multă lume are azi un telefon mobil
şi un televizor color decât avea în 2007. Pe de o parte aceste bunuri s-au
ieftinit, a apărut şi posibilitatea de a lua un credit de consum mult mai uşor.
Deci dacă ne uităm la acest indicator, se poate constata că sărăcia a scăzut
considerabil din 2007 până în 2015. Iar românii o duc mai bine.
Pe de altă parte, din
datele intepretate de Monitorul social se desprinde o concluzie paradoxală: deşi lipsurile s-au
diminuat per total, în anumite cazuri, ele, de fapt, s-au mărit. Dacă analizăm doar
veniturile, adică sumele de bani de care dispun oamenii, vom avea surpriza să
constatăm că sărăcia a crescut. Mai precis a crescut numărul celor cu venituri
mai mici cu 60% faţă de venitul median naţional. În 2015, aceştia ajungeau
aproape la 25% din totalul populaţiei în timp ce în 2007, procentul lor era de
18%. Victoria Stoiciu completează acest tablou: În continuare, cei mai săraci 10% din români se regăsesc în mediul
rural şi sunt, în general, oameni care se ocupă de agricultura de subzistenţă.
În această privinţă, nu s-a înregistrat nici un progres. În 2007, cei mai
săraci 10% dintre români aveau 556 de euro pe an. Mă refer la venituri, nu la
salarii, ci la venituri ce pot fi realizate şi din vânzarea micii producţiei
casnice: ouă, brânză etc. În 2015, veniturilor celor mai săraci ajungeau la 714
de euro pe an, deci o îmbunătăţire nesemnificativă. Aproximativ 2 milioane de
români trăiesc cu 714 euro pe an.
Despre lipsurile în care
trăiesc oamenii la sate, mai ales cei din zonele muntoase, am stat de vorbă cu
Iulian Angheluţă. Prin fundaţia sa, Free Mioriţa, el şi-a asumat, de câţiva
ani, un proiect dificil: să ducă lumină în zonele neelectrificate din România.
Aceste zone sunt încă numeroase în România, iar lipsa electrificării se resimte
cel mai acut în părţile cele mai izolate: satele sau gospodăriile de la munte.
Cum trăiesc oamenii de acolo, aflăm acum de la Iulian Angheluţă: Acolo sunt nişte drumuri forestiere. Există surse de apă,
cum ar fi izvoarele de munte. Dar lumină electrică nu este. În majoritatea
zonelor din munţii Apuseni, în partea muntoasă a Hunedoarei, a Maramureşului, a
Bistriţei Năsăud, firul electric n-a ajuns. Există planuri şi aşa-numitele
studii de fezabilitate. În plus, în mult locuri, reperele obligatorii pentru o
existenţă civilizată – cum ar fi şcoala sau dispensarul – lipsesc cu
desăvârşire. Se întreţin practicând agricultura de subzistenţă. Cam fiecare are câteva animale pe lângă
casă, mai ales oi şi vaci. Pădurea din apropiere e folosită pentru lemnul de
încălzit, dar şi pentru diverse fructe, ciuperci, pe care le culeg.
Electricitatea înseamnă pentru aceşti oameni un confort
minim, dar şi posibilitatea de a ieşi din izolare. Iar lumina a venit la unii
din ei sub forma unor panouri fotovoltaice sau solare aduse, în urma unor
donaţii, de Iulian Angheluţă şi colegii săi de la Free Mioriţa. Primul lor gând
a fost la copiii care trăiesc în aceste comunităţi izolate. Iulian Angheluţă. Orice gospodărie are nevoie de braţe de muncă. Ne place
sau nu ne place, copiii sunt utilizaţi în gospodărie. Merg cu oile pe munte sau
îi ajută pe părinţi şi în alt feluri. Viaţa lor e foarte grea. Educaţia rămâne
într-un plan secund. De aceea, mie electricitatea mi se pare importantă. E
importantă şi pentru copii când vor să-şi facă temele, dar e importantă şi
pentru informare, şi educaţie în genere. Ai acces la radio, la telefon pentru
accesarea unor servicii de urgenţă cum ar fi ambulanţa.
Situaţia copiilor şi a
tinerilor comparativ cu cea a vârstnicilor este, de altfel, unul din
paradoxurile constatate odată cu analizarea scăderii sărăciei, ne spune
Victoria Stoiciu, reprezenta Fundaţiei Friedrich Stiftung. În timp ce România a
făcut progrese în ceea ce priveşte reducerea sărăciei şi excluziunii sociale în
rândul vârstnicilor, în rândul tinerilor progresele au fost mult mai modeste.
Sărăcia a scăzut doar cu 6% între 2007 şi 2015 pentru tinerii de până în 16
ani. Pentru cei de peste 64 de ani, sărăcia a scăzut cu 24%. Ritmul a fost mult
mai accelerat. Ar fi o explicaţie pentru acest fapt. În 2009, guvernul de
atunci a adoptat o măsură care a contribuit în mod decisiv la scăderea sărăciei
în rândul bătrânilor: introducerea pensiei minime sociale. Momentan acum
această pensie se situează puţin peste 415 lei. Să fim serioşi ! 400 de lei nu
asigură un trai decent, dar, totuşi, e mult mai bine decât situaţia
anterioară.
În
aşteptarea remedierii acestor decalaje prin politici publice de protecţie
socială, iniţiativele pornite din zona societăţii civile încearcă să le
suplinească. De pildă, în ultimul an, Free
Mioriţa a reuşit să livreze panouri solare sau fotovoltaice a unui număr de 78
de gospodării din 15 judeţe. Astfel, în ultimul an, a contribuit la
electrificarea a 4 şcoli şi a două biserici.
