Perspectiva utilitară asupra migrației de muncă
Din 2022 până în anul prezent, Guvernul român a stabilit un contingent de 100.000 de muncitori de muncitori străini în fiecare an.
Iulia Hau, 12.03.2025, 15:30
Din 2022 până în anul prezent, Guvernul român a stabilit un contingent de 100.000 de muncitori de muncitori străini în fiecare an. Conform datelor oferite de Inspectoratul General pentru Imigrări, cele mai numeroase comunități pentru care s-au eliberat vize de muncă sunt cea nepaleză, srilankeză, pakistaneză și bengaleză. Principalele domenii care necesită forță de muncă străină sunt construcțiile și infrastructura, agricultura, curățenia, depozite și logistică, industria auto, sectorul hotelier și alimentar.
Rar vorbim, însă, despre acești nou-veniți și în alți termeni decât economici. Luis Escobedo, un cercetător de origine peruviană care locuiește în România, investighează în amănunt problema rasismului și a interculturalității. Cu experiență de muncă și locuire în Polonia și Africa de Sud, Escobedo este în prezent cercetător asociat al Societății pentru Studii Interculturale și ale Migrației din București și al Departamentului «Unit for Institutional Change and Social Justice», asociat al Universității Free State din Africa de Sud. El vorbește despre perspectiva utilitară pe care o avem ca societate asupra recentei migrații.
„Putem să vorbim despre trei elemente concrete, care construiesc acest fel de perspectivă. Unul este faptul că România are o înclinație spre vest. Și în vest deja avem o perspectivă utilitară. Vorbim despre faptul că, pentru ei, migrație înseamnă o unealtă cu care putem să rezolvăm probleme demografice și economice. În același timp, avem alte elemente, avem un element neoliberal și asta are legătură cu primul element. Avem o perspectivă despre vest foarte clară, vorbim despre ei ca despre un element monolitic, care nu are diversitate, (considerăm) că totul este mai dezvoltat acolo, că sunt mai bine decât noi, nu vorbim cu complexitate, și asta se potrivește cu elementul neoliberal. Atunci, pentru ei, există doar un singur mod de a se gândi la dezvoltare. Și acest mod este unul unde economia de de marketizare sau globalizarea este singura opțiune pe care avem.”
Cel de-al treilea element pe care îl explică expertul este construcția ideologică a unei clase de mijloc, îmbrățișată mai ales de locuitorii zonelor urbane. Conform discursului aferent acestei ideologii, munca trudnică echivalează cu valoarea umană. „Dacă muncim foarte tare, putem să ajungem oriunde și putem avea succes,” explică Escobedo. Păcatul acestui discurs, spune cercetătorul, este că nu ia în calcul diferențele de mediu, gen, orientare sexuală, clasă socială ș.a.m.d.
Întrebat cum afectează această perspectivă utilitară migranții din România, Luis Escobedo răspunde:
„Considerăm că un migrant sau migrații în general este ceva e pe care putem folosi și nu ceva care include și oamenii. Oamenii ca noi, oamenii normali, oamenii cu vieți și experiențe diferite, care, din perspectiva noastră, aparțin unui singur grup de muncitori care au venit doar să ne dezvolte economia și să ne rezolve probleme demografice. Nu mai avem visuri, nu mai avem familii, nu mai avem planuri, proiecte și așa mai departe. Nu suntem considerați oamenii complecși (atunci) când suntem considerați o categorie abstractă a migranților. Se spune doar : „Voi ați venit aici să ne munciți și să plătiți impozite”.
Expertul explică că această atitudine care nu vede nuanțe, nu poate lua în calcul diferitele circumstanțe ale fiecărei persoane, ceea ce face ca migranții cei mai afectați (de probleme personale, de sănătate, de condiții de muncă abuzive) să devină încă și mai vulnerabili.
Întrebat care sunt strategiile prin care migranții fac față situațiilor dificile pe care trebuie le întâmpină, Escobedo răspunde:
„În primul rând, e dificil să-și dea seama că ceva se întâmplă cu ei. Da, sunt obosit. E normal, pentru că muncesc mult, pentru că așa este pentru noi, migranții. Asta este realitatea noastră. Eu sunt foarte mulțumit de faptul că eu am putut să vin aici și alții au o viață mult mai mai rea decât mine și eu am fost foarte norocos Atunci, în primul rând, ei creează un fel de apărare sau un fel de de discurs de apărare să poată fi aici liniștiți. Dar, în același timp, sunt afectați și pot să se vadă consecințele materiale pe care au în viața de zi cu zi, când ajung acasă și nu mai au ceva în frigider sau nu au electricitate pentru frigider sau trebuie să împartă cu cu alți oameni un singur frigider. Și sunt și conflicte și ierarhii: cine mănâncă primul, cine trebuie să aștepte să folosească bucătăria — dacă avem bucătărie, în primul rând. În acest moment, ei încep să dezvolte tensiuni, încep să dezvolte conflicte, încep să dezvolte și probleme interne și, în același timp, încep să dezvolte și soluții. Cum să facem? Acasă suntem cinci sau șase oameni și se aglomerează la bucătărie? Bine, eu cunosc pe cineva care lucrează și mănâncă la locul lui de muncă. Atunci încep eu să mănânc acolo, încep eu să dezvolt și relații sociale (prin care) pot să mă descurc mai bine.”
La nivel mai profund, explică Escobedo, alte strategii țin de liderii care se formează în astfel de comunități — lideri care încep să dezvolte instituții, să militeze pentru apărarea drepturilor, să clădească comunități de suport emoțional sau spații în care se pot bucura de o recunoaștere culturală din partea culturii gazdă. O altă strategie la fel de validă este căsătoria cu un cetățean al societății gazdă „și nu doar pentru documente”, spune cercetătorul, „ci poate pentru că vrea să facă parte din comunitate, vrea să fie român.”
